Invitați în studioul EVZ TV, istoricii Florian Bichir și Silviu Moldovan au vorbit despre documentele Securității legate de urmărirea masonilor în anii comunismului.
Discuția a pornit de la articolul lui Moldovan din Almanahul Evenimentul Istoric. Almanahul poate fi găsit la orice punct de difuzare a presei.
Din documentele consultate de cei doi istorici reiese că puținii masoni care au supraviețuit închisorilor comuniste au făcut obiectul urmăririi. Cu libertatea amenințată permanent, unii dintre ei au făcut gesturi absolut ieșite din comun. Poate chiar eroice.
Potrivit lui Alecu Racoviceanu, masoneria în România a reușit să treacă de de perioada comunistă cu ajutorul lui Constantin Belu.
Ne puteți urmări și pe Google News
Silviu Moldovan, cercetător științific gradul 1 al Academiei Românei, a prezentat povestea masoneriei din România în perioada comunistă.
„Povestea este una interesantă. A fost o paranteză de 45 de ani. Unii au transpus-o în politică, alții în economie, unii în sport. A existat într-adevăr o paranteză în ceea ce privește activitatea masoneriei în România. Intrarea ei în ”adormire” este mai lungă. Sub al II-lea Război Mondial nu au putut activa, ba chiar a existat o campanie destul de dură împotriva masoneriei. După 23 august 1944, condițiile au devenit prielnice pentru a se relua activitatea. În 1948, au intervenit noi interdicții pe care le-a dat regimul comunist. A existat o tentativă de regrupare de recreere a acestui Suprem Consiliu în anul 1951”, susține Silviu Moldovan.
După decesul liderului de la momentul respectiv, conducerea Marii Loje Naționale din România a fost preluată de către Constantin Belu.
„În anul 1953, la celebrul proces al francmasonilor au fost condamnări foarte grele, iar francmasoneria era prezentată de Securitate ca o simplă unealtă a burgheziei, un instrument prin care burghezia luptă împotriva poporului.
Au fost interpretate, răstălmăcite multe acțiuni din perioada armistițiului, după 23 august 1944. Genul acesta de răstălmăciri au fost îndreptate și împotriva francmasonilor. După grațierile masive – unii au iești în 1955 – au avut puterea să o iau de la capăt. Discretul s-a împletit cu discretul. În condițiile alea. Constantin Belu a avut tăria de a iniția și de a duce la bun sfârșit această operațiune de deșteptare a Supremului Consiliu, însă a fost nevoit să acționeze din exil. Este un un gest simbolic deoarece, România a fost sigura țară care a avut un Consiliu Suprem în exil. În 1918, Constantin Belu a fost rănit de două ori. Sunt documente triste în dosarul lui”, mai susține Silviu Moldovan.
Recomandările noastre
