Așadar, Codruța Kovesi e ca și procuror șef al Uniunii Europene, mai precis a unei părți a Uniunii, deoarece nu toate statele membre au acceptat funcționarea pe teritoriul lor a unei astfel de instituții suprastatale.

Votul din Consiliu a stîrnit în Moldo-Valahia noastră un entuziasm de zile mari, iute transformat în binecunoscuta mîndrie de a fi român, demnă de inima lui Cațavencu.

Acest entuziasm s-a regăsit mai ales în declarațiile publice și postările de pe internet. Dacă în cazul politicienilor substituirea reacției raționale cu reacția emoțională, de tip chibiț de galerie, se explică – politicienii fiind prin excelență profitori ai emoției –, în cel al liderilor de opinie, al analiștilor, e o aberație, deși nu uimitoare. Decizia în cazul Codruța Kovesi e un eveniment politic cu deosebite semnificații interne și externe.

Ar fi fost normal să putem citi texte care să treacă în revistă implicațiile momentului de la Bruxelles pentru lupta împotriva corupției, pentru supraviețuirea statului paralel, dar mai ales pentru relația dintre România și Puterile Garante. În locul acestora am citit fie elogii, fie pamflete. Culmea a fost atinsă de Vladimir Tismăneanu, care, într-o deraiere explicabilă prin disperarea de a nu fi luat în seamă de Klaus Iohannis, a comparat evenimentul cu numirea Papei Ioan Paul al II-lea pentru Polonia. Undeva Vladimir Tismăneanu are dreptate. Ca și în cazul alegerii unui papă polonez, în cel al Codruței Kovesi și-au spus cuvîntul interese geopolitice evidente și nu aprecierile personalității. A susține însă, treaz fiind, că evenimentul are efectele geopolitice ale numirii lui Ioan Paul al I I-lea înseamnă a sufla cu gura pe sub poalele Codruței Kovesi pentru a-i umfla fustele mai ceva decît vîntul pînzele corăbiei.

Despre Codruța Kovesi am scris zeci de texte. Toate au stat sub semnul uimirii mele în fața prăpastiei dintre persoana Codruța Kovesi și imaginea publică făurită de o mașinărie publicitară cum rar s-a putut întîlni în postdecembrism prin lipsa de minim bun simț a elogiilor. Codruța Kovesi a fost și ca procuror general și ca procuror șef al DNA o mediocritate tristă din punct de vedere profesional. Moralicește a fost o oportunistă tipică realităților românești. Prezența sa la chefurile organizate de bărbați se explică nu printr-o înclinație față de datul paharului pe gît și de ascultatul grohăielilor masculine la beție, ci prin preocuparea de a nu supăra, de a trece drept ascultătoare. Pe vremea comunismului, multe întreprinderi aveau în fruntea sindicatului femei. Tovarășa de la Sindicat, cum îi spuneau Tovarășii bărbați, deținători ai puterii reale – directori, secretari de partid, securiști –, era invitată la toate sindrofiile încheiate cu un chef de la care nu lipseau lăutarii. Ea răspundea acestor invitații cu promptitudine. Și nu pentru că ar fi fost în realitate altceva decît o gospodină la locul ei, o mamă grijulie și o soție fără abateri, ci pentru că absența ar fi supărat pe șefii bărbați. Ca și Tovarășa de la Sindicat de pe vremuri, Codruța Kovesi a mers la toate sindrofiile puse la cale de Șefii bărbați din convingerea că trebuie să fie acolo, la un pahar și la o fleică, unde se luau decizii de care ea trebuia să știe.

Așa cum am mai scris, cariera Codruței Kovesi a depins fundamental nu de Traian Băsescu, ci de Florian Coldea, atotputernicul șef al SRI. Relația aparte cu Florian Coldea explică și huruitoarea mașinărie de publicitate grețoasă de care a beneficiat, ca nimeni alta în post-decembrism, banala persoană care a fost și e Codruța Kovesi.

Promovarea Codruței Kovesi în postul de procuror șef european nu-mi schimbă cu nimic opinia despre personalitatea fostei șefe a DNA. Cum nu mi-a schimbat-o nici imaginea de Jeanne d’Arc în variantă carpato-dunăreană cultivată intens de presa occidentală. Am asistat în cei 52 de ani de Istoric al Clipei la multe Operațiuni de imagine în cazul unor persoane. Am văzut și răsturnări de imagine spectaculoase cum a fost cea din cazul Carla del Ponte. Ca și Codruța Kovesi, Carla del Ponte a fost o vreme copila răsfățată a presei occidentale. La un moment dat, luînd în serios ce se scria și se spunea despre ea, Carla del Ponte s-a crezut mai independentă decît e. A fluierat în biserică și evident a dispărut din prim-planul media de pe continent. N-o cred în stare pe Codruța Kovesi s-o apuce pandaliile independenței, cum s-a întîmplat cu Carla del Ponte. Dacă își va îndeplini, ca în România, cu conștiinciozitate, ordinele primite de la Stăpînii bărbați, s-ar putea să fie mai departe răsfățata presei occidentale. Dacă nu, va avea soarta Carlei Pontie.

Indiferent ce se va întîmpla cu ea în postul de procuror european e limpede că promovarea ei n-are nici o legătură cu personalitatea profesională, intelectuală și morală a persoanei fizice Codruța Kovesi. N-are legătură nici cu politicienii din România. După decizie, în România s-a stîrnit o veritabilă întrecere de tip cursă de care în Circus Maximus din Roma antică în chestiunea cine a contribuit la victoria Codruței Kovesi.

Unii precum Ludovic Orban și-au asumat victoria dînd dimensiuni cosmice desemnării. În 2013, același Ludovic Orban o scuipa pe Codruța Kovesi. A dat fuga din 2013 în 2019 pentru a prinde în gură scuipatul astfel încît el să nu ajungă la persoana Codruței Kovesi. Alții, precum Klaus Iohannis, s-au grăbit să arate cît de mult s-au bătut ei pentru desemnarea Codruței Kovesi.

Klaus Iohannis s-a bătut, desigur, mai ales după ce-a dat-o afară din șefia de la DNA; s-a bătut însă pentru a scăpa de o posibilă concurență din partea Codruței Kovesi la prezidențialele din acest an. Analizată lucid, desemnarea Codruței Kovesi e un eveniment cu deosebite implicații interne.

Trec în revistă cîteva dintre ele:

  1. Victoria Statului paralel prin transformarea abuzurilor comise de Binomul SRIDNA în succese ale Justiției din România. Dacă o persoană precum Codruța Kovesi, al cărei loc e la pușcărie pentru toate abuzurile comise, pentru încălcările legii, pentru subordonarea DNA noii Securități, a fost promovată de Uniunea Europeană în postul de procuror șef înseamnă că după Occident, Justiția așa trebuia să fi fost. Camerista Binomului.
  2. Românilor li s-a dovedit încă o dată că sînt pentru Stăpînii lumii niște babuini. Și nu orice fel de babuini, ci babuinii de mîna a doua. Ei și ce dacă ei, românii, știu cine e în realitate Codruța Kovesi! Ei și ce dacă distinsa e anchetată penal de o instituție românească!

Toate acestea sînt pentru Stăpîni ca bîzîitul muștei în fundul calului. Dacă ei vor să promoveze pe cineva, apoi îl promovează. Adăugat nesimțirii cu care procurorul șef al Americii a desemnat-o pe Ana Birchal drept protejata Americii, drept persoana de care nimeni nu se poate atinge, după principiul, dai în Birchall, dai în parteneriatul strategic, numirea Codruței Kovesi arată că în cazul României, știind că pot, Stăpînii nu mai catadicsesc nici măcar să păstreze aparențele.

  1. Victoria Codruței Kovesi e în același timp eșecul tentativelor din ultimii ani de cîștigare din partea României a unei minime demnități în relația cu Puterile Garante. Ce va face Codruța Kovesi ca procuror șef european n-are importanță pentru noi, cei rămași în țară. Are importanță însă pentru noi semnificația promovării ei în disprețul realităților românești.

După mica rebeliune împotriva aroganței Stăpînilor, a venit rîndul cumințirii depline. Ne așteaptă ani în șir de babuinism exemplar.

Te-ar putea interesa și: