Cum au ajuns Rusia și Turcia să remodeleze regiunea Mării Negre

Cum au ajuns Rusia și Turcia să remodeleze regiunea Mării Negre Sursa foto: Kremlin

În ultimii ani, Eurasia a devenit un spațiu geopolitic crucial, în care puterile mondiale își definesc interesele prin narațiuni istorice, sociale și culturale. În special, regiunea Mării Negre a devenit din ce în ce mai prinsă într-o rețea de interese politice, militare, comerciale și energetice suprapuse ale marilor puteri terestre globale și tradiționale.

Lupta pentru putere

Datorită poziției sale geografice între mai multe elipse strategice, regiunea Mării Negre permite proiecția puterii pe continentul european, în principal în Balcani și Europa Centrală, dar și în Estul Mediteranei, Caucazul de Sud și nordul Orientului Mijlociu.

După prăbușirea Uniunii Sovietice, regiunea a câștigat o importanță strategică suplimentară, deoarece conține rute de transport pentru resursele de hidrocarburi din Marea Caspică, Asia Centrală și Orientul Mijlociu către Uniunea Europeană (UE). Cu toate acestea, o transformare remarcabilă a avut loc în cadrul geopolitic al Mării Negre în perioada post-2000.

În ultimii ani, regiunea Mării Negre a devenit un loc central al noii confruntări ideologice Vest-Est, al competiției dintre Rusia și civilizația occidentală și o zonă permanentă pentru lupte pentru putere. Aceste evoluții afectează securitatea și stabilitatea regiunii Mării Negre în mai multe moduri. Militarizarea necontrolată, crima organizată, terorismul, influența tot mai mare a dezinformării și absența unor politici cuprinzătoare de consolidare a păcii interne și regionale fac regiunea extrem de vulnerabilă.

Ne puteți urmări și pe Google News

În timp ce regiunea a fost în mare parte ignorată de către planificatorii politici occidentali de la sfârșitul Războiului Rece, Rusia și Turcia au lucrat intens pentru a-și consolida capacitățile politice și economice. De fapt, ambele țări și-au sporit eforturile pentru a construi o nouă ordine regională care să răspundă mai mult la interesele lor naționale.

Noul regim regional se caracterizează printr-o complementaritate fin echilibrată, care permite ambelor țări să utilizeze strategii diplomatice flexibile și sensibile la context. În forma sa actuală, modelul de complementaritate ruso-turc se bazează pe recunoașterea reciprocă a sferelor de influență și pe dorința de a face concesii pentru rezultate reciproc avantajoase.

Amenințarea Occidentului

Obiectivul principal este de a elabora reguli comune pentru o mai bună gestionare a relației generale, precum și a dinamicii și priorităților regionale. Această strategie este însoțită de eforturile fiecărei țări de a dezvolta economii naționale puternice și robuste. Ambele țări au atins niveluri diferite de dezvoltare în ultimii ani. Cu toate acestea, ei au devenit puteri influente prin extinderea continuă a poziției lor militare și economice, potrivind-o cu o campanie de informare asertivă și o retorică fără compromisuri.

În ciuda intereselor divergente din Siria și a altor dezacorduri grave, Turcia și Rusia au mers cu atenție în ultimii ani pentru a nu deteriora tandemul lor în regiunea Mării Negre. S-au găsit chiar unul pe altul într-un domeniu nou. De la tentativa de lovitură de stat militară din 2016, Ankara și-a recalibrat înțelegerea culturii securității naționale.

Ambele țări împărtășesc acum convingerea că societatea liberală și elementele democratice conduse de Occident amenință securitatea națională. Această atitudine a fost tradusă în politici interne puternice represive, care au un impact uriaș asupra discursului de politică externă. Acest lucru s-a manifestat prin reproducerea unui curs agresiv de politică rusă în strategia de politică externă a Turciei. În ultimii ani, președintele Erdogan a făcut o mișcare agresivă pentru a demonstra că Turcia se consideră puterea politică și militară preeminentă în Orientul Mijlociu și regiunea Mării Negre.

Decizia recentă a Turciei de a respinge cererile de aderare a Suediei și Finlandei la NATO, argumentând că ambele țări susțin „teroriștii”, și anume gruparea militantă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) și YPG-ul kurd sirian, pe care îl consideră strâns legat de PKK, este un semn al rupturii ideologice și politice dintre Ankara și partenerii săi occidentali.

Dezbaterea politică din Statele Unite și Europa față de regiune s-a concentrat în primul rând pe narațiunile agresive ale Rusiei. Cu toate acestea, strategia Occidentului necesită o regândire radicală și un răspuns clar la convergența ideologică dintre Rusia și Turcia. Ei trebuie să-și definească narațiunile cu privire la noua situație geopolitică și impactul cooperării tot mai mari dintre Moscova și Ankara. În special, parteneriatul cu Turcia necesită noi perspective și o nouă înțelegere a încrederii și a fiabilității, potrivit The National Interest.