Când comunismul a început să distrugă restaurantele și grădinile, a apărut un fenoment interesant: restaurantul clandestin. O evocare de Dan Ciachir.
Domnul Cozma, chelner ieşit la pensie şi stăpânul unei căsuţe cu curte, mai mult de dragul meseriei decât al câştigului, obişnuia să primească la domiciliu persoane de încredere dornice de un prânz sau o cină de calitate, bine servite, stropite cu un vin autentic. Cu o zi înainte, unul dintre clienţi dădea o arvună şi stabilea meniul, pregătit de coana Vetuţa, soţia chelnerului, fostă bucătăreasă la un local. Restaurantul acela clandestin cu o singură masă se găsea pe o străduţă liniştită dintre 11 Iunie şi rondul de la Piaţa George Coşbuc. Am ajuns prima oară acolo adus de un prieten, pe la sfârşitul lui mai 1982 sau ’83, spre seară. Ne-a deschis poarta proprietarul casei îmbrăcat în veşmintele profesiunii sale: pantalon negru cu vipuşcă, sacou şi cămaşă albe, papion la gât... Curtea era năpădită de iarbă înaltă, grasă, avea câţiva oţetari şi o tufă de liliac al cărei miros mi-a amintit de Rahova copilăriei aflată la numai câteva staţii de tramvai.
Masa care ne aştepta, acoperită cu damasc alb, avea două scaune identice cu cele din restaurantele-grădină de vară; la fel şi frapiera. Tacâmurile de peşte, şervetele de bumbac apretate, aşezate în formă de piramidă, dovedeau că domnul Cozma – aşa cum avea să ne spună – trecuse şi pe la „Cina” în decursul carierei sale. După ce ne-am aşezat şi am despăturit şervetele, chelnerul a adus un platou de antreuri: icre de ştiucă, hamsii crocante, telemea, ridichi de lună, fire de ceapă şi usturoi verde, măsline... Apoi a turnat în păhărele o ţuică uşoară, gălbuie, parfumată, prevenindu-ne: „E ţuică de Văleni”. După ce am isprăvit cu antreurile şi cu ţuica, fiindcă se întuneca, domnul Cozma a venit cu o veioză cu bec puternic şi fir lung, aprinzând-o. S-a întors după câteva minute, precedat de soţie, care purta pe un gheridon platoul cu un şalău rasol aburind, garnisit cu cartofi natur acoperiţi cu pătrunjel tăiat mărunt. În urmă, cu şervetul pe braţ, chelnerul aducea maioneza, o sticlă-monopol cu gâtul lung de Sauvignon Blanc de Valea Călugărească şi alta de apă minerală. S-au ivit apoi şi cele două pisici ale casei, apropiindu-se prudent, mai mult curioase decât flămânde.
Recomandările noastre
