Cum arată fiica lui Cabral din prima căsătorie. De ce nu se înțelege tânăra cu tatăl ei
- Simona Suciu
- 30 noiembrie 2022, 23:22
Fiica cea mare a lui Cabral este o tânără frumoasă, de care mama sa este extrem de mândră. Nu are însă o relație apropiată cu tatăl ei, după cum recunoaște chiar prezentatorul.
Fiica din prima căsătorie a lui Cabral Ibacka este o domnișoară frumoasă, iar mama ei, Luana Mitran este extrem de mândră de ea. Femeia a postat un mesaj emoționant pe rețețele sociale, precum și o fotografie cu fiica ei.
„Ca părinte nu ai învățător mai bun în viață decât propriul copil. Am invățat tot cu ea. Pentru un zâmbet de-al ei aș înconjura pământul. Te iubesc, ești perfectă!”, a scris Luana Mitran pe Facebook.
Relație tensionată
Tânăra nu are însă o relație apropiată cu tatăl ei. Chiar prezentatorul TV a mărturisit acest lucru. „Sunt pe lista neagră aici, la fata cea mare, că e supărată pe mine și nu comunicăm. Are 18 ani, face 19. Nu sunt popular, nu sunt ce trebuie la casa omului. E perioada aceea dificilă în viață”, a spus Cabral, anul trecut, în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea”.
Mama tinerei a reacționat la declarațiile lui Cabral. „Fata nu vorbește pentru că nu vorbește. Nu vrea ea și are tot dreptul să fie cum vrea ea. Nici la ea, nici la mine nu mai scrie numele Ibacka. Mi-am crescut singură copilul până acum. Că nu vorbește fata cu Cabral, asta este treaba lui, fiecare suferă de ceva”, a declarat Luana Mitran pentru playtech.ro.
Se retrage din viața publică
Cabral a anunțat în urmă cu câteva zile că se retrage din viața publică pentru a petrecere mai mult timp cu familia. „Am calendarul înroșit tot, sunt toate aliniate atât de strâns, bine grupate între ele de juri că-s cărămizi, nu ore, zile și ani din viața unui om. Am obosit. O să mă opresc. Puțin… puțin mai mult. Nu știu… Muncesc de la 17 ani neîntrerupt. Într-un ritm de om nebun. În meseria mea am 25 de ani pe post. Cu pauze minime, cu două sau chiar trei proiecte în difuzare în același timp, ba chiar și cu emisiuni diferite difuzate simultan pe trei posturi diferite.
Am încercat în fiecare minut să învăț, să fiu mai bun, să respect, să fac bine. Nu știu cat am reușit, dar știu că am încercat. Doar că eu… Eu… o să fiu p-aci, la sud de București, cu copiii mei, cu Andreea, cu Artemis, cu ai mei, cu toți ai mei”, a scris Cabral pe blogul său.