Brevetul de pilot al lui Aurel Vlaicu se află printre comorile Muzeului Național de Istorie a României. Acesta a fost emis în 1912. Are numprul 52 și a fost tipărit la Viena.

Brevetul unuia dintre cei mai curajoși „zburători” români este realizat din carton, hârtie, hârtie foto, cerneală tipografică.  Are 11x7centimetri.

Povestea brevetului lui Aurel Vlaicu a fost scrisă de Șerban Constantinescu, de la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR). Fotografiile pe care vi le preze3ntăm sunt din fototeca MNIR. Actul a fost eliberat de  Federaţia Aeronautică Internaţională. Pe a doua pagină a brevetului se află fotografia pilotului (în alb-negru, la scară redusă) și semnătura lui. Pe paginile 3-4, în şase limbi de circulaţie internațională, este tipărit următorul text: „Agenţia forţei publice şi autorităţile civile şi militare sunt rugate să dea ajutor şi asistenţă purtătorului acestui brevet”.

Un personaj fabulos

Brevetul de pilot al lui Aurel Vlaicu

Aurel Vlaicu a fost „un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale. S-a născut pe 19 noiembrie 1882, la Binţinţi, într-o familie de ţărani înstăriţi. În satul natal face şcoala primară, apoi trece la şcoala elementară din Orăştie (1890). Urmează cursurile Colegiului Reformat Kun din Orăştie. Continuă liceul la Sibiu (1901), unde îşi ia bacalaureatul (1902). După obţinerea diplomei de bacalaureat urmează două trimestre la Facultatea de Mecanică a Şcolii Politehnice din Budapesta (1902). Se transferă la Ludwig-Maximilians-Universität München, obţinându-şi diploma de inginer (1907)”, ne spune istoricul.

Cât timp stă la München, românul genial „proiectează primul aparat de zbor cu aripi batante, acţionat de arcuri; a abandonat acest proiect convins fiind că viitorul îl reprezintă aeroplanele acţionate de motoare. După ce a lucrat o scurtă perioadă ca inginer la Fabrica de Automobile OPEL din Rüsselheim, Germania, revine în satul natal la sfârşitul anului 1908 unde, împreună cu fratele său Ion, realizează un planor. În anul 1909, pe păşunea de la marginea satului Bintiţii, face primele zboruri cu planorul Vlaicu 1909, ridicându-se la 10-15 m cale de 50-100 m”.

Urmează, în octombrie 1909, modelul nr. 2 „Gândacul”, „un aeromodel funcţionând prin învârtirea elicelor cu ajutorul unor fire de cauciuc răsucite, lungi de cca. 20 cm (care constituiau „motorul” lui) este prezentat lui Spiru Haret, ministrul Învăţământului, în Parcul Expoziţiei de la Filaret (azi Parcul Carol) din Bucureşti. Acesta, împreună cu unele personalităţi marcante ale timpului, care îl însoţeau, entuziasmat de demonstraţiile făcute de Vlaicu cu macheta Gândacului, intervine pe lângă ministrul de Război care aprobă fonduri pentru construirea aparatului în Arsenalul Armatei din Dealul Spirii. Prin urmare, construieşte aeroplanul Vlaicu I, echipat cu 2 elice coaxiale, contrarotative, acţionate de un motor rotativ Gnome de 50 CP, de provenienţă franceză, încercat pe bancul de probă de Traian Vuia Pe 17 iunie 1910, după un rulaj de circa 40 m pe Câmpul Cotrocenilor, avionul Vlaicu I pilotat de inventatorul şi constructorul său, s-a ridicat de la sol la înălţimea de 3-4 m şi, plutind în aer, a zburat cale de aproximativ 50 m, după care s-a aşezat pe pământ lin şi sigur”, adaugă autorul istoriei.

Această zi avea să devină memorabilă pentru aviația din România.  „Zborul lui Vlaicu a înscris în istoria aeronauticii române pe primul constructor român care a inventat şi construit primul avion în România. Învăţând singur să zboare, Aurel Vlaicu a fost primul pilot român care şi-a încercat în zbor propriul său avion, semnând totodată şi actul de naştere al aviaţiei româneşti”, spune Șerban Constantinescu.

De altfel, pe 17 iunie, în fiecare an, se sărbătorește Ziua Aviației Române.

Informații preluate de pe site-ul www.capodopere2019.ro