Cum am salvat Mongolia de coronavirus. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
- Radu Stefanescu
- 23 martie 2020, 01:51
Aspecte favorabile legate de domeniul emoţional. O posibilă surpriză plăcută, poate o întâlnire neaşteptată cu o persoană din trecutul tău.
23 martie
Cum am salvat Mongolia de coronavirus. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR
Pe 23 martie s-au născut: Akira Kurosawa, Pierre Simon Laplace, Werner von Braun, Joan Crawford, Geo Barton, Mircea Vintilă, Radu Lupan.
În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii, oho, o mulţime: Nicon şi cei 199 de ucenici ai lui. 200! 300 au fost spartanii, să nu-i încurcăm!
Evenimentul Zilei” din 23 martie 1925 – În Statele Unite, într-un stat din Sud, statul Tennessee, se interzice prin lege predarea în şcoli a teoriei evoluţiei a lui Darwin. Protestul şi nesupunera profesorilor și a oamenilor de știință a dus la ceea ce a fost un bizar, dar extrem de interesant, „Proces al maimuţelor”. Procesul a fost câştigat, în timp, evident, de maimuţe!
„Procesul maimuţelor” adică titlul original ”Inherit the Wind” este un film excepţional, vechi, cred că din anul 1960, sau 1961, ani cu filme bune. Cu Spencer Tracy, Fredric March și Gene Kelly. Undeva îl am, pe un DVD, calitate Bluray, 1080p. După ce termin monologul cu domniile voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, o să mă duc să-l caut. Merită! Patru Oscar-uri și alte 11 premii, un film de când se făceau FILME!
Cred că adevărul este mult mai simplu: pe unii, puţini, doi la număr, i-a făcut Dumnezeu, într-o clipă veselă de optimism, apoi S-a plictisit şi i-a lăst pe toţi ceilalţi să se tragă din maimuţă! Dar CÂND a fost Geneza?
Este o măsurătoare arbitrară a timpului, proprie spaţiului iudeo-creştin. Sursa este Biblia, Geneza 5 şi 11 şi Regi. Nicăieri în Biblie nu este pomenită o dată, o vârstă a lumii, a Pământului, a Universului. Un episcop, de fapt arhiepiscop, pe nume James Ussher, a calculat, în secolul XVII, pe baza indiciilor biblice şi a vârstei personajelor enunţate în capitolele menţionate, numărul de ani de la Facerea Lumii până la Naşterea lui Iisus. Calculul lui a dat că Adam a fost creat cu 4004 ani îninte de naşterea lui Iisus. În Bizanţ s-au luat alte baze de calcul, în special vârsta personajelor biblice diferă foarte mult, în sursele septuaginte, masoretice sau samariane şi s-a ajuns la cifra de 5508 ani.
În general există părerea că Adam nu a fost plămădit mai departe decât acum circa 8000, minim 6000 de ani şi că toată umanitatea este urmaşă lui Adam şi Eva. Pe aproape, nu este chiar aşa!
Toată umanitatea este urmaşa lui Noah, cel puţin aşa afirmă Biblia. Potopul universal nu l-a cruţat decât pe el şi familia lui, se pare că unsprezece persoane, trei femei şi opt bărbaţi. Cât s-a stabilt că provin markerii originari ai ADN-ului întregii populaţii a lumii: de la trei femei şi opt bărbaţi. Cât erau numărul zeilor în multe mitologii antice!
Un mare savant creştin, un teolog, mi-a mărturisit odată, mizantrop şi resemnat: „Cred că fac o mare prostie, un mare păcat, dar nu pot să nu văd că marea majoritate a oamenilor e viscerală şi animalică, că oamenii nici acum şi nici acum două mii de ani nu au avut şi nu au nimic sfânt, care să-i legitimeze că au fost plămădiţi de Dumnezeu şi că nu sunt urmaşii vreunei maimuţe schizofrenice!”
Sunt multe discuţii aprinse, treburi neterminate, între cei care au o singură carte şi cei care au o bibliotecă. Este deşărtăciunea deşărtăciunilor şi numai deşărtăciune! Bigoţii vor doar să aibă dreptate, nu să stabilească adevărul. Poate că nici nu poate fi stabilit!
Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi sunt mai multe ameninţări colective, trăim una dintre ele, dar nu se face niciun efort în direcţia rezolvării problemelor într-adevăr importante pentru întreaga omenire. Sau se face când este prea târziu, se iau decizii istorice, adică luînd în considerare trecutul, nu viitorul.
Sunt ameninţări evidente, vizibile ca un elefant într-un magazin de porţelanuri, dar nimeni nu face nimic, nimic, nimic! Sau, face prea târziu, ca la noi, România este în prezent o bombă biologică cu ceas. Gurile rele de la OMS spun că numărul de morți în România va fi foarte mare, în luna aprilie, având în vedere măsura nefastă de a lăsa granițele libere celor câtorva zeci de mii de români fără ocupație din Italia și alte focare europene de coronavirus. Dar nu se putea altfel, sunt bazinul de votanți al lui Herr Johannis. Statul condus de el nu a luat măsuri pentru protejarea propriilor cetățeni, ci pentru supraviețuirea sistemului. Nu era mai simplu să închidă granițele și să avem o viață normală în țară? Măsura stării de asediu este ridicolă și fără sens și finalitate, este prea târzie, the damage was done, iar declarația pe proprie răspundere ne aruncă într-o piesă suprarealistă a lui Ionescu. Nimeni nu s-a gândit că cei care vor verifica aceste declarații vor deveni în scurt timp infectați pasiv, pe combinezoane și măști, și vor răspândi virusul la toți cei pe care îi vor controla?
O să vă spun o poveste. Repet, o poveste. Despre Mongolia. Din Mongolia, de la Ulan Bator, sau cum s-o mai fi numind astăzi, cunosc un astrolog și astronom, celebru în țara lui. Este pe Dimineața Astrologilor și este bun, foarte bun. Îl cheamă Narangerel, sau cam așa ceva, nu mi-a dat cartea lui de vizită, așa am auzit pe DOA, nu am văzut numele scris. Pe la mijlocul lui ianuarie au fost mari discuții pe DOA asupra direcției de dezvoltare a virusului Wuhan, cum i se spunea pe atunci. Eu am susținut că va fi o pandemie cu mulți morți, poate sute de mii și că singura soluție este carantina obligatorie și imediată. Am mai scris despre asta, pe 22 ianuarie, vezi https://evz.ro/robotul-dreamwriter-are-drepturi-de-autor-raportul-institutului-reuters-virusul-wuhan-horoscopul-lui-dom-profesor.html. Narangerel a băgat la cap și i-a spus primei doamne, Angelique Davain, mare amatoare de astrologie și științe secrete, ca și fostul luptător Sambo, soțul ei, președintele Mongoliei, Khaltmaagiin Battulga. Că este un astrolog în țara lui Dracula, care mereu știe el ceva, are ”baraka” și recunoaște viitorul când îl vede, și a spus că… Președintele Mongoliei este un om hotărât și inteligent, așa că nu a stat mult pe gânduri și a închis complet granița cu China. Bun, nu a luat în considerare doar sfatul unui astrolog ci și al miniștrilor și al corpului medical. Așa că nu a avut niciun caz de îmbolnăvire pe teritoriul Mongoliei. Până săptămâna trecută când coronavirusul a fost adus în Mongolia de un francez, care a venit prin Moscova. Știți ce a făcut Khaltmaagiin Battulga? A depistat toate cele peste 140 de persoane cu care a venit în contact francezul, de la aeroport și până la locul lui de muncă, i-a izolat și a pus în carantină totală regiunea respectivă. Apoi a închis total, toate granițele! Așa face un președinte care are grijă de proprii cetățeni, de toți, nu doar de bazinul lui de votanți! Repet, este o poveste, nu am nimic, nicio dovadă scrisă cu care să susțin spusele, decât faptul că în Mongolia nu sunt, încă, morți de coronavirus. Cred că au vreo patru-cinci cazuri de infecție, acum, contactele francezului.
Nu știu, nu pot să-mi explic de ce la noi și în Europa, în general, nu s-au luat măsurile care erau necesare, la timpul potrivit! Nu doar eu, un amărât de pustnic, un nimic, am susținut carantina obligatorie ci mai mulți medici importanți, biologi de renume, etc etc. Niște Cassandre în lumea surzilor!
Sau există o conspiraţie, cumva, ceva, undeva...
În decursul istoriei umane aproape nimic nu a fost stabilit, ca fiind adevărat, ca să nu fie corectat sau chiar contrazis mai târziu, pentru că întotdeauna, mâine este o nouă zi!