Luminița Anghel a reușit să slăbească spectaculos, dar spune că nu a ținut o dietă severă. Și-a schimbat stilul de viață și recunoaște că nu a fost deloc ușor la început.
Luminița Anghel arată extraordinar la 54 de ani, dar recunoaște că a fost nevoie de mult efort și disciplină pentru a ajunge la greutatea pe care o avea în urmă cu două decenii. Artista spune că nu ține o dietă anume, dar are câteva reguli în privința alimentației și face sport în fiecare zi.
Sport în fiecare zi
Luminița Anghel spune că a început să facă mișcare zilnic din cauza unor probleme de sănătate, dar sportul a ajutat-o și să slăbească. Are o rutină bine stabilită.
„Am început să fac sport pentru sănătate. Am avut niște probleme în 2019 cu piciorul și mi-a fost recomandat să merg de jos sau pe bandă patru kilometri pe zi. Am găsit gașca de fete cu care fac sport acum și am fost perseverentă. În afara faptului că mă simt foarte bine de când fac sport, am greutatea pe care o aveam acum 17-18 ani. Intru în hainele de atunci, de când am fost la Eurovision. S-au împlinit deja doi ani de cânt merg pe jos câte zece kilometri pe zi“, spune Luminița Anghel.
Reguli stricte
Artista spune că a fost nevoie de multă voință, dar în timp s-a obișnuit cu noul stil de viață. A renunțat la gustările dintre mese și nu mănâncă seara.
„Acum am 53 de kilograme. Reușesc să îmi mențin greutatea cu multă muncă și efort. Trebuie să ai și multă voință. Eu când merg cu colegii mei la cântări, festivaluri sau când fac parte din diferite jurii, niciodată nu mă ating de mâncare. Nici nu poftesc. Mintea trebuie antrenată.
Dacă vreau să mănânc ceva, mănânc în timpul zilei, dar niciodată seara și nu mai ciugulesc nimic între mese. După ora 16.30 nu mai mănânc niciodată nimic. Excepții la petreceri, dar merg foarte rar la petreceri, poate o dată la câteva luni. Nu prea ies din ritmul meu nici în weekend“, a mai spus Luminița Anghel, potrivit click.ro.