Cum a reușit Hamas să intre în Israel? Ce au făcut cele mai bune servicii de spionaj din zonă?

Israel / Sursă foto: Facebook

Atacul Hamas asupra Israelului, au luat prin surprindere Mossad? Sau nu s-a dorit oprirea acestui atac, chiar din interiorul Israelului? Acestea sunt întrebările la care analiștii, dar și oficialii israelieni se străduiesc să răspundă.

Granițele fortificate cu Gaza au picat sâmbătă dimineața, ca și când nu ar fi fost păzite. Atacul Hamas, deși rudimentar a fost unul decisiv. Întâi au fost rachete, peste 5 mii spun cei de la Hamas, jumătate din ele, spun israelienii. Ulterior, granițele terestre au fost trecute cu motociclete de către teroriști. Practic au ucis soldații israelieni care păzeau granițele și au trecut de ziduri, ca și când n-ar fi fost supravegheate video.

În câteva minute, 250 de militanți Hamas ajungeau în Israel și făceau prăpăd. Potrivit celor de la New York Times, Israelul se aștepta la un atac. Mai exact îl catalogau drept posibil și probabil. Cu toate acestea nu au fost luate măsuri suplimentare de securitate. Motivul principal a fost acela că n-ar fi avut suficiente date legat de eventualul conflict. Drept urmare nimeni nu a făcut nimic. Asta în contextul în care Israelul este extrem de atent la ceea ce se întâmplă în Fâșia Gaza. Ba chiar trebuiau să existe informatori acolo care să încerce să prevină carnagiul.

Reformele lui Netanyahu, ”mană cerească” pentru Hamas?

De altfel, analiza jurnaliștilor americani explică faptul că existau nemulțumiri în interiorul Israelului legat de reformele premierului. Vorbim despre legi legate de justiție.

Israel a făcut primul pas. A trimis un ministru în Arabia Saudită / © Zhukovsky | Dreamstime.com

Iar unele voci spun că Iranul și milițiile afiliate au perceput Israelul ca fiind profund divizat. Tocmai pe fondul acestor reforme care nu erau bine primite de toți oficialii din țară. Cert este că aceleași surse spun că în ultimele șase luni, serviciile secrete israeliene au tot vorbit despre eventuale atacuri. Cu toate acestea nimeni nu a reușit să preîntâmpine ceea ce a urmat. Practic atacul a fost unul rudimentar, care nu a necesitat decât foarte multă forță și acțiune. Nici vorbă despre vreo strategie întortocheată a Hamas. Militanții au intrat prin granițele terestre ca și când n ar fi fost păzite. Iar tocmai acest mod de acțiune a ridicat întrebări majore legat de apărarea israeliană care, practic, nu a existat.