Cum a obținut Pacepa anularea condamnării la moarte? Dezvăluirile senzaționale ale avocatului său

Ion Mihai Pacepa

Cercetătoarea Alice Barbu și jurnalistul Alecu Racoviceanu au reușit să refacă, în cadrul emisiunii "Evenimentul istoric", istoria procesului în urma căruia Pacepa a scăpat de dubla condamnare la moarte, o sentință decisă de Ceaușescu, care a făcut valuri în plin Război Rece.

Iată un interviu exploziv, transmis pe canalul Youtube EVZ CAPITAL și pe pagina de facebook Evz.ro, cu Cătălin Dancu, avocatul care a reușit să recupereze pentru fugarul Ioan Mihai Pacepa titlul de general, dar și onoarea militară.

Între 2018 și 2021, anul morții sale, defectorul român a avut o sănătate foarte proastă, dând naștere unor speculații că ar fi murit. Momentul dispariției sale din activitățile publice a fost considerat de mulți momentul morții, a explicat avocatul lui Pacepa.

Cine i-a propus grațierea lui Pacepa?

Americanii au ținut să rezolve dosarul lui Pacepa în 1999, apoi i-au convins pe Iliescu și premierul său Adrian Năstase că Pacepa trăiește. Procesul din România a fost mediat de Radu Ioanid, fost director al arhivelor Holocaust Museum din Washington, care i l-a recomandat lui Pacepa pe avocatul Dancu.

"După ce am citit "Orizonturi roșii" m-a marcat și am decis să accept această misiune. Am fost onorat, era un dosar absolut inedit. În 7 iunie 1999 s-a dat sentința (n.r. - de reabilitare), dar nu s-a dorit punerea în executare. Toți se opuneau pe orice nivel de structură", mărturisește avocatul despre procesul care, în mod surprinzător, a mers foarte repede. Recursul lui Dancu a vizat 4 elemente cheie, inclusiv faptul că sentința nu i-a fost niciodată comunicată de dictatura comunistă clientului său.

Judecătorul care l-a condamnat la moarte l-a și reabilitat

Pacepa nu a fost niciodată judecat pentru trădare în țara sa natală. O coincidență incredibilă face ca judecătorul care l-a condamnat la moarte în 1978 să-l fi și reabilitat, în procesul din 1999. Avocatul Cătălin Dancu a relatat că a discutat personal cu acel judecător, care rămăsese după pensie magistrat asistent la Curtea supremă de justiție, secția penală. Acesta a fost în completul care a semnat reabilitarea lui Pacepa. 

Pacepa a refuzat oferta de grațiere oferită de președintele Constantinescu

"Ca un semn de bunăvoință față de autoritățile americane, președintele Constantinescu s-a oferit să semneze un decret de grațiere, în 1999". Însă Pacepa a refuzat categoric, căci grațierea echivala cu o recunoaștere, a precizat avocatul Dancu.

În timpul celui de-al doilea mandat al lui Iliescu s-a încheiat orice procedură legată de Pacepa, a completat invitatul. Pacepa îl critica pe Iliescu că e comunist, dar îl aprecia pentru că "a arătat părții americane că nu există resentimente. Singurul tartor a fost generalul Talpeș (n.r. - consilier în securitate națională în vremea președintelui Iliescu".

A primit pensie de la statul care l-a condamnat. Ce s-a întâmplat cu uriașa sa avere

Latura civilă a procesului a reușit o sentință de recuperare a întregii sale averi (1 milion de dolari la acea dată, deceniul 7), confiscată prin sentință penală. Însă latura civilă a rămas nesoluționată până acum.

În același proces, avocatul Cătălin Dancu a obținut și primirea unei pensii pentru clientul său. "Să îți dea statul care te-a condamnat la moarte pensie, e ceva", a comentat moderatorul.

Pe de altă parte, nu s-a reușit să se facă dovada delapidării unor sume din fondurile operative ale Securității de către Pacepa, cum s-a speculat, în special de către generalul de securitate Pleșiță, referitor la impresionanta sa avere.

Generalul a făcut lobby intens la Casa Albă în vremea lui Băsescu

Consilier al președintelui Reagan și având o influență deosebită la Casa Albă, Pacepa s-a implicat intensiv în lobby pentru România, după câștgarea mandatului de președinte de către Băsescu, în 2004. Influența generalului s-a simțit în special în primul mandat al acestuia, a precizat invitatul lui Alecu Racoviceanu.

După ce procesul s-a încheiat, avocatul a fost primit de vicepreședintele american de la acea vreme, care i-a mulțumit. Practic, Pacepa a fost o armă prețioasă folosită de americani în Războiul Rece.

"Această nevoie de reabilitare rezolva o nevoie de adevăr", a conchis avocatul despre un proces celebru al unui client a cărui moarte a adâncit misterele care l-au înconjurat toată viața.