După ce și-a ținut discursul în balconul sediului Comitetului Central, Ion Iliescu a constituit un grup într-un birou din aceeași clădire unde a fost înființat Frontul Salvării Naționale. Sau cel puțin, la prima vedere, așa părea.
Când spunem grup, ne referim la un grup select, nu mai mare de 12 persoane, parte din discuția purtată în spatele ușilor închise fiind filmată de Adrian Sârbu. Fiind deja recunoscut ca lider, Ion Iliescu pune pe hârtie punctele principale pe care trebuia să le conțină Comunicatul pentru țară.
Vorbind despre Consiliul Frontului Salvării Naționale, Adrian Sârbu, care din ceea ce părea în acele momente era un simplu cameraman, intervine și îi transmite lui Iliescu că “Salvare nu e bine...ține de lovitură de stat.”
Se pare că Adrian Sârbu înțelesese că ceea ce alții au denumit o revoluție era de departe a fi adevărat. Recunoașterea venită din partea militarilor și a civililor pentru Ion Iliescu ca nou lider al României a făcut posibilă ascensiunea sa. Cu toate acestea, a fost demonstrat că lideri ai mișcării revoluționare nu au existat, așa cum nu a existat nici un program politic înainte de a fi constituit grupul care a preluat puterea.
Acestea fiind spuse, cum ar fi putut exista o revoluție fără un program politic pre-stabilit ? În cazul acesta, se pare că vorbim despre un grup deja constituit care nu avea nevoie să convingă masele, atâta timp cât marile puteri fuseseră deja de acord cu numele viitorului lider al României. Prin urmare, evenimentele din decembrie 1989 au ajuns să poarte denumirea de Revoluția Română, fiecare literă a acestei minciuni fiind scrisă cu sângele românilor. Pentru ce, noi ca români, îi mai spunem Revoluția Română ?