În dimineața zilei de 7 octombrie, un grup de circa 1.000 de teroriști Hamas a luat cu asalt ”Zidul de Fier”, linia fortificată dintre Gaza și Israel. În mai puțin de o oră, această linie fortificată care a costat 4 miliarde $, a fost spartă în 15 puncte. Ce s-a întâmplat?

Pearl Harbour la Mediterană

Acum 30 de ani, confruntat cu numeroase atacuri teroriste pornite din Fâșia Gaza, Israel a început construirea unei linii fortificate, ca să-și protejeze teritoriul: ”Zidul de Fier”. An de an, sistemul defensiv a fost perfecționat pas cu pas. În forma sa actuală, ”Zidul de fier” are patru straturi:

• O primă zonă interzisă, lată de până la 100m, care se termină printr-un gard simplu de sârmă ghimpată;
• O a doua zonă interzisă, ”HOOVERS A”, lată de 20m, care cuprinde o șosea de patrulare și se termină cu un gard de sârmă ghimpată, cu senzori electronici;
• O a treia zonă interzisă, ”HOOVERS B”, lată de 70... 150m și care e împănată cu senzori de mișcare și seismici (care sesizează pașii). Ea se termină printr-un gard cu senzori electronici de 7m înălțime, prelungit în subteran prelungit în subteran printr-un zid de beton pentru a cărui construcție s-au folosit 140.000 de tone de armătură de oțel.
• O linie de turnuri de veghe, din 2 în 2 kilometri, dotate cu sisteme radar, camere video și mitraliere controlate de la distanță – sentinelele au fost retrase cu ani în urmă, de teama lunetiștilor palestinieni.

În caz de atac, primul răspuns l-ar fi dat mitralierele teleghidate, apoi ar fi trebuit să intervină patrule cu vehicule blindate care să respingă agresiunea. În realitate, lucruile s-au petrecut altfel. Presa israeliană citează spusele unui fost purtător de cuvânt al Armatei Israeliene (Tsahal), Jonathan Conricus: „Întregul sistem a eșuat. Nu numai o componentă, ci întreaga noastră arhitectură de apărare a eșuat în mod vădit, nereușind să asigure protecția de care aveau nevoie civilii israelieni. Pentru Israel, este un moment similar cu Pearl Harbour.” Cum a fost cu putință?

Știau cam multe...

În toiul nopții, în jurul orei locale 1, grupuri de până la 100 de teroriști Hamas s-au adunat pe partea dinspre Gaza a ”Zidului de Fier”, în dreptul celor 15 puncte planificate pentru străpungere. Știau care drumuri și care zone sunt înafara razei de detecție a sistemelor de vedere pe timp de noapte instalate pe turnurile de veghe israeliene, așa că militarii Tsahal nu au observat mobilizarea inițială de forțe.

Simultan, în interiorul teritoriului Gaza a început desfășurarea noilor rachete ”Rajum”, cal. 114 mm, asamblate în Gaza din piese de origine iraniană. Sunt lansate de pe un șasiu ușor, cu 15 țevi, grupate în baterii de 3 piese. Hamas a avut grijă să desfășoare un număr suficient de rachete ”Rajum”, pentru a epuiza muniția celor numai 10 baterii (200 de antirachetele) care protejează Israel. Fiindcă Hamas știa care sunt stocurile de antirachete disponibile pe amplasamentele ”Iron Dome”.

La revărsatul zorilor, ora locală 06:30, un comando Hamas, aparținând forțelor de elită ”Nukhba”, a atacat baza militară israeliană Beit Hanoon, din cadrul punctului de trecere Erez. Cu o rachetă antitanc, au demolat ușa blindată și au pătruns în labirintul de camere și coridoare care constituie inima rețelei electronice a Zidului de Fier. Știau ce să caute: au scos din funcțiune sistemul de comunicații și sistemul de telecomandă a mitralierelor.

Simultan, divizioanele de rachete ”Rajum” au deschis focul. Primele o mie de rachete au fost interceptate, următoarea mie a căzut peste localitățile israeliene de lângă Fâșia Gaza, dar mai ales peste bazele militare Zikim și Reim. Hamas știa că acelea sunt centrele de rezervă ale rețelei electronice a Zidului de Fier și le-a scos din funcțiune.

Știind că Zidul de Fier e de acum surd și orb, că mitralierele nu mai pot fi comandate de la distanță, la ora locală 07.00 cele 15 detașamente de asalt au trecut la treabă: cu explozibili, și-au deschis cale prin cele trei bariere de securitate, ajungând pe teritoriul israelian.

Prin breșele astfel create 400 de teroriști Hamas,  pe motociclete, au pătruns pe teritoriul israelian pentru a ataca baza militară Zikim și garnizoana de la Reim a ”Diviziei Gaza” a Tsahal. Un batalion cu efectiv redus contra o divizie mecanizată? Planul părea nebunesc, dar teroriștii Hamas știau că o bună parte a efectivelor israeliene fuseseră redesfășurate în Cisiordania.

Treizeci minute mai târziu, la 07.30 ora locală, restul efectivelor Hamas au lărgit cu buldozerul breșele din Zidul de Fier, au intrat cu camionetele și s-au îndreptat spre cele 20 de localități israeliene de la frontieră: știau că au două ceasuri la dispoziție, ca să omoare și să devasteze înainte de sosirea Unității speciale Shaldag a Tsahal.

De unde știau?

Chiar de a doua zi, presa israeliană a ajuns la concluzia evidentă că Hamas știa cam multe. Luat la întrebări de jurnaliști, purtătorul de cuvânt al Tsahal, Lt.col. Richard Hecht, a evitat să răspundă: „Acum suntem concentrați pe luptele în curs și pe protejarea vieții civililor. Vom vorbi mai târziu despre ce s-a întâmplat în domeniul informațiilor.”

Analizând desfășurarea evenimentelor, ajungem la concluzia că Hamas a putut să-și procure singură o serie de informații necesare planificării și executării atacului, spre exemplu diminuarea efectivelor israeliene din zonă, timpul de reacție estimat al forțelor antiteroriste, structura celor trei garduri de sârmă ghimpată, unghiurile de vizibilitate ale camerelor de luat vederi sau faptul că Tsahal avea ordin să tragă numai în grupurile care noaptea încercau să pătrundă prin Zidul de Fier, iar nu în grupurile care se apropiau ziua.

Alte informații nu au putut fi obținute de Hamas prin forțele proprii. Este vorba în principal de interceptarea și analizarea fluxurilor de comunicații dintre bazele militare israeliene, care au permis identificarea Beit Hanoon ca verigă principală a sistemului și a bazelor Zikim și Reim ca verigi secundare. De altfel, mass media a semnalat că ”camioane folosite de teroriști, pline ochi de echipament militar sofisticat, au fost capturate de Tsahal”.

În context, The Wall Street Journal aprecia duminică că „Iranul a ajutat Hamas să plănuiască atacurile sale asupra Israelului în timpul unei întruniri care a avut loc săptămâna trecută, la Beirut, întrunire la care s-a lucrat săptămâni în șir. De altfel planurile au început să fie definitivate încă din luna august, cu prilejul mai multor întâlniri ținute la Beirut, la care au participat membri ai Corului Gardienilor Revoluției Islamice.”

Ambasadorul Israelului în SUA, Michael Herzog, a comentat: "Suspectăm mâini iraniene în spatele scenei. După cum știți, Hamas și Iranul sunt strâns legate. Iranul furnizează sprijin material, finanțează armele pentru Hamas. Ei sunt legați în ceea ce ei numesc „Axul Rezistenței”, desigur, rezistență împotriva Statului Israel. Ei fac parte din aceeași coaliție. Deci, în ceea ce ne privește, aceasta este o coaliție condusă de Iran.”

Bănuielile au fost confirmate oficial de Hamas, care a declarat că atacul „a fost sprijinit de Iran și de alte State” – pe care nu le-a numit. Iar un  consilier al liderului suprem al Iranului, Ali Hosseini Khamenei, a confirmat că Iranul a sprijinit atacul palestinienilor.

Aliatul din umbră.

O serie de informații folosite la planificarea atacului nu erau însă accesibile nici Iranului și nici Hamas. Spre exemplu, amplasamentul și rezervele de muniție ale bateriilor ”Iron Dome” puteau fi aflate numai prin sateliți de spionaj cu capacități net superioare celor disponibile comercial.

Indicii prețioase oferă și unele tactici neconvenționale folosite la atacuri. Astfel, Hamas a scos din luptă mai multe tancuri Merkava-4, atacându-le din aer, cu drone care au lăsat să cadă asupra blindatelor ogive AG-7. Dar asta implică date foarte precise despre sistemul de protecție activă ”Trophy – Windbreaker” (מעיל רוח în ebraică), care protejează aceste blindate. Niciun aliat al Hamas, cu excepția Rusiei, nu are experiență în bruierea sistemelor de protecție activă a tancurilor de luptă moderne.

Rusia, aliată cu Hamas? Păi da, aspectul a fost recunoscut încă din prima zi, public, de binecunoscutul realizator de la Televiziunea de Stat rusă, Serghei Mardan: „Iranul este adevăratul nostru aliat militar. Iar Israel este aliatul Statelor Unite. De aceea, ne este ușor să alegem de care parte ne situăm.” Iar fostul consilier al președintelui Putin, domnul Serghei Markov, a subliniat: Principalul aliat al Israelului sunt Statele Unite, care în prezent sunt cel mai de seamă inamic al Rusiei. Aliatul Rusiei, Iranul, este aliat al Hamas.”

Gaza = Crimeea 2?

Dacă e să-i credem pe domnii Mardan și Markov, Rusia a fost implicată alături de Iran în planificarea agresiunii asupra Israel fiindcă, așa cum declară fostul consilier prezidențial, „Rusia va beneficia de pe urma creșterii prețului petrolului ca urmare a acestui război”. Asta deschide perspective cu totul noi și explică de unde și-a procurat Hamas unele informații greu accesibile, cum ar fi cele despre ”Iron Dome” sau ”Trophy – Windbreaker”.

Și explică o mulțime de alte detalii. Astfel, din interogarea prizonierilor capturați de israelieni, se știe că pregătirile au durat aproape un an, dar serviciile de informații israeliene nu au aflat de ele fiindcă, așa cum declara luni presei Ali Barakeh, membru exilat al conducerii Hamas, „atacul a fost planificat de cinci – șase comandanți de vârf din Gaza, iar nici măcar conducerea politică a Hamas sau cei mai apropiați aliați ai mișcării nu au fost informați detaliat”.  Este exact mecanismul restrâns prin care sovieticii au decis intervenția de la Kabul (1979), iar rușii au decis intervenția din Crimeea (2014).

În plus, așa cum declara același lider Hamas, „participanții la asalt au fost antrenați fără să cunoască până în ultima clipă care le sunt obiectivele”, dar folosind machete realiste ale acestor obiective, inclusiv fals ”sat israelian”. Este exact modul în care s-au antrenat trupele Spețnaz sovietice implicate în atacul asupra aeroportului din Praga (1968) sau a aeroportului Kiev – Hostomel (2022).

Semnalul de începere a atacului a fost dat în stil sovietic: tăcere radio totală, ca invazia din Cehoslovacia (1968), ca la desantarea ”omuleților verzi” în Crimeea (2014). La primirea telefonică a unui semnal convențional, comandanții din teren au deschis plicurile sigilate primite din vreme, iar la rândul lor au transmis ordine structurilor de nivel inferior (divizioane, companii) prin curier sau cablu telefonic. Iar ce a urmat e leit Bucea!

Niciun alt aliat al Hamas nu a aplicat până acum asemenea proceduri, deci concluzia se impune de la sine: Televiziunea de Stat rusă chiar zice adevărul! Iar domnii Mardan și Markov chiar au dreptate: Rusia pare a fi aliatul din umbră al acestui atac.

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.