Margherita de la Clejani a reușit să fenteze definitiv de pușcăria și a plătit amenda pe care o primise după ce a fost prinsă drogată la volan. Inițial, judecătorii au cerut ca sancțiunea să fie înlocuită cu închisoarea.
Margherita de la Clejani a scăpat de pedeapsa cu închisoarea, după ce hotărârea judecătorilor a rămas definitivă în dosarul în care Biroul Executări Penale solicitase înlocuirea amenzii de 40.000 de lei cu 200 de zile în spatele gratiilor.
Fiica Clejanilor a preferat să plătească amendă de 40.000 de lei și să nu meargă la închisoare.
„Respinge ca rămasă fără obiect cererea de înlocuire a pedepsei amenzii cu închisoarea formulată de către Biroul Executări Penale al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti cu privire la intimata MANOLE MYRIAM-MARGARETA. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 400 lei, se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul București. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, este hotărârea rămasă, acum, definitivă.
Margherita de la Clejani, drogată la volan
Margherita de la Clejani a fost condamnată penal pentru că a condus sub influența drogurilor. Ea nu mai are voie să se urce la volan timp de trei ani. „Condamnă pe inculpata Manole Myriam-Margareta la pedeapsa de 40.000 de lei amendă penală (200 zile amendă x 200 lei/zi) pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzută de art.336 alin.2 C.p.. (fapta din 23.05.2020)”, se arată în decizia instanţei”, a decis Curtea de Apel din București.
Margherita de la Clejani a început să aibă probleme cu legea după ce a lovit o mașină, pe bulevardul Gheorghe Șincai din Sectorul 4 al Capitalei. La momentul respectiv, autoritățile i-au găsit în sânge mai multe substanțe interzise, potrivit Spynews.
Fratele său, Fulgy, încă nu a scăpat de problemele cu legea, mai ales de când fosta lui iubită, Bia Khalifa, a făcut plângere la poliție și a cerut un ordin de restricție. El este monitorizat, începând de marți, 14 martie, timp de cinci zile cu ajutorul unei brățări electronice.
„Eu știu că sunt Justin Bieber. Pe Moft TV mă găsiți, să trăiți!”, a declarat fiul Clejanilor atunci când a ieșit din secția de poliție.