Cum a doborât un lunetist recordul mondial. Țintă lichidată la peste 3 km

Sursa foto: Asia Times

În 2017, un lunetist canadian de la Joint Task Force 2 (JTF-2) a neutralizat o țintă ISIS în Irak de la o distanță de peste 3,540 de metri. La doi ani de-atunci, această performanță a lunetistului a rămas una dintre cele mai mari fapte realizate vreodată în istoria militară, scrie publicația NationalInterest.

Reușita din Irak a fost confirmată prin înregistrări video și, ulterior, de Forțele Armate ale Canadei (CAF): „Comandamentul canadian de operațiuni speciale poate confirma că un membru al Task Force 2 a atins cu succes o țintă la 3,540 de metri”.

„Din motive de securitate operațională și pentru a păstra siguranța personalului nostru și a partenerilor de coaliție, nu vom da detalii precise cu privire la momentul și modul în care a avut loc acest incident.”

Pe lângă faptul că vorbim de un record, operațiunea JTF-2 a avut și o semnificație militară reală: „Focul în cauză a perturbat de fapt un atac al Daesh (Statul Islamic) asupra forțelor de securitate irakiene”, a declarat o sursă pentru ziarul canadian The Globe and Mail. „În loc să fie aruncată o bombă care ar putea ucide civilii din zonă, aceasta este o aplicare foarte precisă a forței. Și pentru că s-a tras de la o distanță așa de mare, băieții răi habar n-aveau ce se întâmplă”.

OMS, stare de alertă la cel mai înalt nivel. Epidemia considerată urgenţă de sănătate

Facebook și TikTok, interzise de un mare angajator din România. Angajații sunt foc și pară

Publicația americană că nu trebuie uitat cât de dificil este să dai o astfel de lovitură în aceste condiții. Pentru a atinge o țintă, lunetistul trebuie să ia în considerare numeroase variabile care intervin, inclusiv, dar fără a se limita la gravitație, viteza și direcția vântului, presiunea atmosferică, altitudine și multe altele. Toți acești factori pot deveni cruciali la distanțe mai mari. În acest caz, chiar și cea mai mică sub-corecție sau supra-corecție a lunetei ar fi putut duce la o lovitură ratată.

Așa numitul „Windage” prezintă o altă dificultate-cheie: la o distanță de peste 3 metri, lunetiștii ar fi trebuit să se adapteze pentru o distanță de peste 914 ​ centimetri. Apoi, există Efectul Coriolis, care le cere lunetiștilor să explice deriva emisferică.

Oricare dintre acești factori necesită o atenție enormă și fiecare în parte prezintă o provocare extrem de dificilă, ceea ce explică de ce înrregistrările din acest domeniu au fost relativ rare. În ciuda echipamentelor puternice și extrem de specializate de care dispun, pentru un lunetist adevărat pâinea și cuțitul le reprezintă seria de calcule complexe care intră în fiecare foc.