Gigi Becali este o persoană de admirat, susține Dan Puric, care a oferit o serie de exemple pentru a-și susține convingerile. „Gigi este admirabil! Așa cum este el. M-am certat cu el pentru că este expansiv și incontrolabil. Are un suflet de aur omul ăsta. Ultima dată am făcut o conferință ca să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și i-am dat un telefon. „Băi Gigi, te rog din suflet, are nevoie de celule stem”. Și mi-a dat 11.000 de euro, deși avea averea sechestrată și îl urmăresc haimanelele astea. El a făcut mănăstiri. Numai eu știu câte pensionare a ajutat!”

Dialogul Puric-Becali din spatele gratiilor

Întrebat în cadrul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu” dacă s-a dus la Penitenciarul Poarta Albă în perioada în care Gigi Becali a fost închis, Dan Puric a recunoscut că da. Mai mult, acesta a redat un dialog incredibil purtat în spatele gratiilor.

„Da, domnule. Și m-a primit! Am ținut un discurs la pușcăriași. După m-au controlat, zice unu’: „Să trăiți, maestre! Noi vă respectăm, dar aveți două minute să stați cu deținutul Becali”. Era un polițist mai tâmpit. „Gigi, repede că avem doar două minute”. „Cine ți-a zis, mă? Ăsta toată viața stă cu mine aici. E prietenul meu!”. Eu am înnebunit! Am crezut că zice de mine. El avea cărți, icoane. Era universul lui… Eu judec omul după fapte, după roadele lui. Câți oameni au averea lui Gigi și nu dau nimic? Câți? E țara plină de securiști cu bani! Niște nenorociți care nu dau nimic”, a punctat Dan Puric.

De ce nu merge Becali la teatru

Dan Puric susține că este fascinat de onestitatea lui Gigi Becali. „L-am invitat și la teatru, și mi-a zis: „Dane, eu nu vin că nu mă pricep”. Mi-a zis clar, scurt, onest! Alții vin și scriu cronici de teatru. Niște derbedei! Când te-apuci să scrii mai bine zici așa: „Am terminat Institutul de Teatru, nu mă pricep, sunt oligofren!”. Gigi a zis: „Sunt incompetent!”. Pune-mă pe mine să antrenez echipa de fotbal la Steaua… Iartă-mă, dar nu știu. „Domnu’ Puric, puteți să gestionați Institutul de Fizică Atomică?”. Dacă sunt cretin și fac parte din Guvernele României zic, da! Dar eu zic: „Nu pot, nu e competența mea!”

Te-ar putea interesa și: