În timp ce uciderile în masă, bazate pe cauze religioase, sociale sau etnice, au fost prezente în mod repetat de-a lungul istoriei, până în 1944, nu a existat o denumire pentru acestea.

Avocatul Raphael Lemkin, un polonez care a inventat termenul de “genocid”, avea doar 21 de ani atunci când a văzut rapoartele procesului lui Soghomon Tehlirian, judecat pentru asasinarea liderului otoman, Mehmet Talaat.

Într-o discuție cu profesorii săi de la facultate, Lemkin a fost șocat când a auzit că nu există o lege împotriva crimelor în masa. Tehlirian era judecat pentru o singură crimă, în timp ce Talaat scăpase nevinovat, lăsând în urmă milioane de victime.

Confruntarea cu liderii politici

În momentul în care Lemkin a început să cerceteze legile împotriva genocidului, acesta nu a găsit vreun exemplu în istoria contemporană sau antică, care să interzică această practică. Acest lucru l-a inspirat să încerce să scrie el însuși o lege. 

În 1933, atunci când și-a prezentat propunerea într-o conferință, în fața liderilor internaționali, această lege nu a fost primită bine, mai ales de germani. În 1939, când Germania a invadat Polonia, Lemkin a fugit în Statele Unite, în timp ce 49 de membri ai familiei sale, au murit din cauza naziștilor.

În momentul în care a văzut holocaustul, și-a dat seama că există o asemănare între acesta și masacrul armean. Winston Churchill declarase că: „Suntem în prezența unei infracțiuni fără nume”, iar Lemkin a fost inspirat să-i ofere unul. În cartea sa din 1944, „Regula axei în Europa ocupată: legile ocupației, analiza guvernării, propuneri pentru reparare”, acesta a folosit termenul de “genocid”, definindu-l ca „distrugerea unei națiuni sau a unui grup etnic”.

Perseveranța lui Lemkin

În urma celui de-al Doilea Război Mondial, Raphael Lemkin a scris un eseu pentru American Scholar, în care a susținut Organizația Națiunilor Unite să intre într-un tratat internațional care să considere genocidul o crimă internațională, asigurând prevenirea și pedepsirea acestei acțiuni, atât pe timp de pace, cât și de război. Acest plan a avut succes. Prima instanță a infracțiunii de genocid a fost recunoscută în 1946, iar pe 8 decembrie 1948 a fost adoptată „Convenția pentru prevenirea și pedepsirea infracțiunii de genocid”.

Pentru a fi adoptată această propunere, Lemkin s-a luptat mult timp cu reticența politicienilor americani. Filmul „Watchers of the Sky”, care a avut premiera la Festivalul de Film de la Sundance în 2014, a prezentat lupta lui Lemkin pentru recunoașterea genocidului.