Cum a ajuns Andrei Burlacu la FCSB. Becali a fost impresionat calitățile sale

Patronul FCSB, Gigi Becali, a dezvăluit, în stilul său caracteristic, de ce l-a adus pe Andrei Burlacu la echipă, de la Universitatea Craiova.

FCSB l-a cedat pe Ionuț Vînă la Universitatea Craiova și i-a primit, la schimb, pe Ivan Mamut și Andrei Burlacu. Despre acesta din urmă, Gigi Becali s-a declarat impresionat de felul în care alege să-și petreacă timpul liber.

Universitatea Craiova și FCSB s-au înțeles, chiar în debutul acestui sezon competițional, asupra unui schimb de jucători. Ivan Mamut și Andrei Burlacu vor veni la Bcuurești, din Bănie, iar în locul lor va fi cedat Ionuț Vînă. De altfel, cei trei jucători au și fost prezentați oficial, la noile lor cluburi.

Cu acest prilej, Gigi Becali a anunțat că a decis să facă acest schimb după ce s-a interesat inclusiv de viața din afara terenului de fotbal a celor doi jucători pe care i-a ales. El s-a declarat încântat de Andrei Burlacu, dar nu pentru jocul său și reușitele de la fosta echipă ci pentru că merge des la biserică. Gigi Becali îl apreciază pe tânărul jucător pentru că este o prezență regulată la slujbele religioase, semn că este un tip foarte credincios

„De Burlacu îmi place pentru că este un băiat foarte cuminte. Merge și la biserică, cântă în corul bisericii, am auzit numai lucruri bune despre el”, a declarat finanțatorul lui FCSB pentru Fanatik.

Burlacu va juca cu numărul 21

La FCSB, Andrei Burlacu va purta tricoul cu numărul 21, pe când croatul Ivan Mamut a ales să evolueze cu 31.

„Sunt bucuros să revin în prim-planul fotbalului românesc. Este şansa pe care o aşteptam şi voi face totul pentru a răsplăti încrederea primită. Sunt conştient că am mult de muncă pentru a ajunge din nou la nivel înalt. Îmi voi aştepta şansa şi sper să demonstrez că pot ajuta echipa”, a declarat Andrei Burlacu după ce și-a pus semnătura pe contractul cu FCSB.

Ce se întâmplă cu contractele jucătorilor la FCSB

În acest context, el a ținut să precizeze că a schimbat politica de contracte la FCSB, cel puțin în cazul lui Burlacu.

„Lui îi fac contract doar pe un an, apoi prelungim cu încă unul, iar dacă-și face treaba atunci îi fac pe încă trei ani. Nu mă mai păcălesc cu niciun jucător să-i fac contract direct pe cinci ani”, a mai spus Gigi Becali.