Propaganda zilelor noastre nu mai are nici urmă de rușine. Au dovedit-o chinezii, afirmând că noul coronaviris a ajuns la Wuhan transportat de niște americani. Dar agenții Beijingului sunt niște bieți copii față de ziariștii turci, care deplâng respectarea drepturilor omului în democrațiile occidentale, uitând că în țara lui Erdogan democrația și drepturile omului au rămas o amintire îndepărtată. Nu compasiunea față de minoritățile oprimate, ci nevoile propagandei fac ca și Al Jazeera, o televiziune qatariotă extrem de sensibilă la interesele turcești, să devină portavocea asociațiilor pentru apărarea drepturilor romilor, Până la urmă, folosirea adevărului împotriva inamicului e cea mai bună rețetă de propagandă.
Deși am înregistrat și am scris despre multe incidente de abuzuri polițienești împotriva comunităților rome din Europa încă de la începutul pandemiei, e probabil să existe mult mai multe care nu au fost reclamate, întrucât victimele și martorii sunt prea intimidați pentru a face pasul înainte și a vorbi despre violența îndreptată contra lor și familiilor lor.
Cum nimeni nu-i supraveghează, iar martorii sunt ușor de speriat, polițiștii rasiști au în cursul carantinei o rară ocazie de a hărțui și brutaliza cu impunitate femei, bărbați și copii romi.
Însă această criză poate servi drept un punct de cotitură pentru Europa. Filmările cu mame sufocându-se de la gazele lacrimogene, cu bărbați încătușați bătuți și biciuiți de polițiști ziua în amiaza mare, cu băieței cu fețe tumefiate și însângerate și cu fetițe plângând, cu urme de bastoane pe picioare, expun un adevăr incomod pentru Europa.
Ne puteți urmări și pe Google News
El scoate la lumină un sistem de rasism și segregare care a existat dintotdeauna, dar a fost ignorat în mod convenabil de majoritate. Violența poliției contra comunităților rome nu se întâmplă într-un vid.
Ea face parte dintr-un pachet mai amplu, împreună cu ghetourile exclusive de romi, învățământul segregat, discriminarea la angajare și în asistența de sănătate și lipsa serviciilor elementare și a infrastructurii acolo unde trăiesc cele mai sărace comunități.
Acest sistem e menținut și perpetuat de refuzul societății de a se confrunta cu apartheid-ul zilnic al poporului rom, expus la lumina zilei, limpede oricui îi pasă suficient cât să privească.
Acum, când ne confruntăm colectiv cu consecințele pandemiei, multe s-ar putea schimba în societatea noastră. Mulți sunt optimiști în privința aspirațiilor lor pentru Europa post-pandemie.
Tot mai mulți oameni sunt de acord că lucrurile nu pot reveni la starea lor de dinainte, că această situație ne-a demonstrat că ne putem construi societatea în jurul valorilor comunității, că ne putem îngriji de cei vulnerabili și de drepturile cetățenilor, așezate mai presus de profitul corporatist.
Indiferent dacă această pandemie va aduce o asemenea schimbare radicală în societatea noastră sau nu, faptul că ea a expus violența urâtă și sistematică a statului împotriva populației rome ar putea fi suficient - să sperăm - pentru a forța Europa să depună eforturi pentru ca ea să ajungă în sfârșit doar o amintire a istoriei.
Recomandările noastre
