Culisele introducerii CNA în scandalul Revelionului TVR. Radu Herjeu: „Şi Doina Gradea ce să zică? Nu directorul stabilește glumele”

Culisele introducerii CNA în scandalul Revelionului TVR. Radu Herjeu: „Şi Doina Gradea ce să zică? Nu directorul stabilește glumele”

Revelionul TVR continuă să stârnească valuri, iar printre cei care au avut o reacţie în scandalul momentului se numără şi jurnalistul Radu Herjeu, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, care a identificat, printre altele, şi de ce şefa CNA, Monica Gubernat, a fost chemată marţi, 5 ianuarie 2021, la o discuţie informală cu preşedintele Comisiei de cultură din Camerea Deputaţilor, deputatul USR Iulian Bulai.

Numit membru titular în CNA la 1 februarie 2015, jurnalistul Radu Herjeu nu a urmărit integral programul de Revelion al celor de la Vacanţa Mare, dar din ceea ce a văzut în mediul online, a spus că Mugur Mihăescu şi Radu Pietreanu nu au folosit limbaj injurios în glumele lor.

„Nu am urmărit programul de Revelion de la TVR. Eu mă uit la Rai Uno. În noaptea de Revelion nu mă uit decât la ceea ce mă face să mă simt bine, şi anume la muzică italienească. Sincer, după ce a izbucnit scandalul, nici n-am vrut să mă uit la program, pentru că aş fi foarte tentat să comentez programul în sine sau aş fi fost tentat să comentez dacă a încălcat sau nu legea şi eu prefer să păstrez asta pentru şedinţele CNA.

Aşa mi se pare mie corect, nu să mă antepronunţ, că niciun judecător nu se antepronunţă doar că a citit el în ziar sau i-a spus cineva că nu ştiu cine a încălcat legea. Singurul lucru care m-a interesat a fost să văd dacă s-a folosit un limbaj injurios, ceea ce n-a fost cazul. Din punctul de vedere al legii este singurul aspect care poate fi sancţionat după ora 23:00.

Ne puteți urmări și pe Google News

Se face un raport de monitorizare, ne uităm la toată emisiunea, ne uităm, ascultăm, vedem ce spune radiodifuzorul şi după aceea, dacă există articole care au fost încălcate, se fac propuneri de sancţiuni. Întotdeauna, în cei 6 ani, nu m-am pronunţat decât în şedinţă sau după ce CNA a avut o poziţie prin votul majorităţii membrilor”, a declarat Herjeu pentru evz.ro.

Mesaj pentru colega Dorina Rusu

„Din acuzaţiile care au fost aduse programului de cei deranjaţi, inclusiv de colega mea… Acele acuzaţii nu au acoperire în legislaţia audiovizualului. Mă refer la Dorina Rusu, care s-a autosesizat şi care, spre deosebire de mine, s-a uitat la programul de Revelion de la TVR, că altfel nu văd cum poţi să te autosesizezi dacă n-ai văzut programul.

Zădărnicirea combaterii bolilor nu există în legislaţia CNA. Alte instituţii se ocupă de aşa ceva, nu CNA. Prostul gust - pe care l-au invocat unii şi despre care toată lumea ar trebui să fie conştientă că e unul pur subiectiv - nu se sancţionează de către legislaţia audiovizualului. Umor de proastă calitate… Iarăşi, nu există aşa ceva în legislaţia audiovizualului.

Poţi să-i faci boi pe cei care poartă mască... Eu, unul, chiar port mască şi aş putea să mă simt jignit. Pe de altă parte, eu îi consider boi pe ăia care nu poartă mască, doar că eu nu aş spune asta la televizor şi nu sunt genul să fac astfel de afirmaţii, pe care le ţin pentru mine. Nu-i limbaj injurios, îmi pare rău…

E un limbaj poate jignitor, dar nu e un limbaj injurios... După ce mi-am luat-o peste bot de la colegii mei când Cristian Tudor Popescu i-a făcut imbecili pe votanţii din Bucureşti ai unui anumit candidat şi a venit CTP în şedinţă şi mi-a explicat că imbecil nu e jignitor… Să faci pe cineva imbecil nu e jignitor.

Mi-a şi dat o explicaţie elucubrantă, nu o mai ştiu acum… Colegii mei i-au ţinut isonul şi încercau să-mi explice că nu e jignitor să faci pe cineva imbecil. În momentul acela am reacţionat evident către aceleaşi doamne şi le-am întrebat: «Înţeleg că dacă mâine, Gâdea spune despre Iohannis că e imbecil, nu vă va deranja şi nici nu veţi propune sancţiune…»

Din acel moment am spus că dacă asta e gândirea nouă în CNA… Dacă imbecil nu e jignire, nici bou nu e jignire, îmi pare rău. Cu banii publici… Nu e treaba CNA ce face TVR cu banii publici. Ce face Doina Gradea ca director general nu e treaba CNA. CNA nu poate s-o demită pe Gradea. Nu-i analizează raportul de activitate şi nici bugetul.

Cât a costat? A costat mult, a costat puţin? Nu e treaba CNA. Eu înţeleg perfect şi cred că toată lumea înţelege de ce hodoronc-tronc în scandalul cu TVR a fost introdus şi CNA: în februarie se eliberează 4 locuri în CNA. Deci e foarte clar de ce a fost introdus CNA aici”, a spus Radu Herjeu.

Au fost glumele vulgare sau nu?

„Treaba cu vulgaritatea (n.r. – glumelor prezentate de Vacanţa Mare la TVR) e subiectivă. Eu sunt unul dintre cei care au aplicat cel mai des articolele de lege cu privire la limbajul trivial, vulgar şi obscen, pentru că eu am o sensibilitate... Eu nu folosesc expresii triviale decât atunci când sunt foarte nervos şi sunt singur.

Am oroare de emisiunile în care vulgaritatea e la ea acasă. Dar am când mă bazez pe un raport de monitorizare, când pot să văd tot ce s-a întâmplat în emisiunea respectivă. Altfel, că o fi fost vreun cuvânt mai… Sincer, n-am văzut vulgaritatea din ce s-a prezentat. Aaa, că să faci mişto de preşedinte li se pare unora că e vulgar… Că am văzut pe net că o duduie a cerut întrunirea CSAT… Bun, trăim în România…

Dar ca vulgaritate, eu n-am văzut… Asta nu înseamnă că n-or fi fost... or fi fost… De abia aştept să văd raportul de monitorizare. Dar din ce am văzut eu reflectat, nu. Oamenii folosesc cuvântul vulgaritate vizavi de ce nu le place lor, nu vizavi de ce înseamnă vulgaritate.”