Cu cine joacă Simona Halep la US Open. Va debuta contra unei adversare venite din calificări

Sursa foto: Arhiva EVZ

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, cap de serie numărul şapte, va debuta contra unei adversare venite din calificări la ediţia din acest an a turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi la New York.

Halep a ajuns anul trecut până în optimi la Flushing Meadows, cea mai bună performanţă a sa fiind semifinala din 2015.

Irina Begu (31 ani, 34 WTA) va avea o misiune foarte dificilă în primul tur la New York, contra belgiencei Elise Mertens (26 ani, 32 WTA), cap de serie numărul 32. Mertens s-a impus în toate cele trei meciuri directe.

Sorana Cîrstea (32 ani, 38 WTA) va primi replica germancei Laura Siegemund (34 ani, 216 WTA), scorul meciurilor directe fiind 1-1.

Gabriela Ruse (24 ani, 102 WTA), care a avut un an tumultuos, cu multe probleme medicale, va avea un meci complicat contra australiencei Daria Saville (28 ani, 73 WTA).

Jaqueline Cristian (24 ani, 76 WTA), care revine după o lungă absenţă provocată de o accidentare gravă, are un test foarte dificil, contra favoritei numărul doi, estoniana Anett Kontaveit (26 ani, 2 WTA).

România poate avea încă trei reprezentante pe tabloul principal, dacă Ana Bogdan, Alexandra Cadanţu-Ignatik şi Gabriela Lee vor reuşi să ajungă acolo. Ele sunt în acest moment în turul al doilea al calificărilor şi mai au nevoie de două victorii pentru a accede pe tabloul principal.

Emma Răducanu are o misiune dificilă

Campioana en titre de la Flushing Meadows, britanica de origine română Emma Răducanu (cap de serie numărul 11), are parte din un meci foarte greu în primul tur la US Open, contra franţuzoaicei Alize Cornet.

Liderul mondial, poloneza Iga Swiatek, va juca în prima rundă contra italiencei Jasmine Paolini.

Un cap de afiş al primului tur este duelul dintre Naomi Osaka, fostă câştigătoare a titlului la Flushing Meadows, şi americanca Danielle Collins, finalistă anul acesta la Australian Open.

Americanca Serena Williams (40 ani), care a lăsat să se înţeleagă că US Open va fi ultimul său turneu din carieră, va juca în prima rundă la New York cu Danka Kovinic (Muntenegru).

Franţuzoaica Harmony Tan, care a eliminat-o pe Serena din primul tur la Wimbledon, va debuta la US Open contra jucătoarei canadiene de origine română Bianca Andreescu.

Venus Williams (42 ani), sora mai mare a Serenei, va juca în primul tur la New York contra belgiencei Alison van Uytvanck.

(Agerpres)