Cu ce problemă se confruntă Ilinca Vandici în fiecare dimineață. Sfaturile primite de la medic

Cu ce problemă se confruntă Ilinca Vandici în fiecare dimineață. Sfaturile primite de la medic

Ilinca Vandici a dezvăluit că în fiecare dimineață când trebuie să-și ducă fiul la grădiniță se confruntă cu o problemă, de care vrea să scape, însă nu știe cum. În acest context, medicul Felicia Akkaya i-a dat mai multe sfaturi vedetei.

Zian, fiul Ilincăi Vandici, merge în fiecare dimineață cu o jucărie la grădiniță.

Ilinca Vandici vrea să scape de obiceiul fiului ei

Zian ia în fiecare dimineață o jucărie cu care merge la grădiniță, însă Ilinca Vandici vrea să scape de obiceiul fiului ei. Copilul nu are voie să meargă la grădiniță cu jucării tocmai pentru a nu îi tenta pe restul colegilor și a nu se certa sau a le distrage atenția.

„Cum aș putea să îl dezobișnuiesc pe Zian în a mai merge cu cate o jucărie la grădiniță pentru că avem aceasta problema în fiecare dimineața...”, a întrebat vedeta.

Medicul Felicia Akkaya i-a dat câteva sfaturi în acest sens vedetei de televiziune, menționând că nu este un lucru greșit dacă cel mic ia o jucărie la grădiniță.

„Este o problemă generală și vine pe fondul unei nevoi de a te atașa față de ceva ce îți este drag și cunoscut. Este foarte important că în primul an de grădiniță să aibă un element care să îi arate că nu este lăsat singur”, a spus medicul.

Ea a adăugat că obiceiul copiilor de a se atașa de diferite obiecte vine pentru că, de cele mai multe ori, în ele rămâne parfumul mamei.

„Zian este mai mare și nevoia lui nu mai are legătură cu faptul că trebuie să aibă siguranță în mediul în care ajunge pentru că deja este un mic stăpân în clasa lui. Are nevoie de a fi în centrul atenției. Are o personalitate puternică și are nevoie să fie în centrul copiilor. Acea luptă de dimineața se poate termina cu o negociere”, i-a transmis medicul Ilincăi Vandici, potrivit Kanal D.

Ilinca Vandici acordă o importanță deosebită educației lui Zian

Vedeta TV a vorbit într-un interviu despre educație pe care i-o dă fiului ei, Zian. Ea este prietena fiului ei și nu dorește să-l crească într-o bulă.

„Eu vreau să cresc un bărbat frumos, echilibrat, sigur pe el, cu aspirații și cu dorințe înalte, cu țeluri foarte bine definite, cu multă iubire în suflet, cu empatie, cu toleranță. Aș vrea, poate, să fie tot ce n-am fost nici eu când am fost tânără, pentru că n-am știut. Dacă el va fi așa, sunt convinsă că orice provocare îi va veni în viață, orice primejdie, orice pericol, va putea să le depășească cu brio”, a spus Ilinca, citată de Viva.ro.