CTP îl face KO pe ministrul Transporturilor. Ce urmări va avea controversatul accident
- Mihaela Dan
- 5 septembrie 2020, 12:03
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu susține că accidentul rutier în care a fost implicat Lucian Bode, ministrul Transporturilor, a fost una dintre „manevrele șmecherilor naturali.
„Sunt mai multe întrebări pe care oricare cetățean, fie că este șofer sau pasager sau simplu pieton în țara asta, le poate pune. Nu au pus aceste întrebări dl. premier Orban și nici președintele Iohannis, cu atât mai puțin să răspundă la ele.
O primă întrebare: cum făcea să doarmă dl. Bode, când atât semnalele acustice, cât și luminoase, adică girofarul și sirena mașinii respective a SPP, erau pornite? Zădărau toți câinii de prin localitate, trecea mașina asta ca un pom de Crăciun în plină vară, zăngănind din zurgălăi, cum să spui că dormi?! Poate are un antrenament special, da, pentru a dormi în astfel de condiții în plină zi, de altfel.
Apoi: de ce s-a dat drumul la girofar și la sirenă? Ce misiune specială avea dl. ministru, unde se ducea? În cazul dlui Oprea, de acum câțiva ani, știm care era obiectivul misiunii speciale în care a murit polițistul Bogdan Gigină: era vorba de o ciorbă de burtă! Spre aceea țintea, să nu se răcească. În cazul de față, ce anume fel de mâncare era obiectivul? (Voia să ajungă la ora 20:00 la Guvern, din spusele dlui Bode - n.r.) Nu era o situație specială, că din câte știm nu s-a anunțat nimic special în țara asta în acel moment. Or, dl. Bode a spus că ora 20:00, cerută de dânsul SPP-istului, era perfect rezonabilă pentru o conducere normală. Și atunci, de ce trebuia SPP-istul să pună sirena, să pună girofarul și să încalce o grămadă de reguli de circulație? Cum a făcut-o?
E vorba de manevrele șmecherilor naturali, ale pitencantropilor cu mașini tari, care asta fac: cum dau de o coloană, intră pe contrasens, bineînțeles cu viteză mult peste cea legală, depășesc în neștire, fără vizibilitate, intră în orbește în curbe, pentru că ei nu suportă să se amestece cu fraierii, cu prostimea! Despre asta este vorba în situația de față”, a comentat Cristian Tudor Popescu, vineri seara, la Digi24.