Curtea de Apel Timișoara a hotârât că cea care este continuatoarea de drept a Universității Craiova este CS Universitatea Craiova, echipă patronată de Mihai Rotaru. Acest lucru înseamnă că FCU Craiova 1948, clubul lui Adrian Mititelu, a pierdut procesul.
Mihai Rotaru îi cere lui Adrian Mititelu să schimbe stema echipei
Mihai Rotaru a declarat că victoria obținută în istanță îi acordă dreptul echipei sale să folosească palmaresul istoric al Universității Craiova. De asemenea, decizia instanței înseamnă că echipa patronată de Rotaru deține atât stema, cât și denumirea clubului. Patronul CSU Craiova a spus că acest proces a reprezentat „o bătălie importantă” pentru clubul său.
Procesul dintre cele două cluburi a durat timp de 10 ani. Rotaru i-a cerut lui Adrian Mititelu că trebuie să schimbe stema pentru FCU Craiova 1948 pentru că este o copie făcută după cea a echipei sale. De asemenea, omul de afaceri a spus că echipa adversă nu are voie să folosească mai multe denumire atribuite Universității Craiova.
„Cei de la echipa cealaltă trebuie să schimbe stema, pentru că aduce foarte mult cu a noastră. E o copie a stemei noastre. Avem un proces în care am cerut să se constate că e o copie și cred că în baza acestei decizii instanța va obliga clubul lor să o schimbe. De altfel, cred că și ei se așteaptă pentru că au deja una cu «U». Nu au voie să folosească Știința, Craiova Maxima sau alte denumiri atribuite Universității Craiova, acelea au fost câștigate la alt proces. Decizia este executorie din acest moment!”, a declarat Mihai Rotaru pentru ProSport.