Războiul intra-ortodox între Patriarhatul Ecumenic al Constantinopolelui și Patriarhia Bisericii Ortodoxe Ruse a ajuns la cote imposibil de anticipat, pe motivul acordării autonomiei Bisericii Ortodoxe Ucrainene și a viitoare acordări a tomosului de autocefalie Kievului. Răzbunarea lui Putin, care consideră Biserica ortodoxă rusă drept o unitate militară la dispoziția sa, un instrument de dominație și hegemonie cel puțin în spațiul post-sovietic, nu are margini. Ultima găselniță este subminarea Patriarhiei Ecumenice.

Astfel, evident în numele creștinismului, ortodoxismului, păcii și înțelegerii, a iertării și servirii preacredincioșilor creștini din lume, așa cum ne învață Sfânta Scriptură, Rusia a decis nu întoarcerea celuilalt obraz, ci acțiuni agresive de război cu crucea-n mână, respectiv subminarea celui mai vechi și mai legitim Patriarhat canonic ortodox prin trimiterea de preoți ruși în Turcia și crearea unuei biserici și unui Patriarhat alternativ, care eventual să-l înlocuiască pe cel de la Constantinopole.

Când Moscova a vorbit în urmă cu câteva săptămâni, despre un Patriarhat Ortodox al Turciei, totul a părut o glumă proastă. Țară majoritar musulmană, Turcia are doar vreo 2000 de creștini ortodocși înregistrați, reuniți în Patriarhia Ecumenică a Constantinopolelui. Ei bine, Rusia a decis, în înțelepciunea deciziilor sale, firește, profund canonice și creștine, nicidecum în spirit vindicativ și al discordiei stârnite de Necuratul, oricare o fi ăla, în conducerea statului rus, că există mulți credincioși de origine rusă și mulți turiști ruși în Turcia care au nevoie de servicii religioase.

Șeful biroului pentru Afaceri Externe al Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse, Mitropolitul Ilarion, a declarat că rezerva pe care o avusese până de curând Biserica Ortodoxă Rusă față de servirea acestor creștini, din respect pentru Patriarhia Ecumenică, a încetat odată cu acțiunea de anunțare a deschiderii pentru o Patriahie reunificată a Ucrainei și reprimirea în Biserica Ortodoxă a celor doi capi ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene autocefale, respectiv a Mitropoliei independente ruptă de Moscova, și că nu mai există altă cale decât cea de a trimite preoți ruși în Turcia pentru a înființa parohii care să creeze o nouă Patriarhie rusă.

Motivația vine de la “cele câteva zeci de mii de vorbitori de limbă rusă din Turcia” cărora Rusia dorește să le ofere serviciul în limba lor maternă, pe lângă turiști. Ba Mitropolitul Ilarion, comițând câteva păcate capitale din Evanghelie cu o asemenea abordare, a anunțat că, deoarece Patriarhul Ecumenic din Constantinopole a violat teritoriul canonic al Rusiei acordând independență bisericii ucrainene și pregătindu-se să le dea și Tomosul de autocefalie, Moscova nu se va mai abține de la lucrarea sa în Turcia și de la crearea unui viitor Patriarhat. Deja biserica din incinta consulatului general rus de la Istanbul a fost locul celebrării slujbelor de către doi preoți veniți din Rusia, pentru prima dată. Este vorba despre o biserică sfințită de ambii Patriarhi, Kiril al Rusiei și Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, în 2009.

Astfel, subminarea unui instrument imperial și hegemonic rus precum biserica dominantă a fost gândită de Vladimir Putin ca fiind echivalentă cu prăbușirea Imperiului Țarist și al Uniunii Sovietice, un instrument care elimină o dominație și influență directă către credincioșii cu precădere din Belarus și Ucraina, dar și din alte state foste sovietice. Și care trebuie pedepsită.

Rivalitățile dintre cele două patriarhate nu sunt primele sau unicele acum. Nu de puține ori Moscova a gândit și acționat uzurpând din puterea Patriarhului Ecumenic. Chiar preluarea de către ruși, în 1686, a Mitropoliei Kievene a fost un act de cucerire și spoliere a unui teritoriu canonic ce ținea de Patriarhul Ecumenic. De altfel, așa a apărut Patriarhatul Moscovei, și tot de aceea, istoric, Biserica Ortodoxă Rusă nu are un tomos de autocefalie acordat de către Patriarhia Ecumenică, așa cum e cazul tuturor bisericilor surori.

În 1970, Biserica Ortodoxă Rusă a acordat autocefalie, cu de la sine putere, Bisericii Ortodoxe din America, niciodată recunoscută de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolelui. În plus, după dobândirea independenței, și alte state ortodoxe de pe teritoriul Uniunii Sovietice, ca și cele din fosta Yugoslavie, au dobândit statut autonom, chiar dacă erau mai mici sau reprezentau o minoritate restrânsă din populație în statele respective.

În 1990, Moscova a amenințat Constantinopolele că va înăspri relațiile și va combate acțiunile sale prin care a gestionat cazurile Finlandei, Canadei, SUA și Estoniei. Amenințarea nu a fost dublată de acțiuni, dar astăzi vedem care e drumul de confruntare pe care merge Patriarhatul Rusiei: crearea de patriarhii indepednente ruse peste tot pe unde poate în lume, în Turcia cu preponderență, și crearea unei congregații de Patriarhii ortodoxe alternative, care să asculte de Moscova, care poate uzurpa pentru sine rolul de primus inter pares, sau îl poate acorda în mod generos Patriarhiei Turciei care dublează Patriarhia Ecumenică a Constantinopolelui.

Totul pentru că Patriarhul Bartolomeu a considerat că statul independent ucrainean ar trebui să aibă biserică autocefală iar schismele anterioare să se topească prin reunirea tuturor credincioșilor ortodocși într-o Patriarhie autocefală unită unica Ucraineană. Și nu am vorbit aici despre bătălia pe biserici locale și parohii în întreg cuprinsul Ucrainei, pe care Rusia o pregătește, dar mai mult, despre declanșarea bătăliei pentru parohii ortodoxe peste tot în lume. Un război de hegemonie pentru Ortodoxie între Patriarhul Ecumenic al Constantinopolelui și Moscova ce se pretinde a fi cea de a Treia Romă și noul sediu al Ortodoxiei globale.