Oficialii irakieni au dorit realizarea unei similitudini între situația ocupării Kuweitului și problema palesteniană, potrivit relatărilor ministrului Afacerilor Externe de la acea vreme. “Irakienii au încercat să complice lucrurile. Ei au încercat să lege problema ocupării Kuweitului de problema palesteniană, pe ideea că nimeni nu le cere israelienilor să se retragă din teritoriile ocupate, în timp ce lor li se cere să se retragă din Kuweit. Chestiunea aceasta era mai sensibilă pentru iordanieni, pentru că o mare parte din palestinieni ajunseseră în Iordania, iar Iordania spera să se creeze un teritoriu în care palestinienii să ajungă după aceea. Ei creau o anumită problemă în Iordania, iar chestiunea aceasta era delicată inclusiv din perspectiva faptului că în Israel se întâmplau câteva schimbări importante prin afluxul de evrei emigramți din Uniunea Sovietică, mulți dintre ei trecând prin România pentru că nu exista o cursă directă de la Moscova și atunci practic ei veneau ca turiști la București, stăteau o zi sau două și apoi plecau cu cursele israeliene. Iordanienii considerau – și nu numai ei – că se schimbă componența demografică și ca atare, apar anumite probleme”, a spus Adrian Năstase. 

Politicianul a evidențiat un compromis pus la cale pentru oferirea deschiderii unor linii de negociere. Ministrul Afacerilor Externe de la acea vreme arată cum Baker, secretarul de stat american i-a dus, din partea președintelui Bush pentru președintele Irakului, o scrisoare ministrului de Externe irakian prin care se cerea retragerea necondiționată din Kuweit. Scrisoarea a fost refuzată, povestește Adrian Năstase: “A mai avut loc o întâlnire la Geneva între secretarul de stat american Baker și ministrul de Externe din Irak, care a fost practic un eșec. Sunt tentat să fac tot felul de paranteze, dar trebuie să înțelegem că în Statele Unite lucrurile nu erau foarte clare. După războiul din Vietnam, după alte operațiuni de felul acesta, unii doreau o operațiune militară în Irak, alții nu – în special în zona comunistă erau foarte mulți. Și atunci, compromisul a fost acela de a arăta că se deschid niște linii de negociere. Una dintre ele a fost acceptarea pentru realizarea la 9 ianuarie 1991, deci cu o săptămână înainte de deadline, a (unei întâlniri – n.r.) la Geneva între secretarul de stat american și ministrul de Externe sirian. În ce a constat această întâlnire? Practic, Baker i-a adus o scrisoare din partea președintelui Bush pentru președintele Irakului, prin care acesta îi cerea o retragere necondiționată din Kuweit. Și, bineînțeles, ministrul de Externe al Irakului a refuzat primirea scrisorii și lucrurile evident că s-au rupt definitiv. Francezii au încercat un demers care ar fi putut să aibă succes, anume acceptarea de către Irak a rezoluțiilor și, deci, retragerea împreună cu o declarație a președintelui Consiliului de Securitate, care să se refere și la o conferință internațională privind problema palestiniană și niște trupe ONU care să ocupe vidul lăsat de retragerea trupelor irakiene și așa mai departe. Dar această inițiativă franceză pe care am susținut-o și noi, nu a dus la niciun rezultat”. 

Consecințe ale conflictului dintre Irak și Kuweit asupra României

Potrivit lui Adrian Năstase, conflictul dintre Irak și Kuweit a oferit, în primul rând, un test de funcționare a ordinii internaționale după încheierea Războiului Rece. În al doilea rând, s-a putut constata limitele cooperării între marile puteri, în legătură cu un conflict zonal, precum și limitele de acțiune ale ONU. 

“Înainte de 1989, (statul român – n.r.) avusese legături speciale cu țările arabe considerate radicale, să spunem, și nu avea relații cu țări de genul Arabia Saudită. Rezultatul a fost că după 1990, România și-a modificat această atitudine, avea deja o relație complicată cu Iranul, relația cu Irakul s-a deteriorat în mod evident pentru o perioadă de timp destul de lungă, iar al doilea război din Irak a accentuat aceste lucruri și a blocat o colaborare care ar fi fost interesantă. Americanii au fost cei care au ocupat, din punct de vedere economic, zona Irakului mai târziu și probabil că acesta a fost și unul dintre interesele urmărite în operațiune. Fac o paranteză: Irakul a reproșat Kuweitului că a scăzut prețul la petrol, la exporturile sale, pentru a lovi economic Irakul și că a creat dificultăți pentru unele zone de pompare spre vasele de transport pentru irakieni. Sigur, erau pretexte, ele evident că au fost demontate rapid”, a evidențiat Adrian Năstase.

Conflictul dintre Irak și Kuweit nu a putut fi rezolvat în interiorul lumii arabe; liga arabă a încercat acest lucru, dar Irakul a respins total această soluție, susține ministrul Afacerilor Externe de la acea vreme. 

Anumite declarații ale ambasadorului Irakului, venit la Ministerul de Externe, arată fie un anumit tip de lăudăroșenie, fie o chestiune care se leagă cu unele dintre acuzații care, bazate pe acest tip de declarații, au declanșat în opinia publică internațională în 2003, acea presiune care a dus la declanșarea celui de-al doilea război din Golf, potrivit lui Adrian Năstase. “Iată, la o întâlnire cu ambasadorul Irakului, care a venit la Ministerul de Externe, el îmi spune: “Adevărul e că nu considerăm prezența străinilor drept un factor decisiv de descurajare, ci un element de întâziere a declanșărilor operațiunilor militare”. Aici ar fi trebuit să vă spun că irakienii au blocat străinii care erau în Irak pentru a-i transforma într-un fel de scuturi umane și au negociat acordarea vizei pentru plecarea din țară de neînceperea ostilităților militare. “Dar – spune mai departe – este o problemă mai importantă referitoare la arme chimice. Nu am ascuns faptul că avem arme chimice și arme chimice binare și Dumnezeu se pare că ne-a ajutat să producem și alte mijloace cu mare putere de distrugere”.”

Aceste declarații, recitite, ne oferă o imagine extrem de interesantă despre situația de după încheierea Războiului Rece. “Am recitit cu oarecare interes o afirmație pe care am făcut-o la o întâlnire cu colegii din Ministerul de Externe, când am spus: “Irakul a stins lumina într-un cinematograf și acum lumea se așteaptă să vadă un film de acțiune”. Toată lumea era conștientă că războiul va izbucni. Interesele erau (…) legate de hegemonia mondială, dar și de supremația în Orientul Mijlociu. Așa încât discuțiile de la acea vreme mi s-au părut extraordinar de importante, iar uneori exemplele pe care le dădeam mi se par astăzi destul de puternice. Spuneam, cred, unuia dintre interlocutorii mei (cred că era ministrul de Externe egiptean care vorbea despre o anumită legătură cu problematica palesteniană și faptul că ar trebui să se retragă Israelul din teritoriile palestiniene ca Irakul să se retragă din zona Kuweitului): “Nu credem foarte mult în teoria legăturii dintre două situații conflictuale. Pentru noi, lucrurile evoluează astfel: o teză generală o aplicăm la situația particulară a fiecărei țări și, în principal, a țării noastre. Foarte sincer, nu ne-ar face mare plăcere dacă URSS ar invada România spunând că va face asta până când Franța va da înapoi Germaniei Alsacia și Lorena”. Deci, o astfel de legătură și un astfel de argument nu putea să fie convingător în ceea ce insemna politica noastră externă și felul în care noi am văzut dreptul internațional”, a subliniat Adrian Năstase. 

Într-adevăr, pe 17 ianuarie, la ora 02.00 (ora Bucureștiului) au început operațiunile militare. Deși operațiunea a fost autorizată de Națiunile Unite, ei nu au fost de acord să pună trupele lor sub un comandament ONU, potrivit sursei citate. 

“E adevărat, astfel, și noi ne-am asociat cu trupe necombatante la această operațiune, dar sigur că americanii au avut conducerea acestei operațiuni. La ora 03, noi am dat o declarație, ne-au sunat americanii. Ambasadorul nostru la Washington a primit declarația, eu am primit-o la București din partea ambasadorului american – zilele acelea am dormit la Minister, așa încât la ora 03.30 mă vedeam cu reprezentantul Ambasadei americane. A trebuit să luăm măsuri speciale de protecție pentru Ambasada americană, pentru rezidenții americani, pentru că era posibil ca o reacție din partea Irakului să se îndrepte spre teritoriul nostru împotriva unor oficiali americani”, a spus reprezentantul României de la acea vreme în Ministerul Afacerilor Externe, Adrian Năstase. 

Exercițiul pe care România l-a făcut în perioada în cauză a reprezentat un exercițiu diplomatic important. România a avut un rol major, definit ca fiind de catalizator, nu mediator, potrivit sursei citate. Catalizatorul este cel care ajută la realizarea unei reacții chimice; România a încercat să sprijine un proces de comunicare între marile puteri, în special Statele Unite și Irakul. “Acesta a fost rolul pe care statul român (și l-a – n.r.) asumat. Într-o anumită măsură, sigur că l-am valorificat, dar până la limita în care interesele majore ale americanilor și Irakului au dus la acea confruntare”, a conchis Adrian Năstase. 

Cronica unui război anunțat. Adrian Năstase, despre furtuna diplomatică dinaintea operațiunii „Furtună în Deșert” (I)