Cronica TV. În sfârşit se întâmplă ceva: morţii vii

Cronica TV. În sfârşit se întâmplă ceva: morţii vii

Totul va fi pe Discovery World. Duminică, de la ora 20.10. O nouă descoperire arheologică remarcabilă dezvăluie că în spatele legendelor despre vampiri se ascunde un adevăr neliniştitor.

Au fost găsite cadavre abuzate cu brutalitate, unele dintre ele legate în lanţuri de sicriele lor, mai vechi cu sute sau mii de ani decât Dracula, primul vampir creat de imaginaţia umană. Acest program de investigaţie pătrunde în abisurile cele mai întunecate ale spaimelor primordiale ale omenirii şi, în încercarea de a afla cum s-au născut aceste idei terifiante despre morţii vii, vizitează situri funerare din Europa şi discută cu experţi precum arheologul Catriona McKenzie. Potrivit unei credine păgâne, morţii care în timpul vieţii erau consideraţi ca fiind "răi", erau străpunşi în zona inimii, în seara care preceda înmormântarea lor, cu o ţepuşă din lemn sau din fier. Ei erau astfel fixaţi de sicriul lor şi împiedicaţi să iasă la miezul nopţii, transformaţi în vampiri. Două schelete din Evul Mediu, străpunse cu bucăţi de fier în zona toracică, pentru a nu se transforma în vampiri, au fost descoperite recent în satul bulgar Sozopol de la ţărmul Mării Negre. Aproximativ 100 de astfel de schelete au fost deja descoperite în Bulgaria în ultimii ani. Reconstituiri stilizate şi fragmente de filme sau opere literare completează această poveste poliţistă fascinantă cu indicii adunate din folclor, arheologie şi istorie. Nu uitaţi, merită. E treaba dumneavoastră dacă preferaţi morţii vii de pe alte posturi TV.

Ne puteți urmări și pe Google News