Este un fapt unanim recunoscut că lumea cinematografului este bulversată din când în când de câte un film nou, remarcabil fie prin poveste, fie prin acţiunea surprinzătoare sau personajul principal carismatic aşa cum a fost cazul „Taken”, respectiv Liam Neeson.

Nu poţi să-ţi imaginezi însă de unde a venit ideea continuărilor, pentru că indiferent ce ai face, oricâte idei ai avea, magia nu poate funcţiona la fel de fiecare dată. Singurul scop al realizatorilor este până la urmă rămâne acela de a mai aduna nişte bani de la publicul dornic să savureze, alături de floricele şi băuturi răcoritoare, un film de acţiune. Fanii „Taken” ştiu că o continuare reprezintă o tentaţie, drept urmare nu-i pot rezista. Ai putea strâmba din nas şi spune „alt film comercial”, lipsit de o poveste interesantă, previzibil până la final, dar e ceva care nu-ţi dă voie. Plăcerea de a urmări ceva ce ştii că mă bucură. Ştii că în final, orice s-ar întâmpla băieţii buni câştigă. Ce e drept, ajungând în redacţie, după vizionarea de presă a filmului, descoperi că viaţa bate filmul. Doi terorişti înarmaţi până-n dinţi atacaseră redacţia unei reviste din Paris în plină zi, omorând 12 persoane. Priveşti uluit cum poliţistul venit la faţa locului, culmea, de aceeaşi religie cu teroristul, cere îndurare, dar este executat fără niciun fel de clipire din gene, ca şi cum „a ucide" a fost primul verb conjugat în această viaţă de cei doi „credincioşi” veniţi să-şi apere religia. Atât de uşor, atât de firesc să ţii în palma ta un fluture şi într-o secundă să-l striveşti curios să descoperi ce-l face să zboare. Înţelegi că Luc Besson a avut de unde să se inspire pentru toate filmele sale. Dar oare ce ar fi putut să mai stoarcă din acest fruct numit „Taken” scenariştii lui Luc Besson?

Dacă în 2008, fostul agent operativ CIA Bryan Mills era nevoit să-şi salveze fata, răpită în timpul unei excursii la Paris, din mâinile unor traficanţi de carne vie albanezi, iar în 2012 şi-a luat dus familia într-o vacanţă la Istanbul, ce avea să fie însă scurtată de dorinţa de răzbunare a mafiei albaneze, care îi răpesc soţia, de data aceasta, în 2015, trebuie să-l descopere pe cel care îi ucide fosta soţie şi care a aruncat această crimă pe umerii lui. Nimeni nu a mai avut această idee până la Luc Besson. De aceea a şi avut succes. El ştie cum, şi mai ales când, să ia pulsul la tot ceea ce se întâmplă în lume. Ştie cum şi când să scoată un film, când este momentul potrivit. În primele două episoade se simţea filonul european, Luc Besson  punându-şi amprenta puternic. Filmările s-au desfăşurat la Paris, respectiv la Istanbul, iar personajele vorbeau orice, numai engleză nu. Interesant este că Liam Neeson este irlandez, Famke Janssen este olandeză, Dougray Scott este scoţian. Taken 3 însă îţi aminteşte că eroul este american, fost agent CIA şi locuieşte în Los Angeles. Este foarte adevărat că atunci când te gândeşti la „Taken” se dezvoltă înlăuntrul tău o dorinţă de adrenalină devastatoare. Prin prisma elementelor acestea, „Taken 3” dezamăgeşte. Acţiunea este aproape inexistentă. Două scene de acţiune intensă mari şi late. Este imposibil să nu remarci că dacă în primul film nu aveai timp să respiri, în Taken 3 descoperi un agent răvăşit de moartea fostei soţii, care nu reuşeşte să descurce iţele poveştii de la început.

Au fost voci care spuneau că magnetismul lui Liam Neeson s-a diluat. Am spune dimpotrivă. Liam Neeson este motivul care te determină să rămâi în scaun până la final. A arătat o faţă mai umană a personajului său, a demonstrat că pentru fiica sa este în stare de orice, chiar dacă trebuie să lupte cu toate Serviciile la un loc în acelaşi timp. Şi da, chiar dacă lupta lui era mai mult decât previzibilă.

Liam Neeson a depăşit moartea soţiei sale din viaţa reală, Natasha Richardson, refugiindu-se în muncă. De aceea a şi acceptat probabil să continue să interpreteze acest rol. Poate se va opri aici totuşi, pentru că orice altă continuare nu ar face decât să ştirbească din frumuseţea originalului. Chiar dacă s-a spus că s-a reinventat ca actor jucând un rol într-un film de acţiune, Neeson a demonstrat că poate juca orice şi registrul său poate fi oricând îmbunătăţit cu roluri mult mai ofertante. De altfel, în 1995 lui Liam Neeson i-a fost oferit rolul lui James Bond, dar l-a refuzat la insistenţele Natashei Richardson, care i-a spus că dacă va face acest lucru nu-l va lua de soţ.

Liam Neeson este uşor de plăcut. Femeile sunt atrase de el. Are 62 de ani, dar cu cât îl priveşti mai mult cu atât înţelegi că nu este un actor oarecare. Liam Neeson, irlandez la origine, a fost decorat în 1999 ofiţer al Ordinului Imperiului Britanic de către Regina Elisabeta a II-a, pentru realizarile sale din film şi televiziune. Cu greu şi-ar fi imaginat înainte să devină actor, ca stivuitor pentru fabrica Guinness, şofer de camion, asistent de arhitect şi boxer amator, că va fi cunoscut de întreaga lume. Este atras de personajele singuratice, care acţionează pe cont propriu. Are ceva misterios, masculin, care te determină să-l cunoşti, să-l descoşi, să-l descifrezi. Este natural, relaxat, calm, perfect stăpân pe sine, impunător. E suficient să intre într-o cameră şi schimbă atmosfera instantaneu. Are carismă. Te face să te simţi în siguranţă.

Ce rămâne neschimbat în toată această trilogie este atenţia cu care personajul lui Neeson îşi protejează familia, căreia îi este dedicat trup şi suflet. Cu toate că Bryan Mills este un tip care are „talente speciale”, el rămâne un om simplu. Spectatorii se regăsesc în dragostea pe care o poartă el familiei, fiicei sale. Rămâne neschimbată şi modalitatea în care fostul agent CIA tratează sistemul, neavând încredere în nimeni dintre cei aflaţi în poziţii de autoritate. El face totul singur şi dacă trebuie să încalce legea pentru asta, o încalcă. Asta a atras spectatorul la cinematograf de fiecare dată. Cineva îndrăzneşte să spună nu şi în numele lui. „Am fost încântat să revin într-un al treilea film. Am avut unele rezerve la început pentru că nu ştiam ce am mai fi putut face. Nu mai putea fi răpită din nou fiica lui Bryan Mills. S-ar fi pus problema că e un tată nepotrivit. Dar scenariştii şi Luc Besson au venit cu o poveste interesantă. Deşi, are ceva foarte definitiv. Cred că poveştile din Taken trebuie să fie solide. Am încercat să evităm să facem lucruri în exces pentru a încânta publicul. Motivul pentru acţiune trebuia să fie foarte puternic. Şi, desigur, are de-a face cu Bryan Mills care-şi apără familia, o protejează în ciuda tuturor lucrurilor. Există baza unei relaţii foarte puternice care este pusă permanent la încercare. Aşa că, odată ce ai această bază şi publicul crede în această încărcătură de iubire - mai ales în cea dintre tată şi fiică - poţi duce acţiunea încotro vrei”, a declarat Liam Neeson despre implicarea sa în proiectul Taken 3: Teroare în L.A.

„Luc s-a întâlnit cu mine şi mi-a povestit despre ideea sa - în Taken 3 nimeni nu este răpit. Am fost uimit de idee. Apoi am citit scenariul şi a trebuit să recunosc că era o provocare în el. Asta m-a convins. E ceva complet nou în acest film. Are o formă nouă. Este o renaştere din punct de vedere al stilului şi al regiei. Am adus personaje noi în poveste. Ne-am implicat cu tot sufletul în acest film pentru a face ceva mai bun, mai surprinzător şi complet diferit”, spune şi regizorul Olivier Megaton. „A echilibra elementele emoţionale şi pe cele psihologice şi momentele de acţiune este ciudat, e o sarcină dificilă, mai ales pentru o franciză cum este aceasta. Toată lumea vrea din ce în ce mai multă acţiune. Taken 2 a fost ca un fel de montagne-russe. Urci şi te aşezi pe locul tău şi habar nu ai unde vei ajunge. Am încercat să facem acelaşi lucru şi în acest film. Este o călătorie nebunească, de la început până la final. Trebuie să umpli fiecare minut de film cu surpriză, şi curiozitate, şi acţiune”, dezvăluie Olivier Megaton despre provocările noului film de acţiune Taken 3: Teroare în L.A.

„Este multă dragoste între Bryan şi Lenore. Şi, din cine ştie ce motive, treaba nu a mers. Asta se întâmplă adesea în relaţiile în care intri tânăr fiind şi mai ales dacă ai un copil în anii tinereţii. Apoi, fiecare o ia pe drumul lui în viaţă. Apare o înstrăinare. Dar este clar că aceşti oameni nu s-au înstrăinat chiar aşa de tare. Ei o au pe fiica lor. Şi este plăcut că, în acest film, există şi o sclipire de romantism, pe care l-am văzut şi la finalul lui Taken 2. Este clar că există un potenţial romantic între cei doi. Dar în acest film încep să se întâmple tot felul de lucruri şi acest drum este închis”, spune Famke Janssen (Lenore Mills).

Un personaj nou în acest film este Forest Whitaker care joacă rolul detectivului Frank Dotzler, cel care conduce ancheta în cazul morţii fostei soţii a lui Mills. În celelalte două filme nu au apărut poliţişti. Crearea personajului Dotzler şi dezvoltarea unei poveşti a schimbat totul. A dat filmului o nouă dimensiune, a ridicat povestea precedentă şi a dat o nouă energie naraţiunii. Forest Whitaker a arătat de nenumărate ori înălţimea la care poate să-şi ridice personajele. „Frank Dotzler este poliţist în Los Angeles şi se ocupă de cazurile mai dificile. El primeşte acest caz şi începe să descopere ce se ascunde în spatele lui. Are experienţă. El vine de la o altă agenţie, aşa că el recunoaşte metodele lui Bryan. El se întreabă de ce ar face Bryan greşelile pe care le face un amator? Şi aşa îşi dă seama că e cineva care-i înscenează acea crimă lui Bryan. Dar, pentru a-şi da seama cine sunt acei oameni, el trebuie să-l oprească pe Bryan. E singurul lui indiciu. Dar Bryan nu numai că a fugit, dar a creat şi multe victime colaterale. Din punctul de vedere al detectivului sunt multe lucruri pe care Bryan le face greşit - fie că a comis crima sau nu. Îmi place Frank Dotzler. El întruchipează experienţa umană. Lui îi pasă de oameni. Este intrigat de viaţă. Îi plac provocările. Este un om foarte inteligent care poate trece printr-o situaţie dificilă fără să-şi piardă modestia. Există şi curiozitatea faţă de acest tip, de ceea ce a făcut el, ceea ce a fost el înainte. De unde ştie toate aceste lucruri ? Cum se prinde? E plăcut să joci rolul unui asemenea tip”, mărturisea Forest Whitaker.

„Kim a crescut. Am făcut primul film acum opt ani. Cu toţii am crescut. Personajele nu cresc mereu aşa de repede. Dar Kim a avut parte de întâmplări neaşteptate în viaţa ei. Acum are de făcut faţă unor lucruri din familie. Destul de multe. Şi asta o face vulnerabilă. Încearcă să treacă prin toate acestea, fără a avea timpul sau spaţiul necesare pentru a o face... Se întâmplă aşa de multe lucruri care complică situaţia. Sunt multe emoţii. Circumstanţele din acest film au fost extrem de triste şi uşor de atins din punct de vedere emoţional, având în vedere să miza era aşa de mare... Am încercat să-i ofer regizorului mai multe variante, ca să aibă de unde alege la montaj”, spune şi Maggie Grace (Kim Mills).

Stuart (Dougray Scott) este căsătorit cu Lenore şi e tatăl vitreg al lui Kim. El şi Lenore au probleme. „El merge la Bryan şi-i cere să se îndepărteze puţin, pentru ca ei doi să-şi poată rezolva problemele de cuplu. Apoi, Lenore este găsită moartă şi se face o anchetă. Aşa îl cunoaştem pe Stuart, la începutul poveştii. Încearcă, în mod evident, să afle cine a ucis-o pe Lenore. Stuart este suspect? Nu este? Care este implicarea sa? El pare extrem de afectat de poveste. Stuart este un personaj pe care-l poţi juca foarte sincer. Ceea ce mi se pare interesant la Stuart este faptul că el pare un tip normal. Dar este un as în materie de manipulare. Şi uneori vedem o oarecare răceală la el. E prins între ciocan şi nicovală. El ia decizii – nu neapărat pe cele mai bune, dar ia decizii. Cu toate acestea, el îşi iubeşte soţia, iar trauma pierderii ei este reală”, povesteşte pe scurt subiectul din Taken 3 Dougray Scott (Stuart St. John), interpretul actualului soţ al lui Lenore.

Olivier Megaton recunoaşte că regizorul este cel care creează o lume. Dar, uneori, trebuie să păstrezi unele informaţii pentru tine. „Poţi copleşi un actor dacă-i dai prea multe detalii. Şi, uneori, felul în care dai informaţiile poate contura felul în care joacă ei şi poate atrage şi alte recompense. Depinde de fiecare actor în parte. Fiecare actor are propriul sistem, propria înţelegere a scenelor. Nu mai sunt două la fel. Deci trebuie să ştii cu cine vorbeşti şi ce i se potriveşte. Este o chestiune de încredere. Dacă actorul are încredere în tine, în ceea ce faci, o să dea tot. Filmele mele sunt mai organice. Eu sunt foarte apropiat de actori. Lucrăm împreună. Eu fac cadrele, eu manevrez camera. Nu stau pe un scaun în faţa ecranului şi spun doar «Taie!». Aşa lucrez eu”, a conchis regizorul.

Indiferent de părerile pro sau contra Taken 3: Teroare în L.A., distribuit în cinematografele din România de Freeman Entertainment din 9 ianuarie, este un film care trebuie văzut. O lecţie de viaţă care merită învăţată.