Afilierea Romaniei la Europa poate fi sarbatorita doar ca o definitiva cadere a cortinei de fier, caci altfel ea e naturala, organica, nicicum discutabila.
In bine si in rau, apartinem aceleiasi familii. Cand pentru a onora Sibiul, Capitala Europeana a Culturii, de la aceasta observatie initiala am plecat: Europa ne leaga si ne separa. Actorul european e acelasi si, totodata, altul la Londra sau Berlin, Paris, Bucuresti, Atena sau Varsovia.
De aceea la Sibiu am inceput prin a cauta termenul de legatura, si el nu putea fi decat Shakespeare, autorul suprem, in care Europa se recunoaste si face din monologul din „Hamlet”, „A fi sau a nu fi”, un test de identitate. Ajuns la limita extrema a melancoliei printul enumera motivele de a supravietui sau de a-si pune capat vietii.
Dilema esentiala. In acelasi timp, monologul e pentru orice actor o ocazie unica de a-si expune talentul si a-si revela nelinistile. Vrand sa evocam Europa am conceput la Sibiu un spectacol - eseu cu sase mari actori din sase tari care, fara restrictii de varsta sau sex, trebuiau sa spuna fiecare „A fi sau a nu fi”. Si, in seara aceea de iunie, in Sala de concerte Thalia, am auzit vocile Europei reunite in jurul printului care o personifica.
Era un concert de identitati diverse, de cuvinte diferite si in acelasi timp reuniteÉ In timp ce pe ecran se vedea pagina din editia originala a operelor lui Shakespeare, pe scena Ion Caramitru isi spunea monologul usor ironic, secret, iar Richard Mccabe il clama ca un pariu adresat cerului.
Piotr Adamczyk, venit din Polonia, restituia melancolia lui Hamlet care devenea intens intima in interpretarea lui William Nadylam care-l jucase la Paris in regia lui Brook. Tereza Afolter, de la Viena, facea din monolog o interogatie politica, activa ca o lama de cutit, in timp ce marea actrita greaca Reni Pittaki ii revela natura complexa. Noi eram toti Hamlet si el era in noi. Identitate europeana comun impartasita. Pentru a ne asuma insa diferenta, fiecare interpret putea sa-si aleaga un text din literatura nationala, sa-l spuna in limba lui amintindu-ne astfel ca Eminescu si Sofocle, Marlowe si Corneille, Brecht si Mickiewicz apartin Europei, dar, in acelasi timp, fac parte din mostenirea locala a natiunilor.
Si cata placere sa auzi acest florilegiu de vorbe ce permitea, in ciuda distinctiilor lingvistice, sa reveleze unitatea interna a actorului european. Dincolo de personaje si de poeme, recunosteam unitatea unui stil de joc. Europa se incarna sub ochii nostri in timp ce extraordinara prezenta a Ioanei Maria Lupascu la pian permitea cuvintelor sa alterneze cu Schubert, Liszt sau Rahmaninov. Teatrul si muzica reunite dialogau si, impreuna, aduceau proba unei identitati continentale.
Si simbolul ei il reprezenta ultimul moment cand fiecare actor spunea trei versuri din „A fi sau a nu fi” in asa fel incat monologul se reconstituia integral gratie unui adevarat curcubeu al limbilor. Shakespeare ne reunea, si actorii il onorau. In tacerea intensa a Salii Thalia am regasit increderea in Europa.
Recomandările noastre
