Spectacolul "Doi pinguri", regizat de Mircea Daneliuc, a avut premiera  pe 20 ianuarie in sala "Amza Pellea" a Nationalului din Craiova. Piesa despre singuratatea in doi a unui cuplu ii are ca protagonisti pe Geni Macsim si Constantin Cicort.  "Pingurii" se avanta pe drumul abrupt al cercului deschis de viata grea, de zi cu zi, a "doi singuri".

"E un travaliu enorm pentru cei doi protagonisti, pentru ca e vorba de un dialog jucat. In mare vorbind, e  vorba de singuratate. In particular vorbind, este vorba de singuratatea in cuplu. Pingur e un cuvant inventat, ca fiind antonimul de la singur. Nu am gasit acest antonim in nicio limba. Omul nu a inventat impotriva singuratatii un antonim, probabil, din zadarnicie. Singuratatea din noi este insurmontabila", spune Daneliuc.

Cunoscut mai mult ca si regizor de film, teatrul ramane totusi pentru Daneliuc prima dragoste. El a mai montat "Emigrantii" de Mrozeck, la Teatrul Mic (1977), "Regele descult" de Paul Anghel, la Bulandra (1978), "O noapte furtunoasa" de Caragiale, la Braila (1998), iar acum la Craiova este prima data cand  a montat o piesa pe care el insusi a scris-o.

De altfel, piesa a fost pusa in scena pentru prima data de mana sigura a lui Daneliuc. "O practica in film nu e nociva teatrului. Mai degraba ajuta prin concizie, prin elaborarea ritmurilor si prin colocvialitate", explica regizorul.

Partea originala a spectacolului este faptul ca Daneliuc a folosit intre scenele protagonistilor o trupa hip-hop, de factura burlesca, ce ironizeaza, prin cantecul "zilelor noastre", notiunea de cor antic.

 "Muzica sparge ritmul actiunii si o potenteaza, e mai dinamica, mai recitativa, dintr-un anume punct de vedere e mai spectaculoasa decat daca as fi inventat o altfel de interventie corala", crede regizorul.

Din distributia, care danseaza pe versurile lui Daneliuc, pe muzica unor negative hip-hop, fac parte Dragos Macesanu, Monica Modreanu, Raluca Paun, Eugen Titu, Cosmin Radescu si Mircea Tudosa. S-a spus despre acest text  ca este violent, licentios, periferic, afirmand o poetica  a trivialului. Piesa respira totusi o sensibilitate adanca, intr-un joc inteligent de calambururi.

Frica de singuratate puncteaza dezolarea izolarii definitive. Desi prinde tematic, un viol, o schimbare de sex, spectacolul penduleaza intre abjectie si frica, intre amnezia gandului parasit si mecanica gesticii cotidiene.

Personajele sunt parca doua marionete, care se despart si se reintalnesc fara sa se recunoasca. Straini, intr-un carusel al disperarii ultime, in care cei doi "pinguri" se invartesc continuu fara sa atinga vreun liman.

Spaima de singuratate naste unul dintre cele mai emotionante monoloage ale protagonistei, in final, prin  disperare, lirism si amaraciune. Nu mai ramane decat un gram din tristetea de a fi un "pingur".