Criza submarinelor: negocierile comerciale între UE şi Australia, întrerupte

Criza submarinelor: negocierile comerciale între UE şi Australia, întrerupte

Negocieri programate de multă vreme privind un posibil acord de liber schimb (ALE) între Australia şi Uniunea Europeană au fost amânate, a declarat vineri un oficial european, după furia provocată de decizia Canberrei de a anula un important contract pentru submarine de fabricaţie franceză.

LA LIBRE BELGIQUE (Belgia), 1 octombrie 2021 - "Ciclul comercial al ALE a fost amânat cu o lună, până în noiembrie", a declarat pentru AFP un oficial UE la Canberra, aruncând îndoiala asupra viitorului acestui pact de mare anvergUră.

Ministrul australian al comerţului, Dan Tehan, care trebuia să meargă în Europa pentru negocieri, a minimizat decizia într-o declaraţie pentru AFP.

"Noi înţelegem reacţia Franţei la decizia noastră privind submarinele, dar la urma urmelor, orice naţiune trebuie să acţioneze în interesul naţional - ceea ce a făcut Australia", a declarat el.

Ne puteți urmări și pe Google News

Întâlniri la nivel înalt

Tehan a arătat că intenţionează să se întâlnească cu comisarul european pentru comerţ, Valdis Dombrovskis, săptămâna viitoare.

"Vom continua să ne pregătim pentru al 12-lea ciclu de negocieri şi să lucrăm la încheierea unui acord de liber-schimb care să fie în interesul Australiei şi al UE", a declarat el.

Luna trecută, Australia a rupt fără avertisment contractul referitor la cumpărarea a 12 submarine franceze cu propulsie convenţională, în valoare de 90 de miliarde de dolari australieni (55 de miliarde de euro), alegând să cumpere în loc nave cu propulsie nucleară de concepţie americană.

Această decizie a provocat un conflict diplomatic major cu Franţa, care a declarat public că nu mai poate avea încredere în guvernul australian, acuzându-i pe funcţionari că mint şi punând sub semnul întrebării continuarea acordului comercial.

Guvernul francez şi-a rechemat ambasadorii de la Canberra şi Washington, o măsură rar folosită, pentru a protesta contra comportamentului aliaţilor.

Franţa estimează că a fost înşelată şi umilită

Ambasadorul Franţei a revenit la Washington miercuri, dar nimic nu indică faptul că ambasadorul din Australia, Jean-Pierre Thebault, se va întoarce.

Fostul prim-ministru australian Malcolm Turnbull a declarat în această săptămână că succesorul lui "a înşelat deliberat" Franţa, abandonând acordul.

Prim-ministrul Scott Morrison "nu a acţionat cu bună credinţă. El a înşelat deliberat Franţa", a declarat Turnbull în faţa presei la Canberra. "Franţa estimează că a fost înşelată şi umilită, şi a fost. Această trădare a încrederii va marca relaţiile noastre cu Europa ani de zile", a adăugat el.

UE este al treilea cel mai mare partener comercial a Australiei. În 2020, schimburile de bunuri între cele două economii au fost evaluate la 36 de miliarde de euro şi la 26 de miliarde pentru servicii. Următorul ciclu de negocieri trebuia să se refere la domenii precum comerţul, serviciile, investiţiile şi drepturile de proprietate intelectuală. Negocierile comerciale au început în 2018 şi negociatorii au sperat să ajungă la un acord final până la sfârşitul anului. Dar cum Australia şi Franţa se îndreaptă amândouă spre alegeri la începutul lui 2022, acest calendar pare acum optimist.