Criză politică la Londra. Opoziția laburistă cere alegeri anticipate după demisia lui Liz Truss: „Trebuie să avem o şansă la un nou început”
- Ionel Sclavone
- 20 octombrie 2022, 18:03
Partidul Laburist, de opoziție, cere alegeri anticipate în Marea Britanie, în contextul demisiei premierului conservator Liz Truss. Liderul laburiștilor britanici a precizat că este nevoie de o nouă rundă de alegeri în contextul în care formațiunea condusă de Liz Truss, în prezent, a avut o guvernare dezastruoasă în ultimii 12 ani. Eșecurile conservatorilor, susțin laburiștii, au dus la slăbirea Regatului Unit și de aceea este nevoie de un alt început.
Liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, sir Keir Starmer, solicită alegeri anticipate imediat, în contextul demisiei premierului Liz Truss. În opinia sa, Partidul Conservator nu mai are mandat să guverneze, iar cei 12 ani în care s-a aflat la putere a dus la slăbirea Marii Britanii.
„După 12 ani de eşecuri ale Partidului Conservator, poporul britanic merită mult mai mult decât această uşă turnantă a haosului. (…) Partidul Conservator nu poate răspunde ultimelor dezastre pocnind din degete şi rotindu-şi oamenii de la vârf fără consimţământul poporului britanic”, a declarat Keir Starmer, liderul Partidului Laburist.
El a acuzat Partidul Conservator că, prin deciziile adoptate a făcut ca regatul să fie mai slab și mai rău. Drept urmare, a precizat el, este nevoie de un alt început. Iar pentru aceasta trebuie organizate alegeri anticipate.
„Ei nu au un mandat să supună ţara altui experiment. Marea Britanie nu este feuda lor personală pe care să o conducă după cum poftesc. (…) Trebuie să avem o şansă la un nou început. Avem nevoie de alegeri generale, acum!”, a concluzionat liderul Partidului Laburist, conform BBC News.
Demisia lui Liz Truss de la conducerea guvernului
Premierul conservator al Marii Britanii și-a anunțat demisia din funcție la doar 45 de zile de la preluarea mandatului. Ea va renunța și la poziția de președinte al Partidului Conservator, urmând să-și păstreze poziția în fruntea guvernului de la Lodrna până la alegerea unui nou lider conservator. Mandatul lui Liz Truss a durat mai puțin decât campania electorală internă în urma căreia a fost aleasă la conducerea Partidului Conservator.
„Mi s-a încredințat un mandat din partea Partidului Conservator pentru a schimba situația din Marea Britanie. Am reușit să obținem rezultate în ceea ce privește facturile la energie și am redus costurile asigurărilor naționale. Am stabilit o viziune pentru o economie cu impozite reduse, cu o creștere economică ridicată, ce poate să profite de libertățile oferite de Brexit”, a declarat Liz Truss în discursul ei de la Downing Street.
Premierul demisionar a precizat că următorul lider va fi ales de conducerea Partidului Conservator săptămâna viitoare.
Cu doar șase zile în urmă, ministrul de Finanțe Kwasi Kwarteng și-a dat demisia după eșecul în implementarea politicii tăierilor de taxe. El a fost urmat, pe 19 octombrie, de ministrul de Interne Suella Braveman.