Ion Cristoiu ipoteză șoc! Iohannis, puterea și opoziția o sprijină pe Kovesi la șefia Parchetului European. Ce se urmărește

Ion Cristoiu ipoteză șoc! Iohannis, puterea și opoziția o sprijină pe Kovesi la șefia Parchetului European. Ce se urmărește

Analistul Ion Cristoiu a criticat lipsa de implicare și de transparență a președintelui Iohannis în cazul negocierilor pentru principalele funcții din UE. La emisiunea Gândurile lui Cristoiu, jurnalistul a afirmat că vinovat de efectul dezastruos al acestor negocieri este președintele Franței, Emmanuel Macron.

 

Ion Cristoiu a explicat în cadrul emisiunii că președintele Franței nu a mai respectat tradiția Spinztenkandidat-ului, deschizând ușa târguielilor, la care a participat și președintele Iohannis, dar care nu a spus nimic despre poziția României la negocierile pentru ocuparea principalelolor funcții din UE.

„Nu știu ce a făcut domnul Klaus Iohannis, nicio agenție de presă nu a consemnat o minimă poziție a României față de cea a Bulgariei, față de cea a Grupului de la Visegrád și mult mai grav, domnul Klaus Iohannis, deși PSD-ul nu i-a zis nimic și nici presa, nu ne-a spus poporului român cu cine a fost, de ce a fost? Din punct de vedere al democrației era obligat să dea seamă poporului (...)”, a punctat jurnalistul.

 

De asemenea, Ion Cristoiu a anticipat că Laura Codruța Kovesi va fi susținută de puterea și Opoziția din România deoarece toți au interesul ca ea să devină procuror-șef european și nu să candideze la Președinția României. Europarlamentarul USR-PLUS, Dacian Cioloș, a insistat joi pentru desemnarea procurorului-șef european, iar Ion Cristoiu a afirmat că „la ora actuală toată lumea are interesul ca doamna Codruța Kovesi să se ducă acolo. Pentru că toți se tem de candidatura ei. Și atunci domnul Cioloș vrea să scape de ea, domnul Iohannis”.

Mai mult, jurnalistul susține că Dacian Cioloș reprezintă partea franceză în România prin grupul înfințat de Macron în Parlamentul European, Renew Europe, și din care fac parte europarlamentarii USR-PLUS. Marea întrebare care ramâne, spune Ion Cristoiu, este dacă la congresul de săptămâna viitoare al USR candidatul la prezidențiale va fi desemnat Dacian Cioloș sau Dan Barna.

 

Despre decizia CCR privind completurile de trei, Ion Cristoiu a spus că nu îl va scăpa de pușcărie pe fostul lider al PSD Liviu Dragnea și a acuzat Curtea că nu a judecat întotdeauna după lege. „E o prostie, n-am înțeles care a fost rostul acestei decizii, dacă nu cumva între cei care au fost condamnați la prima instanță nu sunt și oameni ai serviciilor. Adică oameni care au nimerit la un complet prost, pentru că rejudecându-se trebuie să fie un alt complet”, a susținut analistul politic.

Cât privește cazul Sorina, Ion Cristoiu a prezentat în exclusivitate un proiect de modificare a legii adopțiilor prin care se limitează vârsta de adopție a copilului, sunt instituite indemnizații lunare cuprinse între 600 și 900 de lei, plus alte sporuri și decontarea unor cheltuieli, pentru familiile care vor înfia copii și sunt simplificate procedurile, scopul acestei inițiative fiind stimularea adopțiilor interne.