Cu doi ani şi ceva în urmă, mai precis în iunie 2010, publicam în revista Historia eseul 26 martie 1901: Să punem capăt cheltuielilor nebune!

În anul de graţie 1901, România lui Carol se confrunta, începând cu 1897, cu una dintre cele mai mari crize financiare din istoria modernă.

Succedând Guvernului Conservator, care încercase soluţionarea crizei prin sporirea taxelor şi impozitelor, Guvernul Liberal al lui D.A. Sturdza a purces, prin Legea asupra măsurilor reclamate de echilibrarea Bugetului Statului din 26 martie 1901, la o soluţie înfăţişată astfel de Emil Costinescu, ministrul Finanţelor, în Raportul asupra Bugetului: "Care este cauza situaţiunii financiare nenorocite de care suferă astăzi ţara? Neapărat numai cheltuielile nebune. Atunci leacul este de la sine arătat: să restrângem cheltuielile“. Nu întâmplător m-am ocupat la vremea respectivă de un moment petrecut cu peste un secol în urmă.

Mi s-a părut – şi nu m-am înşelat – că în 2010 se reedita, în istoria României, dar şi a Europei îndestulate – situaţia din 1901.

Criza financiară din 1901 îşi avea cauza în pierderea măsurii în materie de cheltuieli publice.

Criza din 2010 îşi avea o cauză asemănătoare.

Ani întregi, regimurile conduse de Ion Iliescu, direct sau din culise, practicaseră una dintre cele mai nenorocite mituiri politice:

Pomeni date unor numeroase categorii sociale nu numai pentru ca aceştia să-i voteze pe PSD-işti până la sfârşitul veacurilor, dar şi pentru ca să închidă ochii la prăduirea ţării de către baronii centrali şi locali.

Miluită cu ajutoare sociale, scutiri de taxe şi de impozite, locuri cu duiumul în aparatul bugetar, populimea nici măcar nu mai bombănea la priveliştea îmbogăţirii ciocoilor travestiţi în oameni de Stânga.

Din nenorocire, hârdaiele de pomeni răsturnate peste ţară îşi aveau sursa în taxele şi impozitele luate de la tot mai puţinii români harnici, activi, angajaţi la privat.

Sub biciul crizei, Puterea de Dreapta, întruchipată de Traian Băsescu, a declanşat o campanie spectaculoasă de reducere a cheltuielilor nebune.

Aceste măsuri au primit în chip fals denumirea de Măsuri de austeritate.

În realitate, aşa cum a încercat să arate uneori Traian Băsescu, nu totdeauna convingător, totuşi, măsurile nu-şi aveau cauza în nevoia de a supravieţui unei crize trecătoare.

Măsurile de reducere a numărului de bugetari, de eliminare a pomenilor electorale, de rigurozitate în colectarea taxelor şi impozitelor vizau însănătoşirea naţiunii române.

Pe de o parte prin transformarea statului obez, cocoţat în spinarea sectorului privat, tot mai slăbit de taxe şi impozite, într-un stat suplu, modern în funcţionalitatea sa.

Pe de altă parte, prin încercarea de a forma la nivelul poporului conştiinţa că nu trebuie aşteptat totul de la statul-pomanagiu, că economia de piaţă, diferită de cea comunistă, reclamă un cetăţean activ, harnic, definit prin iniţiativă individuală.

Chiar dacă măsurile luate au fost imperfecte, ştirbite de FSN-ismul liderilor PDL, de tentaţia acestora de a practica mituirea electorală, începuse să se înfiripe şi în România Orientului nepăsător, trăitor sub teza, nu doar comunistă, dar şi balcanică – Nu-i nimic, o să vină Statul să ne dea, că de-aia e Stat! – conştiinţa care a făcut ca Occidentul să ajungă la civilizaţia şi bunăstarea de azi.

Două instituţii ale României lui 2010 au contribuit decisiv, alături de FMI la formarea acestei conştiinţe: Preşedinţia şi Banca Naţională a României.

Pe rând, Traian Băsescu şi Mugur Isărescu ieşeau în public pentru a îndemna la prudenţă în cheltuirea banului public.

Depăşind exigenţele austerităţii, Traian Băsescu a lansat imaginea statului gras, chiar obez, care dobândeşte pe spatele sectorului privat, tot mai slab.

Printr-una din cele mai mari trişerii din istoria politică a României, cumpărarea în direct de parlamentari, ca nişte porci la târgul de duminică, de la adversarul politic – USL a ajuns în fruntea bucatelor.

N-a apucat Victor Ponta să se dezmeticească din brusca trecere de la copilotarea unei maşinuţe la pilotarea unei ţări, că o serie de măsuri luate sau anunţate au dus la o schimbare radicală de imagine.

Locul lui Să punem capăt cheltuielilor nebune! l-a luat Să cheltuim pe rupte! În prima şedinţă de Guvern s-a adoptat, în uralele întregii noi Puteri, reîntregirea salariilor cu 8%, începând din iunie 2012.

Fireşte, pregătită să fie luată de nefericitul Guvern Ungureanu, măsura reîntregirii salariilor a fost posibilă pe fondul unei anume creşteri economice.

Guvernul USL a înfăţişat-o însă cum nu se poate mai FSN-ist: Ca o pomană făcută de noua Putere bugetarilor şi pensionarilor.

Pensionarii şi bugetarii fuseseră ţinuţi cu salariile diminuate de Puterea anterioară, ticăloasă, deoarece bani erau cu duiumul.

Ea, puterea USL-istă, simţitoare la suferinţele electoratului bugetofag, a învârtit cheia la casa de bani şi a scos de acolo fişicurile.

Au urmat alte şi alte măsuri de pomană electorală: amnistia fiscală, scutirea de a mai plăti taxe şi impozite de către cei care primesc ajutor social, scutirea de TVA pentru drepturile de autor.

În toate guvernele, ministrul de Finanţe trece drept omul zgârcit, strâns la pungă.

Florin Georgescu, fostul ministru al Finanţelor într-unul din cele mai bălegoase guverne ale României, cel condus pe faţă de Nicolae Văcăroiu şi din umbră de Ion Iliescu, lasă impresia unui ministru dispus nu să strângă cureaua, ci s-o lărgească pe cât de tare posibil.

Te aştepţi să-l vezi, judecând după declaraţiile sale de până acum, ieşind în Piaţa Victoriei şi strigând: Ia banii, neamule! Care mai vrea, că am buzunarele pline?!

Sub Guvernul Victor Ponta, România se întoarce în ritm halucinant la România regimului Iliescu.

E vorba de o restaurare. Dar nu o restaurare a guvernării Adrian Năstase dintre 2000-2004, ci o restaurare a guvernării Văcăroiu din 1992-1996.

Pomeni electorale, miniştri penali şi miniştri plagiatori, influenţarea politică a Justiţiei, îmbogăţirea ciocoilor nomenclaturişti, favorizarea grupurilor de interese.

În tot acest timp, Mugur Isărescu şi Traian Băsescu tac. Tăcerea lui Mugur Isărescu nu ne miră. Domnia Sa e complice la şmecheria prin care BNR girează cu autoritatea sa nesăbuinţele ministrului Florin Georgescu rămas mai departe prim-viceguvernator.

Dar Traian Băsescu? Speriat că USL-ul îi pândeşte debarcarea, Traian Băsescu asistă neputincios la restaurarea implacabilă a regimului Văcăroiu. Tot ceea ce a făcut domnia sa în cei 7 ani de mandat e demolat cu tenacitate de şobolănimea USL-istă. La investirea guvernului Văcăroiu condus de Victor Ponta, Traian Băsescu a avertizat că nu va sta deoparte dacă vor fi puse la îndoială reformele din ultimii ani în direcţia modernizării statului român.

În timp ce vorbea, fostul copilot Victor Ponta mai că nu făcea cu ochiul: Vorbeşte şi el ca să nu adoarmă!

Traian Băsescu se află în faţa unui răscruci mai mari decât cea din decembrie 2009: Poate să-şi asume bărbăţia istorică de a se pronunţa public împotriva revenirii noastre la blestematele vremuri ale FSN-ismului iliescist. Chiar riscând să fie suspendat. Poate să tacă în chip laş, pentru a nu da Coaliţiei de la Grivco pretextul de a-l suspenda.

Altfel spus are de ales acum între a muri în picioare sau a muri înăbuşit cu perna de puf, pusă pe faţă de Victor Ponta, în timp ce Dan Voiculescu o apasă cu fundul său mare şi greu, de mogul.

Sub înalta îndrumare a Tovarăşului Ion Iliescu!