"L-am servit pe Regele Angliei", ori de câte ori viaţa obişnuită o ia razna printr-o întâmplare ieşită din comun.

Chelnerul pitic şi căpăţânos din romanul faimosului satiric se referă la întâmplări din realitatea Cehiei de dinainte şi din vremea celui de-al doilea Război Mondial. Dacă ar fi trăit în România lui 2012, personajul ar fi exclamat la fel în faţa veştii că BNP al PDL a respins iniţiativa lui Cezar Preda de a depune o moţiune de cenzură împotriva guvernului Ponta pentru afacerea Grăjdan.

Faptele halucinante din cazul Grăjdan l-au împins pe Victor Ponta cu spatele la zid.

Poate fi considerată o premieră în perioada postdecembristă această situaţie fără ieşire a unui guvern aflat la nici o lună de la instalare. Deşi, în ultimul moment, I.S.C. şi-a retras intervenţia din procesul Adrian Năstase, incredibila sfidare pe faţă a Justiţiei rămâne. Succesivele dări înapoi ale lui Victor Ponta de la poziţia iniţială, adăugată unor explicaţii infantile, întăresc teza unei acţiuni premeditate în favoarea lui Adrian Năstase.

Luarea deciziei de trecere a ISC în subordinea premierului a doua zi după depunerea jurământului, uluitoarea rapiditate cu care premierul l-a pus în fruntea instituţiei pe nefericitul Grăjdan, dezvăluirile despre convorbirile din zori dintre Adrian Năstase şi proaspătul şef al ISC dovedesc în chip zdrobitor intenţia lui Victor Ponta de a interveni în actul de justiţie.

Sprijinit de artileria propagandistică a trustului lui Dan Voiculescu, premierul a încercat să ne convingă că întreaga tărăşenie s-a petrecut nu numai în afara voinţei sale, dar şi fără ştiinţa sa. Chiar dacă mituită prin decizia privind TVA, presa noastră liberă şi independentă a înghiţit, pe post de guguştiuc, explicaţiile cusute cu aţă albă ale co-preşedintelui USL, succesiunea faptelor (între care trebuie plasate şi retragerile strategice în faţa scandalului iscat la Bruxelles) dezvăluie premeditarea.

Într-o altă ţară, în America, de exemplu, o asemenea jonglerie la nivel înalt ar fi făcut presa şi societatea civilă să nu se oprească până când nu obţinea demisia premierului. Indiferent de aceasta, normal ar fi fost ca premierul să fie obligat să se explice mult mai temeinic, în acest caz, dar mai ales să primească un avertisment serios că nu se poate juca cu Justiţia.

Moţiunea de cenzură
depusă de PDL n-ar fi dus, poate, la căderea Guvernului. Mai mult ca sigur însă, ea ar fi constituit momentul prin care principalul partid de Opoziţie ar fi dat românilor semnalul că amestecul politicului în Justiţie nu poate să rămână nesancţionat. Chemat să se explice, premierul s-ar fi încurcat în justificări penibile.

Unii parlamentari PNL, hrăniţi mai departe cu iluzia unei formaţiuni luptătoare împotriva corupţiei, ar fi fost puşi în mare încurcătură. Conducerea PDL a refuzat să introducă Moţiunea de cenzură. O astfel de decizie, mai mult decât surprinzătoare, cerea, se înţelege, explicaţii publice din partea celor care o impuseseră.

Ţinând cont că, înaintea şedinţei, doi dintre baronii PDL – Vasile Blaga şi Ioan Oltean – se pronunţaseră împotriva iniţiativei lui Cezar Preda, nu trebuie prea mare ascuţime a inteligenţei pentru a dibui cine a impus-o: Baronii PDL!

Existau o mie şi una de posibilităţi în materie de explicat o astfel de decizie.Se puteau invoca şansele mici de reuşită ale unei Moţiuni de cenzură acum, când electoratul mai stă încă sub puterea drogurilor administrate de pomenile USL. Se putea invoca şi faptul că pentru PDL ar fi mult mai eficientă în plan electoral strategia rămânerii deoparte, pentru ca presa şi societatea civilă să fie auzite în denunţarea abuzurilor la care se dedau PSD şi PNL, o dată parvenite la Putere.

Deşi, dacă ne gândim bine, un partid de Opoziţie nu-şi poate rezuma acţiunile la cele eficiente în plan electoral. Parte indisolubilă a sistemului democratic, Opoziţia are datoria de a se constitui într-un factor de control sever al Puterii.

Vasile Blaga, şeful efectiv al PDL a justificat refuzul de a depune Moţiune de cenzură prin nevoia de a se păstra stabilitatea politică a ţării.

Există justificări şi justificări. Dacă vrei să desluşeşti caracterul cinstit al unei decizii politice, trebuie să vezi ce justificări publice i se dau.

Chestia cu stabilitatea politică a ţării e atât de ridicolă în demagogia ei prăfuită, încît justificarea lui Vasile Blaga ne face să credem că decizia conducerii PDL ascunde dedesubturi obscure.

Se vede limpede că, obligat să invoce un motiv, Vasile Blaga l-a găsit pe cel care îi era mai la îndemână: PDL nu vrea să atenteze la stabilitatea politică a ţării!

Invocarea stabilităţii trădează, prin stângăcia-i de esenţă, adevăratul motiv pentru care baronii PDL au refuzat Moţiunea de cenzură.

Indiscutabil, Moţiunea ar fi adus în prim-plan întrebarea care devine pe zi ce trece tot mai dramatică după venirea USL la Putere.

Ce se întâmplă cu DNA şi DIICOT, cele două instituţii care au îndrăznit, ca să-i spunem aşa, anchetarea unor politicieni de calibru atât din Opoziţie, cât şi de la Putere?

Un asemenea moment au ţinut morţiş baronii PDL să-l evite. În ultimul an cu precădere, DNA a stârnit mai întâi uimire şi, mai apoi, revoltă în rândurile baronilor PDL, prin anchetarea unora dintre oamenii săi grei. Înhăţarea primarului de Cluj, şef de filială PDL, amic al lui Emil Boc, exact în perioada când Emil Boc era premier, a provocat o veritabilă panică în PDL.

Până la venirea lui Traian Băsescu la Cotroceni, regula nescrisă, tacită, stabilită la nivelul întregii clase politice era următoarea: Ne certăm, ne războim, chiar ne dăm jos reciproc de la Putere, dar nu ne arestăm! În primul mandat al lui Traian Băsescu, această regulă a fost încălcată.

În al doilea mandat a fost încălcată o altă regulă: Îi arestăm pe cei din Opoziţie, în niciun caz pe cei de la Putere! Lăsaţi liberi (şi pentru că orice intervenţie devenea tot mai primejdioasă), procurorii s-au îndreptat, cum era firesc, şi spre oamenii de la Putere.

Ca şi în cazul luptei împotriva Mafiei din Italia, procurorii şi-au dezvăluit o trăsătură de esenţă a profesiei lor, mai puţin înţeleasă de cei care n-au făcut gazetărie de investigaţie: Plăcerea de a prinde în plasă peştii mari din viaţa publică.

Primarului Craiovei, Antonie Solomon, i-a urmat primarul Clujului şi, apoi, Laszlo Borbely de la UDMR, ditamai ministrul în exerciţiu, baron UDMR. Baronii PDL şi-au dat seama că Puterea nu-i mai poate apăra de procurorii tot mai hotărâţi să nu mai ţină cont de culoarea politică în anchetarea cazurilor de corupţie.

Nu ştim încă, deşi mai mult ca sigur vom afla la un moment dat, care au fost dedesubturile enigmaticului transfer de Putere de la PDL către USL. Sigur e că baronii PDL urmăresc cum nu se poate mai încântaţi eforturile USL de a pune pe procurori cu botul pe labe.

Dacă guvernul Ponta va întoarce procurorii la respectarea regulii din vremea lui Ion Iliescu, cea potrivit căreia peştii cei mari sunt de neatins – baronii PDL îşi pot freca mâinile de bucurie.

Au reuşit cu mâinile guvernului Ponta ceea ce ei ar fi vrut, dar nu şi-ar fi putut permite!