Cristina Cioran este actriță și, drept urmare, n-ar trebuie să îngrijoreze pe nimeni faptul că mai cântă în baie. Chiar și atunci când își tunde părul. E drept că majoritatea o fac atunci când se spală.
Cunoscuta actriță a postat pe rețelele de socializare un clip în care interpretează o melodie de dragoste și dor. Ceea ce pare că i-a îngrijorat pe cei ce o urmăresc este faptul, în același timp, își tundea părul. Mai exact vârfurile.
Cristina Cioran se produce în baie
Majoritatea amatorilor preferă să cânte în duș, atunci când se spală. O actriță cunoscută, precum este Cristina Cioran, alege să o facă atunci când se tunde. Mai mult, actrița a postat și un clip în care își arată măiestria, simultan, atât în tăierea părului cât și în interpretarea refrenului cu pricina. Pentru că, nu-i așa, asta este diferența între un amator și un profesionist.
„Te-am iubit așa cum am știut/ Te-am iubit atât de tare/Cât de mult am fost în stare/Nu ca-n filme, nu cum ai visat/Și nici n-ai meritat”, a fredonat Cristina Cioran refrenul melodiei Deliei, ale cărei versuri par mult mai proaste atunci când sunt citite decât atunci când sunt cântate.
@kikicioranTe am iubit♬ Cum Am Știut - Killa Fonic & Delia
Fanii sunt alarmați
Așa cum se întâmplă de fiecare dată când cineva își dă frâu talentelor în public, în afara unui cadru organizat, au apărut și comentariile. Unii au văzut în gesturile actriței Cristina Cioran ceva de natură să-i îngrijoreze. Dacă, biata de ea, au apreciat aceștia suferă din dragoste. Mai ales că s-a despărțit, în urmă cu un an de fostul iubit. Este vorba despre Alex Dobrescu împreună cu care are o fetiță, Ema.
Căci, nu-i așa, ce alte motive ar avea o femeie să cânte în baie, în timp ce-și scurtează părul, decât dorul după fostul iubit de care s-a separat în urmă cu un an.
„Te îmbrățișez. Ai nevoie de cineva alături, care să te țină de mână și să-ți fie alături în perioada asta grea…Copilașul tău are nevoie de tine”/ „Nu trebuie să suferi după cineva care nu te-a meritat!! Sus privirea și să treci cu bine peste stătea asta. Ai un pui de crescut”/ „Draga mea fii tare, revino-ți pentru copilul tău, el merită să aibă o mamă frumoasă și fericită!! Bărbați se mai găsesc, nu se termină lumea la un bărbat, nu merită să suferi pentru nimic!! Hai capul sus!!”/ „Eu cred ca are mari probleme”, au transmis urmăritorii la postarea făcută de Cristina Cioran.
Aceasta în vreme ce, cel mai probabil, actrița se gândea la economiile pe care le-a făcut alegând să se tundă singură, în loc să meargă la salon.
Cristina Cioran s-a despărțit de Alex Dobrescu
Cunoscuta actriță a avut o relație cu Alex Dobrescu vreme de doi ani. Cei care-i cunosc, dar mai ales presa mondenă susțin că cei doi au trăit o frumoasă poveste de dragoste. Și, pe cât de frumoasă a fost pe atât de rapidă a fost despărțirea, anul trecut. Cristina Cioran a confirmat, după separare că ea a fost cea care a decis să pună capăt relației.
Actrița povestea că a decis să plece de acasă cu fetița, Ema, după unele discuții cu partenerul.
„Într-o relație care merge pe repede, dacă treci de primul an jumate, doi ani jumate, ea e bună. N-am trecut! Noi am fost împreună 2 ani și 4 luni, am făcut un copil, deci am ars niște etape. Poate că, dacă nu le ardeam așa repede pe toate, lucrurile erau mai bune. Dacă în momentul în care ceva se deteriorează într-o relație, iar tu simți, ca femeie, nu spui atunci pas, o să fie din ce în ce mai greu. Eu am așteptat, am sperat ca să se repare ceva, dar ceva odată stricat nu se mai poate repara, din păcate”, a spus ea, conform protv.ro.