Cristian Sida: ”am pictat cu salivă și cafea”. Artistul prezintă la Gentioux, Franța, Tort cu glazură de spini I FOTO
Editura Evenimentul si Capital

Cristian Sida: ”am pictat cu salivă și cafea”. Artistul prezintă la Gentioux, Franța, Tort cu glazură de spini I FOTO

Cristian Sida
Autor: | | 1 Comentarii | 513 Vizualizari


Vezi galeria foto:

Artistul vizual Cristian Sida prezintă, sâmbătă, o nouă lucrare murală realizată la cererea primăriei din orașul Gentioux, Franța. Aceasta este a șasea operă de mari dimensiuni, pe care artistul timișorean o face pe teritoriul francez.

Cristian Sida este unul din cei mai în vogă artiști vizuali români contemporani, cu zeci de expoziții în țară și străinătate la activ. Pe lângă numeroase expoziții în galerii franceze, în urmă cu trei ani a finalizat o serie de picturi murale monumentale care colorează clădirile din Mericourt, în Regiunea Nord Pas de Calais, în cadrul unui proiect al muzeului Louvre / Lens. În 2012 a fost invitat de onoare al orașului francez Saint-Lô, pentru a realiza o lucrare monumentală de 12 metri pentru Primărie, în cadrul Festivalului Internațional Taches-Taches.

Artistul este, de mai mulți ani, pe jumătate rezident în Franța unde participă la proiecte de anvergură. De asemenea, a susținut, ca lector invitat, mai multe conferințe de artă la Universit é Paris 8 și la École Supérieure d'Art de Lorraine (Metz).

Vara aceasta, invitația francezilor a fost de a decora cu o pictură una din cele mai populate zone turistice din Gentioux. Lucrarea lui Cristian Sida, ”Tort funerar cu glazură de spini”, are 12 metri pătrați și e realizată în tehnică mixtă. ”Este o lucrare dedicată tuturor celor care au trecut pe aici, unii încă vii, alții morți; am scris numele lor pe lucrare și le-am facut cu salivă, culori și cafea, un tort cu glazură de spini”, declară artistul.

Vernisarea lucrării lui Cristian Sida are loc în contextul celei de-a X-a ediție a Artelierului Internațional al Artițștilor Plastici (AIAP) de la Gentioux, eveniment care propune, începând din 2009, o serie de întâlniri cu creatori din Franța și din străinătate. Tema acestui an este ”Dialog cu sacrul”. Astfel, lucrările prezentate de artiștii invitați este, înainte de toate, un schimb intim de idei între creatori. Vara aceasta s-au întâlnit la Gentioux artiști vizuali importanți și recunoscuți internațional, precum polonezii Janusz Wator, Stanislas Winter, Stanislas Cukier, Jan Funek, Janusz Jedrzejowski, Stanislas Slonina, Stanislas Trybala, Adam Matejkowski, românii Silviu Orăvitzan, Ligia Borsanu, Georgiana Iancu, Maria Balea, Călin Beloescu și Cristian Sida, ukrainenii Danylo Movchan, Roman Opalinski, Bogdan Rohzak, Roman Zilinko, alături de artiștii AIAP, francezii Barnard Quenu, Jackie Soloy – Guiet, Irene Morgadinho, Magali Oecshner – Deconninck, Pierre Marescau, Martine Brodzki, Claude Fetis, Raphael Salzedo, Alain Brodzki, Edouard Degaine, arată președintele organizației, Richard Marcziniak.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate