Cristian Pomohaci, poate cel mai controversat personaj din ultimii ani, a fost scos de pe afiș la un concert extraordinar de 1 Decembrie. Acesta a primit recent o condamnare penală definitivă.
Fostul preot Cristian Pomohaci, care miercuri a fost anunţat de Centrul municipal de cultură din Bistriţa ca invitat special al concertului extraordinar dedicat Zilei Naţionale a României, ce urma să se desfăşoare online, a fost retras de pe afiş în aceeaşi zi, după ce presa a sesizat faptul că este vorba despre o persoană care a primit recent o condamnare penală definitivă, la un an de închisoare cu suspendare, pentru evaziune fiscală.
Potrivit afişului postat iniţial pe pagina de socializare a instituţiei culturale aflate în subordinea Primăriei Bistriţa, cei doi invitaţi speciali ai concertului extraordinar dedicat zilei de 1 Decembrie erau Sava Negrean Brudaşcu şi Cristian Pomohaci.
Contactat telefonic de către corespondentul Agerpres, viceprimarul Bistriţei, Sorin Hangan, a spus că nu avea cunoştinţă despre participanţii la acest eveniment, dar a cerut directorului Centrului municipal de cultură să renunţe la invitaţia făcută lui Cristian Pomohaci, astfel că afişul a fost refăcut fără imaginea fostului preot.
În urmă cu 3 ani, Cristian Pomohaci a mai fost retras de pe lista de invitaţi a unui alt eveniment organizat de Centrul municipal de cultură Bistriţa, instituţia invitându-l pentru a concerta de zilele oraşului alături de nume cunoscute ale muzicii folclorice româneşti..
Banii, ochiul dracului
Pomohaci a fost condamnat, în luna martie a acestui an, la un an de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală de către Tribunalul Mureş, iar sentinţa a rămas definitivă în luna octombrie, după ce Curtea de Apel Mureş s-a pronunţat asupra apelului.
Fostul preot ortodox a fost acuzat că a dat în chirie 11 apartamente fără să plătească taxe şi impozite. Potrivit presei locale, Pomohaci a păgubit statul român cu peste 130.000 lei, bani pe care i-a câştigat din închirierea locuinţelor şi pe care nu i-a declarat. În plus, a fost anchetat sub acuzația de raporturi sexuale cu minori, însă dosarul a fost clasat.