Actualitate
Oradea, oraşul cu înclinare către “ţăranul dezrădăcinat şi avortat în periferiile citadine”
Campania lansată de evz.ro, Oraşul de vis se aproprie cu paşi repezi de final. Vedete însă continuă să susţină oraşele lor natale. Astăzi, Cristi Tabără vă invită să descoperiţi Oradea, momente din prezent, într-un melanj cu amintiri din copilărie şi adolescenţă.
EVZ: Ce însemna să fii copil în Oradea? Unde erau cele mai frumoase locuri de joacă şi cele mai neştiute ascunzişuri? Cristi Tabără: Nu mai ştiu ce înseamnă să fii copil acum în Oradea. Aproape că nu mai ştiu ce înseamnă să fii copil. Dar ştiu cu certitudine că în copilaria mea Oradea a fost ideală pentru un copil. Aveam parcuri şi dealuri, aveam malul Crişului Repede cu câteva bălţi şi stufărişuri, aveam băile aproape. Aveam ierni şi veri cumsecade, cu zăpezi cuminţi şi călduri plăcute, aveam plopii şi salcâmii, teii şi castanii, aveam curtea şcolii şi fortăreaţa liceului meu, aveam prietenii, bicicletele, casetofoanele şi schimburile de muzica, aveam cimitirul Olosig, părăsit, sinistru şi misterios, loc al tuturor expediţiilor înfricoşătoare de seară...
Aveam Ciuperca de pe deal, primele beri clandestine, aveam diversele şantiere în care ne exersam cascadoriile sărind de la etaj pe grămezile de nisip, aveam livezile de după barajul de pe Criş, de unde furam piersici mai mult pentru a-i necăji pe paznici şi pentru a fugi ca nebunii de câini, îl aveam pe nenea Mureşan în bloc, supăratul etern pe care îl enervam până ne fugărea pe scări în jos şi ne pâra părinţilor, aveam profesori admirabili şi drag de carte, aveam rivalităţile noastre de elevi la LFI cu cei de la Gojdu, aveam echipa de baschet, aveam cărţi fiindcă nu aveam televiziune, dar cred ca le-am fi avut oricum...
Aveam diverse limbi materne şi diverse confesiuni, aveam culturi diferite, dar ne aveam unii pe alţii... Aveam ce face fiindcă nu eram nici singuri, nici dezamăgiţi. Dimpotrivă, eram provocaţi să fim vii tocmai pentru că ni se pretindea să fim uniformi şi conformi. Vremurile s-au schimbat. Care este portretul orădeanului copilăriei tale şi cum îl vezi acum? Orădeanul copilariei mele era mai calm decât cel de azi,cu toate că şi cel de azi este mai calm decât mulţi alţi români. Era civilizat şi cuviincios, om al respectului şi al civismului, care stătea şi mai stă şi azi la culoarea roşie deşi nu trecea nicio maşină, dispus să ajute, dar mândru în ardelenismul lui, om al răspântiilor culturale şi geografice, deschis-închis deodată... Azi este cam acelaşi, cu micile atingeri ale unei lumi mai isterizate şi mai rapide, mai pusă pe căpătuială. Dar parcă şi această căpătuială este ceva mai demn derulată la Oradea. Cu o privire critică, ce observi că îi lipseşte oraşului şi cum l-a schimbat timpul? Progresul vizibil îi lipseşte. Nu văd multe înnoiri, nu văd explozia sau dinamica pe care le-am văzut în alte oraşe, nu văd sclipirea pe care ar merita-o. Şi parcă văd şi o nefastă înclinare spre o ruralitate păguboasă, nu spre filonul ţărănesc sănătos şi autentic, ci către ţăranul dezrădăcinat şi avortat în periferiile citadine. Te rog să faci un exerciţiu de imaginaţie: dacă ai fi ghid pentru o zi în Oradea, ce ai recomanda unui turist? Centrul cu pietonala Republicii, clădirile remarcabile din zona centrală, catedralele toate şi, mai ales, catedrala catolică în stil baroc, mănăstirea ortodoxă a Sfintei Cruci, câteva parcuri, băile termale din proximitate şi lacurile cu nuferi, câteva localuri de soi, câteva restaurante de bun gust, Muzeul Ţării Crişurilor, Muzeul Militar, cetatea (atât cât e renovată şi poate fi vizitată). Care sunt cuvintele potrivite pentru a-ţi descrie oraşul? Curat, civilizat, calm, demn, lent. Ce nu cunosc românii despre Oradea? Prea multe, din păcate. Nu ştiu despre cetate, despre domul catolic, despre vechimea urbei, despre multiculturalitatea ei, despre nuferi sau despre stilurile arhitectonice variate şi superbe ale centrului oraşului.
Care sunt punctele luminoase, dar şi cele mai sumbre ale Oradei? Puncte luminoase ar putea fi oricare dintre cele enumerate mai sus. Cât despre punctele sumbre, acum nu prea cred că am mai putea depista aşa ceva.
Crezi că Oradea ar putea fi „oraşul de vis”? De ce? Nu ar putea fi. Nu este suficient visul, câtă vreme e nevoie şi de oraş, pentru un „oraş de vis”. Or, tocmai oraşul e cel care mai are de recuperat.
Recomandările noastre
