Criminalul din Satu Mare a primit închisoare pe viață. El va sta la închisoare minim 20 de ani, după ce și-a ucis tata, mama și bunica
- Mihai Şoica
- 23 august 2018, 15:22
Un judecător de la Tribunalul Satu Mare a dispus în cursul zilei de joi, 23 august, ca Răzvan Rentea, singurul suspect în cazul unui triplu asasinat, care a avut loc în luna noiembrie 2017, în localitatea Apa, județul Satu Mare, să fie condamnat la închisoare pe viață.
Legea privind executarea pedepselor prevede ca un deținut care este condamnat la detențiune pe viață, să fie reevaluat după 20 de ani. Mai exact, după 20 de ani de la momentul condamnării, deținutul apare în fața unei comisii de liberare condiționată, care stabilește dacă acesta a fost reeducat și poate părăsi penitenciarul. De regulă, aceste comisii aplică două sau trei amânări în cazul celor condamnați pe viață, astfel de că după 22 - 23 de ani de închisoare, aceștia sunt eliberați.
Răzvan Rentea a fost condamnat la închisoare pe viață. El a preferat să nu fie prezent în sala de judecată de la Tribunalul Satu Mare, fiind absolut convins că va fi condamnat. De altfel, la ultimul termen de judecată Rentea i-a acuzat pe procurori că au construit un scenario de ficțiune, și că dosarul lui nu are probe directe, care să demonstreze că el este asasinul celor trei persoane. Rentea a fost convins ca fi condamnat și nu a mai dorit să fie adus în sala de judecată, unde să asculte pronunțarea.
Și-a ucis familia cu ciocanul de bătut șnițele
În rechizitoriu, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare susțin că Rentea a decis să acționeze cu violență, după ce a fost surprins de bunica lui, Viorica Apan, în timp ce căuta în locul unde părinții lui ascundeau banii. Prins în flagrant, criminalul și-a ucis bunica cu un ciocan de bătut șnițele. Speriat să nu fie prins de tatăl lui, care era în gospodărie, Răzvan l-a atacat și pe acesta, cu același ciocan, și l-a ucis. A urmat apoi mama lui, Niculina Rentea, care se întorcea de la serviciu, și pe care a așteptat-o în stația de autobuz.
”Mai precis, dintr-o cutie de pantofi, a dispărut suma de 15.000 lei şi 17.700 Euro. Opinăm că despre această sumă este vorba întrucât în aceeaşi cutie a rămas un carneţel în care erau consemnate sume de bani, reprezentând economiile familiei Rentea la data de 26.10.2017”, se arată și în rechizitoriu.
Tatăl lui Răzvan Rentea, era în grajd unde mulgea o vacă, în timp ce fiul său își ucidea bunica. Procurorii mai susțin că: ”văzându-l pe tatăl său că intră în curtea imobilului, inculpatul Răzvan Rentea s-a repezit asupra acestuia şi luându-l prin surprindere, i-a aplicat şi lui, cu acelaşi instrument de bucătărie, în zona capului, mai multe lovituri care au condus la decesul numitului Rentea Gheorghe”.
Ulterior a urmat mama lui, care se afla la serviciu. După ce a așteptat-o în stația de autobuz și a condus-o până acasă, femeia a fost ucisă pe scările de intrare în imobil. ”Înainte ca numita Niculina Rentea să urce pe treptele de la terasa casei, inculpatul Răzvan Rentea, folosindu-se de instrumentul de bucătărie pregătit, a ucis-o aplicându-i mai multe lovituri în cap”.
Ulterior, deși criminalul susține că nu există nicio probă direct, cercetarea la fața locului făcută de criminaliști au descoperit mai multe urme de sânge, provenite de la mama lui Răzvan Rentea, pe preșul mașinii acestuia. Cel mai probabil susțin procurorii, urmele de sânge au ajuns pe preșul mașinii după ce , în prealabil, Rentea a călcat pe sângele mamei lui, după ce a ucis-o.
Foto: Gazeta de Nord Vest