Nicolae, un tânăr din judeţul Dâmboviţa, a plecat în Irlanda să-şi facă o viaţă mai bună. Nu a plecat chiar câine surd la vânătoare, în neant, aşa, poate s-o ivi ceva. Deja lucra în Bucureşti, la un restaurant proprietatea unui irlandez pe nume Erin. Acesta l-a văzut băiat harnic şi dezgheţat la minte şi i-a proprus să meargă în Irlanda.

Erin avea o afacere. Cumpăra case vechi, le restaura şi apoi le închiria. A lucrat pe şantier la Erin aproape un an de zile. Apoi a urmat o sarabandă de evenimente, care de care mai ciudate. Le-am povestit în episoadele trecute. A dormit de multe ori sub cerul liber, a mâncat la cantina săracilor, a muncit la o pizzerie, a avut un amant filipinez, cu care s-a certat şi care l-a izgonit din casa pe care o ocupau amândoi, a ajuns din nou pe străzi, a reuşit din nou să se angajeze şi să-şi găsească culcuş într-o casă părăsită.

„Am auzit: Stai! Am făcut pe mine de frică”

Începând cu 2016, după toate aventurile şi belelele care îl loviseră în Irlanda, părea că norocul îi zâmbise, în sfârşit şi lui Nicolae. Lucra la un restaurant, unde era plătit cu 9,8 euro pe oră. Ajunsese, din simplu salahor şi om bun la toate în cârciuma respectivă, bucătar-şef. Dar nu se dădea de-o parte nici de la celelalte corvezi, aşa că patronii erau mulţumiţi de el.

Avea mâncarea asigurată şi locuia împreună cu un filipinez. Concubini, pentru că Nicolae este bisexual. „Am locuit cu filipinezul pentru că nu mă costa nimic chiria. El avea casă de la primărie. O primise pentru că nu avea un ochi. Îi prostise pe ăia că şi l-a pierdut în Irlanda, într-un accident şi primise nu numai casa, ci şi nişte despăgubiri. L-am cunoscut la restaurant”.

Filipinezul însă, de la o vreme, se simţea exploatat. Avea nevoie şi de dragoste, de afecţiune, aşa că din nou Nicolae s-a trezit azvârlit pe străzi. Era sfârşit de noiembrie. Se apropiau sărbătorile şi avea foarte mult de muncă la restaurant. Nu prea avea când să-şi caute o locuinţă. Nici nu voia să lipsească de la serviciu.  În plus, în Irlanda, nu-ţi poţi lua chirie prea simplu. Trebuie să ai nişte recomandări de la cei la care ai mai stat înainte. Ori el nu avea aceste recomandări. Îşi cumpărase bilet de avion pentru 31 decembrie. Atât îi dăduseră voie patronii să vină în România. De Revelion.

Cork, localitatea irlandeză în care îşi ducea zilele, este un oraş foarte vesel. Petrecerile organizate în stradă, mai ales după ce în 2005 a fost capitală culturală europeană, sunt de pomină. Toată lumea era ocupată cu pregătirile pentru petrecerile de sărbători. Nimeni nu-şi bătea capul că un băiat din Dâmboviţa-România, nu are unde dormi, deşi afară era iarnă. Nici Nicolae nu a disperat. Avea de muncă, avea leafă, ceea ce era cel mai important.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE