Crima de la Vișeu de Jos. Arma șefului de post, ucis cu trei lovituri de cuțit, nu a fost găsită

Crima de la Vișeu de Jos. Arma șefului de post, ucis cu trei lovituri de cuțit, nu a fost găsită

Procurorii de la Baia Mare sunt în mare impas. La mai bine de două săptămâni de la asasinarea agentului Gheorghe Nistor, nu au fost găsite probe suficiente

Ancheta uciderii șe fului de post din Vișeu de Jos este grea și s-a împotmolit în momentul în care singura probă, despre care procurorii de la Baia Mare aveau convingerea că îi va duce spre criminalul agentului Gheorghe Nistor, a căzut. La momentul crimei, mai mulți polițiști judiciari au precizat că în pumnul încleștat al agentului Nistor a fost găsit un smoc de păr. În schimb, procurorii din Maramureș au negat că această probă a existat.

Avocatul Grațian Popan, care îl apără pe Ovidiu Tomoiagă, unul dintre tinerii arestați sub acuzația că l-au ucis pe agentul Nistor, a declarat pentru EVZ că această probă a firelor de păr a existat, dar a fost neconcludentă. „Probabil, din cauza durerii, agentul s-a prins de cap și și-a smuls un smoc de păr care a fost găsit în mâna lui. Analizele ADN efectuate au demonstrat că aceste fire de păr îi aparțin lui Gheorghe Nistor. De la cei doi frați, arestați, au fost recoltate probe ADN, dar nu s-au potrivit cu nicio urmă găsită la fața locului”, a spus avocatul Popan.

Ne puteți urmări și pe Google News

Au dispărut și hainele suspecților

În data de 4 ianuarie 2017, când a avut loc crima, chiar în sediul postului de poliție Vișeu de Jos, cei doi frați erau îmbrăcați cu hanorace și căciuli. Camera video de la bancomatul CEC, situată la parterul Primăriei Vișeu de Jos, în care funcționează și postul de poliție i-a surprins pe cei doi intrând în clădire.

Martorii audiați au relatat că cei doi frați au intrat în clădire, dar nu s-au oprit la niciun birou și că, la un moment dat, au auzit gălăgie mare în postul de poliție. Avocatul Popan a declarat că singura probă pe care procurorii se bazează acum este aceea că hainele cu care erau îmbrăcați cei doi frați nu au fost găsite la percheziție.

Filmul crimei

Procurorii au stabilit și ceea ce s-a întâmplat între frații Aurelian și Ovidiu Tomoiagă și agentul Nistor. În data de 21 decembrie 2016, șeful de post din Vișeu de Jos alături de agenții de poliție V. H. și V. V. au mers acasă la cei doi frați și le-au dus citațiile, pentru a se prezenta la audieri într-un dosar penal. După ce le-a dat citațiile, Aurelian Ioan Tomoiagă a dat foc documentelor și le-a aruncat în mașina de poliție, în timp ce Marius Ovidiu Tomoiagă l-a amenințat cu moartea pe agentul V.H. Ulterior, din cauza acestui comportament, șeful de post a întocmit pe numele celor doi frați două amenzi contravenționale pe care le-a trimis la domiciliul acestora prin poștă. Anchetatorii cred că acesta ar fi fost momentul declanșator al episodului criminal din data de 4 ianuarie 2017, când agentul a fost ucis cu trei lovituri de cuțit.