Un pacient al Spitalului de Neuropsihiatrie Zam, din judeţul Hunedoara, şi-a strangulat colegul de salon.
Din motive care deocamdată nu au fost stabilite foarte clar, Aurel Vasiu, în vârstă de 65 de ani l-a ucis pe colegul său de salon, Victor Bercea, de 67 de ani strângându-l de gât cu un cordon de halat. Procurorii spun că Vasiu şi-a recunoscut fapta. Acesta le-a relatat anchetatorilor că, în noaptea de miercuri spre joi, ar fi aşteptat până la ora 1.30 noaptea, astfel încât victima să adoarmă iar personalul medical să nu fie în zonă. Îainte să comită crima, şi-a pus o pereche de mănuşi ca să nu lase amprente, sperând că astfel ar putea scăpa neprins. Apoi s-a urcat peste Victor Bercea şi l-a strâns de gât. După cum spun procurorii, Aurel Vasiu era internat în Spitalul de Neuropsihiatrie Zam pentru afecţiuni care nu-i afectează capacitatea de a discerne. Se pare că în aceeaşi categorie a bolnavilor cu discernământ se încadra şi victima. Victor Bercea a fost găsit mort în pat, joi dimineaţa. Aurel Vasiu a fost reţinut ieri pentru 24 de ore, este acuzat de omor calificat şi urmează să fie prezentat astăzi instanţei cu propunere de arestare preventivă.