Crește tensiunea în Marea Baltică. RUSIA a interceptat un avion de recunoaștere al US Air FORCE
- Dodo Romniceanu
- 30 aprilie 2016, 07:18
![Crește tensiunea în Marea Baltică. RUSIA a interceptat un avion de recunoaștere al US Air FORCE](https://media.evz.ro/wp-content/uploads/2016/04/creste-tensiunea-in-marea-baltica-rusia-a-interceptat-un-avion-d.jpg)
Un avion rus de vânătoare a interceptat vineri "în mod periculos și neprofesionist" un avion de recunoaștere al US Air Force deasupra Mării Baltice, a informat Pentagonul.
Un avion de tip RC-135 al US Air Force efectua un zbor de rutină în spațiul aerian internațional când a fost interceptat de un Suhoi-27, a precizat Departamentul american al Apărării, în timp ce incidentele de acest fel se succed între armata rusă și cea americană.
Potrivit postului american de televiziune CNN, avionul Su-27 a efectuat un luping deasupra aparatului american, de care s-a apropiat la o distanță de circa 30 de metri.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Bill Urban, a acuzat într-un comunicat un incident capabil "să aducă grave prejudicii tuturor echipajelor implicate" și "să provoace inutil o escaladare a tensiunilor între țări".
Un incident similar a opus cele două armate la jumătatea lunii aprilie în Marea Baltică, când două avioane de luptă Suhoi-24 au simulat manevre de atac în apropierea distrugătorului lansator de rachete american USS Donald Cook.
Moscova a denunțat provocarea Statelor Unite de a trimite USS Donald Cook să navigheze în apropierea frontiere ruse din Marea Baltică.
![](/wp-content/themes/evz/assets/img/evz_comunicate.gif)