Cresc din nou prețurile la carburanți. Cu cât s-a scumpit motorina, doar în ultima săptămână
- Iulia Moraru
- 23 octombrie 2022, 17:33
Doar în ultima săptămână prețul carburanților a crescut de cinci ori. Astfel, motorina a trecut de pragul de 9 lei, iar prețul la benzină s-a scumpit cu 20 de bani.
Cu toate că guvernul a acordat o serie de compensații la pompă, prețurile carburanților rămân în continuare mari, șoferii fiind nevoiți să scoată tot mai mult din buzunare.
Orașele în care prețul carburanților este cel mai mare
Cel mai ridicat preț la motorină este în prezent în Timișoara, unde un litru costă 9,04 lei. În București, cel mai ridicat preț este de 9,01 lei. Acesta a crescut de la începutul lunii octombrie cu 60 de bani. Prin urmare, la 1 octombrie, pentru un litru de motorină plăteam la 7,95 de lei.
De cealaltă parte, în cazul benzinei, creșterea este de aproape 50 de bani în doar 23 de zile, iar asta pentru că la 1 octombrie era 6,60 lei, iar acum este 7,05 lei.
Conform unei analize, s-a ajuns ca acum să plătim cu 28 de lei mai mult pentru un plin de 50 de litri de motorină. În ceea ce privește un plin de 50 de litri de benzină, plătim acum cu 22 de lei mai mult. Creșterile au avut loc doar în 23 de zile.
Prețuri mai mari la motorină decât la benzină
Potrivit analiștilor, prețurile între motorină și benzină diferă semnificativ, deoarece România nu produce suficientă motorină pentru a acoperi consumul necesar, în timp ce în cazul benzinei stăm foarte bine, potrivit Antena 3 CNN.
Executivul a decis, în ședința de guvern de la sfârșitul lunii septembrie, prelungirea Ordonanței de Urgență prin care prețul la carburanți, benzină și motorină, va fi compensat cu 50 de bani pentru încă trei luni, adică până în decembrie. „Până la sfârșitul anului vom beneficia de aceeași măsură de compensare”, a anunțat atunci Ciucă în ședința de Guvern.
Șoferii vor beneficia de reducerea la pompă până la finalul anului. Reducerea de 50 de bani din prețul benzinei și motorinei a fost dispusă de Guvern pentru lunile iulie, august și septembrie. Această compensare a necesitat un efort bugetar de 900 de milioane de lei.