- Credeai ca-i să scapi, nu? Pușcărie scrie pe tine, doamnă, pușcărie. Procurorul ajunsese la pagina 376 a rechizitoriului și parcă nu-i ajungea hârtia pentru câtă furie adunase în el. Simțea nevoia să se răzbune, să-i pună în cap tot codul penal, ca să înțeleagă și ea că un procuror nu se refuză. Cine era ea? Păi era o femeie frumoasă care avusese ghinionul să fie anchetată de procurorul nostru. Ce făcuse ea? Dacă ar fi să ne luăm după actul de acuzare, era un infractor de temut. Procurorul recitea după fiecare frază cuvintele cu care îi construia rechizitoriul.

- Uite ce frumos sună: Astfel, ceea ce urma să constituie o anchetă facilă pentru organele de urmărire penală, s-a transformat într-un dosar de o complexitate rar întâlnită. Acest fapt s-a datorat acțiunilor inculpatei, care s-au îndreptat exclusiv către inducerea în eroare a organelor de anchetă, prin folosirea de metode și tehnici de natură a-l afecta emoțional pe procurorul de caz.

Anchetatorul nostru nu prea avusese noroc în viață. Eșuase în viața socială, nu avea prieteni, colegii îl evitau, nici măcar de un animal de companie nu reușise să se atașeze. În urmă cu doi ani părinții îi facuseră cadou un motan ca să aibă cu cine să-și împartă singurătatea. Îl asvărlise din greșeală pe fereastră, când scuturase o pătură în care bietul animal dormea. Despre viața lui sentimentală nu am prea multe a vă povesti. După o relație de dragoste ratată cu o colegă, capitulase în privința femeilor. Simțea chiar o repulsie față de ele, născută din propriile frustrări și defecte. În ultimii ani dusese lupte aprige cu greutatea, iar în cele din urmă pierduse bătălia.

O burtă flască îi atârna dizgrațios acoperindu-i catarama curelei, iar sânii care ieșeau triumfători prin cămasă ar fi făcut invidioasă orice femeie. Umbla mai mult nebărbierit ca să ascundă niște urme vechi, dar încă adânci de acnee juvenilă. Fuma mult, iar dinții galbeni cu margini întunecate trădau o igienă precară. Într-o zi i-a fost repartizată o plângere penală în care un individ se plângea de activitatea unui medic de familie. Îl acuza că ar fi emis un certificat fals pentru obținerea unui concediu de odihnă .

Medicul se numea Gina Popescu. Domnule procuror, vă rog să cercetați modul în care numitul Dumitrescu Vasile a obținut un concediu medical și a lipsit de la serviciu cinci zile. Din informațiile mele, medicul de familie a eliberat în fals acel certificat medical.

 - Abuz în serviciu, fals, uz de fals, și-a spus procurorul citind plângerea.

A căutat în baza de date informații despre medicul reclamat și le-a găsit – doctorul Gina Popescu avea 37 de ani. Pe site-ul unei clinici i-a găsit chiar și fotografia. Părea drăguță. Era momentul să înceapă ancheta. Primul martor pe care l-a audiat a fost Vasile Dumitrescu, individul care obținuse cele cinci zile de concediu medical. Omul nici nu-și mai amintea întâmplarea. Venise la parchet extrem de temător. Cum lucra într-un minister destul de important, se gândea că citarea are legătură cu vreun contract pe care îl semnase.

- Să vin cu avocat? L-a întrebat pe procuror.

- La mine avocații nu au ce să caute cu martorii. Veniți singur.

- Am înțeles, a răspuns Vasile Dumitrescu înghițindu-și nodul din gât.

A doua zi, la nouă dimineața, jura în fața procurorului că va spune adevărul.

- Hai să vă spun de ce vă aflați aici. În urmă cu patru luni ați lipsit de la serviciu cinci zile. Vă amintiți? Omul scormonea prin amintiri, dar nu reușea să ajungă acolo unde voia procurorul.

- Îmi pare rău, dar nu mai știu. Dați-mi mai multe detalii.

- Ați fost bolnav și ați cerut un concediu medical. Vă sună cunoscut ?

Vasile Dumitrescu a răsuflat ușurat. Doar despre atâta lucru era vorba ?

A răspuns relaxat :

 - Desigur. Am avut niște probleme cu spatele și nu m-am putut ridica din pat.

- La cine ați apelat ca să obțineți concediul medical ?

- La doctorul meu de familie. - Cum se numește ? Trebuie să vă smulg cuvintele.

- Doamna doctor Popescu Gina. Dânsa cunoaște foarte bine problema mea. În urmă cu cinci ani am avut un accident rutier și de atunci am dureri mari la coloana vertebrală. Știți, niște prolapsuri, o hernie.

 - Nu mă interesează problemele dumneavoastră medicale. Vreau să știu cum v-a eliberat certificatul pentru concediul medical.

- Păi am sunat-o și i-am spus că nu mă simt bine.

- Și ce v-a răspuns ?

- M-a întrebat câte zile de concediu doresc și mi-a prescris și o rețetă.

- Care a fost diagnosticul ?

 - Nu-mi amintesc exact, dar ceva legat de hernie de disc.

Întrebările procurorului veneau în cascadă, convins fiind că acest mod de a ancheta îl va speria pe martor.

- Ați fost examinat de medicul de familie ?

- Da, m-am dus la cabinet a doua zi.

- Parcă spuneați că nu vă puteați mișca.

- Trebuia să merg, așa stabilisem cu doamna doctor.

- Dacă ați ieșit din casă, teoretic puteați merge și la serviciu, nu? Martorul se blocase și privea speriat :

- Nu am făcut nimic rău, vă jur. Chiar nu mă simțeam bine.

- Uite ce cred eu – te-ai trezit într-o dimineață și n-ai avut chef de muncă. Ți-ai sunat doctorul ca să-i ceri un concediu medical, ca să primești și bani cât stai acasă. - Dacă-mi permiteți să vă explic, l-a întrerupt vasile Dumitrescu.

 - Nu-ți permit nimic. Îți dau o șansă și ai face bine să nu o ratezi: în momentul acesta te pot acuza de săvârșirea a patru infracțiuni – instigare la abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și înșelăciune. Ce părere ai ? Vei primi cam patru ani de închisoare. Cum îți sună ?

- Dumnezeule, dar nu am făcut nimic.

- Nu mă întrerupe. Poți să scapi dacă faci ce îți spun . O denunți pe doamna doctor, o faci să recunoască faptul că nu te-a consultat și gata.

- Dar m-a consultat.

 - Ai cinci minute să te hotărăști. Ori tu, ori ea.

- Accept, sunt de acord. Fac orice numai să nu ajung la închisoare.

Procurorul era mulțumit. Lucrurile mergeau așa cum plănuise. Vasile Dumitrescu a fost de acord să joace rolul unui agent provocator pentru a-i întinde o cursă doamnei doctor. A sunat-o chiar în aceeași zi, în prezența procurorului :

- Bună ziua, doamna doctor, ce mai faceți ?

- La cabinet. Cu ce vă pot ajuta ?

- Aș dori un concediu, știți dumneavoastră, ca data trecută.

- Iar vă doare spatele ? Ar trebui să faceți niște investigații.

- Nu e chiar atât de grav. Nici data trecută nu a fost, dar aveam nevoie de câteva zile libere să-mi rezolv niște probleme personale. Spatele a fost doar un pretext.

- Și astăzi cum e? l-a întrebat doctorița.

- Păi cum mă știți- înțepenit.

 - Vă scriu și o rețetă?

- Nu e nevoie, am învățat deja.

- În regulă, atunci știți procedura.

- Mulțumesc.

Procurorul era mulțumit. Căzuse în plasă. A sunat-o a doua zi :

- Bună ziua, sunteți doamna doctor Popescu Gina ?

- Da. Cu cine vorbesc ?

- Sunt procuror. Sunteți chemată în calitate de martor într-un dosar penal.

- Am făcut ceva?

- Am zis că sunteți martor. Vă aștept astăzi la ora 15 sau maine la ora 8.

- Aș prefera astăzi.

- Perfect. Să veniți fără avocat.

Procurorul a primit-o înăuntru măsurând-o din cap până în picioare. Era mai drăguță decât în fotografii. I-a verificat mâinile – nu purta verighetă.

- Doriți o cafea? A întrebat-o.

- Nu. Aș vrea să terminăm repede, mă așteaptă pacienții.

- Aici se termină când spun eu, i-a răspuns zâmbind cu subînțeles.

- Ce-am făcut?

- Multe. Sunteți credincioasă ?

 - Da.

 - Atunci puneți mâna pe biblie și spuneți după mine : jur să spun adevărul și să nu ascund nimic din ceea ce știu. Așa să-mi ajute Dumnezeu. Îl cunoașteți pe Vasile Dumitrescu.

 - Este pacientul meu.

- Când l-ați văzut ultima dată?

- Nu-mi amintesc.

- Vă amintiți că în urmă cu patru luni i-ați eliberat un certificat pentru un concediu medical ?

- Posibil.

- Când ați vorbit ultima dată cu domnul Dumitrescu ?

 - N-aș putea să vă spun.

 - Recunoașteți acest certificat medical ?

- Da, este scrisul meu.

- Vă amintiți dacă l-ați examinat pe domnul Dumitrescu înainte de a-i elibera acest certificat.

- Mai mult ca sigur. O fac întotdeauna.

- Dânsul spune altceva.

- Atunci minte.

- Repet întrebarea – l-ați consultat înainte de a elibera certificatul ?

- Îl puteam examina și în ziua următoare, legea îmi permite.

- Ciudat, legea mea spune altceva. Alte concedii medicale în ultima perioadă i-ați mai dat domnului Dumitrescu ?

- Sunt acuzată de ceva? Aș dori să-mi chem un avocat. Bărbatul i-a întins mâna și s-a apropiat de ea.

- Mi-ar părea rău să vă trimit la pușcărie pentru o prostie. Lucrurile se pot termina aici. Sunt un om rezonabil.

Femeia încremenise. Nu-și dădea seama dacă procurorul dorea bani sau alte favoruri.

- Deci, cum facem ? Uităm totul?

- Nu înțeleg.

În timp ce îi atingea părul i-a șoptit la ureche :

- Știu că înțelegi esti o femeie deșteaptă. Acceptă propunerea mea și va fi bine.

I-a pus o mână pe picior și a strâns-o puternic.

- Îmi placi mult.

- Domnule, am familie, am copii. Dacă am greșit cu ceva voi plăti.

- Cum dorești. Citește declarația și semnează. Mâine dimineață te aștept cu avocat să-ți aduc la cunoștință învinuirea.

Acuzațiile erau grave : două fapte de abuz în serviciu, două de fals și o complicitate la înșelăciune. Cabinetul medical i-a fost perchiziționat de însuși procurorul nostru.

 Proba acuzatoare era declarația lui Vasile Dumitrescu care afirma că nu a fost niciodată consultat și nici măcar nu se simțise rău în perioada concediului medical. Soția acestuia i-a confirmat varianta.

În rechizitoriu procurorul cerea aplicarea unei pedepse exemplare : organul de anchetă opinează că lăsarea în libertate în cazul unui asemenea inculpat ar fi interpretată ca o slăbiciune a sistemului, astfel că singurul remediu valid este închisoarea cu executare pe termen lung.

Gina Popescu a primit patru ani de închisoare și interdicția de a-și exercita profesia pentru o perioadă de cinci ani.