Pelendava geto-dacă este prima formă de organizare socială descoperită pe actualul teritoriu al Craiovei, datând din anii 400 î. Hr. – 102 d. Hr.. La începutul secolului al II-lea, romanii au construit aici un castru roman, considerându-se că o hartă finalizată în anul 225, în care apare trecută Pelendava romană, este prima menţiune documentară a celei mai vechi aşezări de pe teritoriul actualului oraş.

În secolele VII şi VIII, localitatea era denumită Ponsiona, conform mai multor inscripţii descoperite. Prima atestare documentară a localităţii sub numele Craiovei datează din 1 iunie 1475, apărută într-un hrisov al domnului Laiotă Basarab.

Constantin Brâncoveanu, din familia Craioveştilor

În împrejurimile Craiovei a avut loc, în 1394, Bătălia de la Rovine, în care Mircea cel Bătrân îl învinge usturător pe Baiazid Fulgerul. În 1450, după demersurile boierilor Craioveşti, a fost înfiinţată Marea Bănie a Craiovei, care a devenit a doua formă administrativă ca importanţă în Ţara Românească, după domnie, şi care avea un larg statut de independeţă administrativă, judecătoarească şi militară, fără altă legătură cu domnia ţării decât plata unui tribut către domnitor.

Craiova evului mediu era „oraş mare, împoporat (populat) şi plin de tot belşugul, dar fără ziduri de apărare”, cum era descrisă în cronica lui Baltazar Walther cel Tânăr. De-a lungul timpului, din rândul familiei Craioveştilor au fost ridicaţi în fruntea ţării mai mulţi domnitori: Neagoe Basarab, Radu de la Afumaţi, Radu Şerban, Matei Basarab, Constantin Şerban, Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu.

În timpul lui Mihai Viteazul, Craiova a cunoscut o puternică înflorire, fiind un important centru politic şi militar. Oraşul se afirmă în politica românească de centralizare ca un factor pozitiv, dând puterii centrale o boierime fidelă şi armate puternice, prezente în marile evenimente ce au precedat Unirea celor trei principate. Familiile de boieri s-au înmulţit, construind case cât mai aproape de Bănie, dezvoltând astfel oraşul. În 1718, prin pacea de la Passarowitz, Craiova intră sub dominaţie habsburgică.

Vremea haiducilor

În anii care au urmat, amploarea haiduciei a atins cote nemaiîntâlnite în Europa, cunoscând o adevărată explozie. Tradiţia populară spune că tinerii olteni care nu luau calea haiduciei, cu greu îşi găseau o fată, nefiind consideraţi bărbaţi dacă nu ucideau un soldat imperial. Fenomenul a culminat în 1733 cu masacrarea garnizoanei austriece. Austriecii au hotărât un an mai târziu să îşi retragă trupele din Oltenia şi să angajeze mercenari care să îi prindă pe haiduci, creând astfel pandurii, numai că aceştia proveneau tot din rândurile haiducilor.

În 1735, pandurii şi haiducii au intrat în Craiova şi i-au izgonit şi pe ultimii reprezentanţi ai austriecilor, care au decis să părăsească Oltenia cu ani buni înainte ca aceasta să fie retrocedată pe baza tratatelor internaţionale. S-a creat un vid de putere în Oltenia, până în 1770 aceasta neavând o apartenenţă statală reală, fiind condusă de liderii haiducilor. În 1770, pentru an, Craiova devine capitala Ţării Româneşti, deoarece Bucureştiul era disputat de oastele turceşti şi cele ruseşti. În 1816, la Craiova se înfiinţează o organizaţie revoluţionară secretă, care urma să declanşeze la Bucureşti şi la Craiova o răscoală care să înlăture tirania străinilor şi să proclame o republică naţională.

Astfel, în 1821 are loc revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu, liderul pandurilor spunând despre Craiova că este „capitala pandurilor, oraşul sufletului meu”. Craiova are un rol important şi în Revoluţia de la 1848, clubul revoluţionar craiovean având 60 de membri fondatori, printre care Ioan Maiorescu, Gheorghe Magheru şi Constantin Lecca. Alături de Nicolae Bălcescu, aceştia alcătuiesc, în ilegalitate, la Craiova, primul guvern provizoriu revoluţionar.

Hora Unirii, la Craiova

Cu ocazia Unirii Principatelor din 1857, peste 6.000 de oameni s-au adunat la flacăra torţelor, ovaţionând şi prinzându-se în hore. Theodor Aman a imortalizat momentul în tabloul „Hora Unirii la Craiova.” Între 1880 şi 1906 Craiova a întâmpinat cea mai înfloritoare perioadă a sa: cucerirea independenţei naţionale, împroprietăririle cu pământ, construcţia căii ferate Craiova-Bucureşti, dezvoltarea industriei şi vieţii cultural-artistice aveau să transforme oraşul.

În 1908, Craiova avea 51.404 locuitori, fiind al doilea oraş ca mărime din ţară, după Bucureşti. În 1916 Craiova este ocupată de trupele germane, timp de doi ani viaţa economică şi socială fiind paralizată. În perioada interbelică s-a dezvoltat un curent de sinucidere economică, s-au cheltuit şi pierdut averi imense sub dictonul trăieşte clipa, care însemna sfârşitul marilor moşieri, ce vedeau în noile curente europene sfârşitul lumii lor, al privilegiilor lor ancestrale. Oraşul a rămas, ca dezvoltare, în urma altora din ţară. Drept pentru care, în al Doilea Război Mondial, nu a constituit una dintre ţintele beligeranţilor. Craiova a fost ultimul bastion al reacţiei burghezo-moşiereşti în faţa comunismului.

În 1944, în Oltenia existau 753 de moşieri ce deţineau 400.000 hectare de teren. Oraşul a fost acaparat de comunişti la mijlocul lui februarie 1948, fiind ultimul mare oraş căzut în mâinile noii puteri. Comuniştii erau hotărâţi să schimbe radical structura populaţiei Craiovei prin eliminarea unor întregi segmente de populaţie şi înlocuirea lor cu ţăranii din jurul Craiovei şi din toată Oltenia, ţintind dispariţia completă a Craiovei boiereşti.

PERSONALITĂŢI

  • Petrache Poenaru, întemeietor al colegiilor naţionale din Bucureşti şi Craiova, conducător timp de trei decenii al învăţământului din Ţara Românească
  • Nicolae Titulescu, primul diplomat din lume care a deţinut de două ori, în 1930 şi 1931, funcţia de preşedinte al Ligii Naţiunilor Unite, preşedinte al Academiei Diplomatice Internaţionale
  • Gogu Constantinescu, inventator, creatorul ştiinţei sonicităţii
  • Henri Coandă, inventatorul primului avion cu reacţie, părintele efectului Coandă,
  • Matematicienii Gheorghe Ţiţeica şi Traian Lalescu
  • Scriitorii Alexandru Macedonski, Traian Demetrescu, Gib. I. Mihăescu, Marin Sorescu
  • Filosoful C. Rădulescu Motru
  • Pictorii Theodor Aman, Constantin Lecca, Ion Ţuculescu.