O mare parte a responsabilității pentru actuala pandemie revine regimului comunist din China. Într-o lume normală, acesta ar trebui să plătească.

Un editorial semnat de Marie Holzman (sinolog), Vincent Brossel (membru al comitetului Liu Xiaobo) și Alain Bouc (membru al grupului China al Ligii Drepturilor Omului) în Le Figaro.

Puțin câte puțin, încep să ne parvină din China informații independente despre bilanțul uman real al COVID-19. Este terifiant. Un site chinez, cunoscut pentru luciditatea analizelor sale economice și financiare vorbește despre 59.000 de morți doar în orașul Wuhan și despre 97.000 de morți în toată China.

Cetățenii din Wuhan au următir livrările de urne funerare înainte de Sărăbătoarea Morților, care are loc pe 5 aprilie. Din 23 martie, societățile funerare distribuie în medie 3500 de urne pe zi familiilor victimelor. Mult mai multe decât bilanțul oficial de 3400 de morți...

Aceste cifre încep să circule în presa asiatică.

Cine putea crede că o țară precum China, cu populația cea mai mare de pe planetă, a fost închisă pentru un virus care nu a provocat „decât” moartea a 3200 de persoane?

Numărul persoanelor infectate din China ar depăși un milion.

Totuși Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și comunitatea internațională acceptă politicos cifrele oficiale chineze care sunt preluate de întreaga presă.

A câștigat regimul chinez încă o dată, impunând o minciună de stat? O minciună cu repercusiuni dramatice, deoarece ea este parțial la originea reacției întârziate a țărilor europene la începutul crizei.

Președintele Xi Jinping are o colosală responsabilitate pentru pandemia care lovește lumea. El a preferat să-și apere interesele mai degrabă decât sănătatea a milioane de persoane.

Pe lângă minciună, regimul chinez încearcă să semene îndoieli în legătură cu originea virusului. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, a declarat că armata americană este cea care a adus virusul la Wuhan. Iar cu ceva timp înainte, unii oficiali chinezi au vorbit despre „virusul japonez”.

Această pandemie vine într-adevăr într-un moment important pentru Partidul Comunist Chinez (PCC). Xi Jinping a reînceput campaniile de propagandă și de represiune, fără precedent în ultimii 25 de ani, cu întemnițarea uigurilor și a vocilor disidente.

Dar el se confruntă și cu o criză multiplă, fie că este vorba de manifestațiile de la Hong Kong, de realegerea în Taiwan a unei președinte care rezistă presiunilor PCC sau încetinirea economiei.

Pandemia este pentru Xi Jinping și aparatul PCC o oportunitate de a relansa mecanismul de control și înăbușire a contestărilor. Descris de propagandă drept comandantul suprem victorios în „războiul popular” contra coronavirusului, Xi Jinping revine la politica de mână de forte după o criză care a aruncat China în îndoială.

Iar presei i s-a cerut să celebreze eroismul salvatorilor mai degrabă decât să plângă suferințele populației sau neglijențele administrației.