Israelul a demarat duminică testele pe oameni pentru vaccinul său împotriva coronavirusului.
Dacă studiile vor avea succes, acest vaccin ar putea fi gata pentru utilizarea de către publicul larg până la finalul verii viitoare, informează Reuters, preluată de Agerpres.
Optzeci de voluntari vor lua iniţial parte la teste, număr care va fi extins până la 960 de persoane în decembrie. Dacă testele se vor desfăşura cu succes, o a treia etapă, la care vor participa 30.000 de voluntari, este programată pentru aprilie-mai.
Ultima sută de metri
„Suntem pe ultima sută de metri”, a precizat Shmuel Shapira, directorul general al Institutului israelian pentru cercetare biologică.
Institutul, administrat de Ministerul Apărării, a demarat testele pe animale pentru vaccinul său „BriLife” în martie şi a anunţat în urmă cu o săptămână că a primit avizele legale pentru a trece la etapa următoare.
Shmuel Yitzhaki, directorul departamentului de biologie din cadrul institutului, a declarat pentru Reuters că, dacă lucrurile merg bine, vaccinul anti-coronavirus ar putea ajunge la populaţie până la sfârşitul verii viitoare.
Optimism moderat
În timp ce primul lot de voluntari a primit potenţialul vaccin, pe teritoriul ţării, elevii de şcoală primară au revenit la cursuri după finalizarea celei de-a doua perioade de izolare la nivel naţional.
Restricţiile impuse în Israel, ţară cu o populaţie de 9 milioane de locuitori, sunt ridicate treptat după o scădere constantă a ratei de infectări zilnice.Elevii din ciclul primar au fost primii care au revenit la şcoală duminică. Copiii de vârste mai mari învaţă încă de acasă.
Guvernul a aprobat de asemenea redeschiderea în mai multe etape a afacerilor şi activităţilor recreative. Israelul a raportat vineri 674 de cazuri - în scădere de la un vârf de peste 9.000 atins în urmă cu câteva săptămâni. Au fost raportate 2.541 de decese asociate pandemiei.