Compania americană Moderna susţine că vaccinul pe care l-a dezvoltat are o eficienţă de 94,5%.
Compania farmaceutică americană Moderna va percepe guvernelor un preţ cuprins între 25 şi 37 de dolari pentru o doză de vaccin anti-Covid-19, în funcţie de cantitatea comandată, a declarat sâmbătă directorul general al companiei, Stephane Bancel, pentru săptămânalul german Welt am Sonntag, transmite Reuters.
„În concluzie, vaccinul nostru costă aproximativ la fel ca un vaccin contra gripei, al cărui preţ este cuprins între 10 şi 50 de dolari”, a precizat CEO-ul de la Moderna.
La începutul acestei săptămâni, un oficial european implicat în discuţiile cu producătorii de vaccinuri a spus că Executivul comunitar ar dori să ajungă la un acord cu Moderna privind furnizarea mai multor milioane de doze din vaccinul său la un preţ mai mic de 25 de dolari pentru o doză, scrie Agerpres.
„Nu am semnat nimic încă, dar suntem aproape de un acord cu Comisia Europeană. Vrem să furnizăm vaccinuri Europei şi suntem implicaţi în discuţii constructive” a spus Stephane Bancel.
Executivul Moderna a adăugat că este o „chestiune de zile” până când contractul va fi gata.
Compania Moderna susţine că vaccinul pe care l-a dezvoltat are o eficienţă de 94,5%, potrivit rezultatelor ultimei etape a studiilor clinice (faza a 3-a), devenind al doilea producător de vaccinuri care anunţă rezultate peste aşteptări, după Pfizer şi partenerul său BioNTech.
Ursula von der Leyan, președinta Comisiei Europene, a declarat joi că Uniunea Europeană ar putea da undă verde la mijlocul lunii decembrie vaccinurilor dezvoltate de companiile Moderna şi Pfizer/BioNTech.
Ursula von der Leyen a precizat că Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) se află „în discuţii zilnice” cu instituţia americană omoloagă, FDA, pentru „sincronizarea evaluărilor lor asupra vaccinurilor” anti-Covid-19.
„Dacă toate procedurile se vor derula fără probleme”, EMA ar putea „să dea vaccinurilor de la Pfizer/BioNTech şi de la Moderna autorizaţia condiţionată de punere pe piaţă începând din a doua jumătate a lui decembrie”, a afirmat şefa Executivului European.
Comisia Europeană a semnat până acum cinci contracte de precomandă pentru eventuale vaccinuri, cu companiile AstraZenaca, Johnson & Johnson, Sanofi-GSK, Pfizer/BioNTech şi CureVac.