Covid-19. Cât costă o doză de vaccin vândut de Moderna

Covid-19. Cât costă o doză de vaccin vândut de Moderna

Ursula von der Leyan, președinta Comisiei Europene, a declarat joi că Uniunea Europeană ar putea da undă verde la mijlocul lunii decembrie vaccinurilor dezvoltate de companiile Moderna şi Pfizer/BioNTech.

Ursula von der Leyen a precizat că Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) se află „în discuţii zilnice” cu instituţia americană omoloagă, FDA, pentru „sincronizarea evaluărilor lor asupra vaccinurilor” anti-Covid-19.

„Dacă toate procedurile se vor derula fără probleme”, EMA ar putea „să dea vaccinurilor de la Pfizer/BioNTech şi de la Moderna autorizaţia condiţionată de punere pe piaţă începând din a doua jumătate a lui decembrie”, a afirmat şefa Executivului European.

Comisia Europeană a semnat până acum cinci contracte de precomandă pentru eventuale vaccinuri, cu companiile AstraZenaca, Johnson & Johnson, Sanofi-GSK, Pfizer/BioNTech şi CureVac.

Ne puteți urmări și pe Google News